Visul lui William Miller

[la care se face referire la pagina 48]

Am visat că Dumnezeu, printr-o mână nevăzută, mi-a trimis o casetă lucrată într-un mod neobișnuit, din abanos și perle montate într-un mod deosebit, cam de 25 de centimetri lungime și 15 lățime și înălțime. O cheie era atașată la casetă. Am luat cheia de îndată și am deschis caseta, când, spre surpriza și mirarea mea, am descoperit-o plină de tot felul de nestemate, de toate mărimile, diamante, pietre prețioase și monede de aur și argint de dimensiuni și valori diferite, încântător aranjate în diferitele spații pe care le ocupau în casetă; și astfel aranjate, ele reflectau o lumină și o slavă pe care numai soarele le putea egala.ST 81.2

Am crezut că nu era de datoria mea să mă bucur de unul singur de această priveliște, deși inima îmi era copleșită de strălucirea, frumusețea și valoarea conținutului casetei. Am pus-o de aceea pe o masă aflată în mijlocul camerei mele și am răspândit vestea că oricine dorește poate veni să contemple cea mai minunată și strălucitoare priveliște pe care o poate vedea omul în viața sa.ST 81.3

Oamenii au început să vină, la început puțini, dar sporind în număr până au ajuns să fie o mare mulțime. Când au privit prima dată în casetă, se minunau și strigau de bucurie. Dar când numărul privitorilor a crescut, toți au început să deranjeze nestematele, scoțându-le din casetă și împrăștiindu-le pe masă.ST 82.1

Am început să mă gândesc că proprietarul își va cere caseta și bijuteriile din mâna mea; și că, dacă am permis să fie împrăștiate, nu voi mai putea să le pun vreodată la locul lor, în casetă, așa cum au fost înainte; și am simțit că nu aș fi putut face față niciodată răspunderii pentru acestea, pentru că aceasta era imensă. Am început atunci să mă rog de oameni să nu mai pună mâna pe ele și nici să le scoată din casetă; dar cu cât îi rugam mai fierbinte, cu atât le risipeau mai mult; și acum se făcea că le împrăștiau peste tot prin cameră, pe dușumea și pe fiecare piesă de mobilier.ST 82.2

Am văzut atunci că, printre bijuteriile și monedele veritabile, aceștia amestecaseră o cantitate enormă de nestemate contrafăcute și monede false. Eram extrem de aprins din pricina nerecunoștinței și comportamentului lor josnic și i-am mustrat cu asprime pentru aceasta; cu cât îi mustram mai mult însă, cu atât amestecau mai mult nestematele contrafăcute și monedele false cu cele veritabile.ST 82.3

Atunci am început să mă irit în sufletul meu și am început să folosesc forța fizică pentru a-i scoate din cameră; dar în timp ce îl împingeam pe unul afară, mai intrau trei, aducând noroi, resturi, nisip și tot felul de gunoaie până când au astupat absolut toate nestematele, diamantele și monedele, care nu se mai vedeau nicăieri.ST 82.4

Au rupt în bucăți și caseta și au risipit bucățile printre gunoaie. Gândeam că nimeni nu se îngrijora de tristețea sau de mânia mea. M-am descurajat cu totul, am stat jos și am plâns.ST 83.1

În timp ce plângeam eu și mă lamentam din pricina marii pierderi suferite și răspunderii pe care o aveam, mi-am adus aminte de Dumnezeu și m-am rugat cu seriozitate să-mi trimită ajutor.ST 83.2

Ușa s-a deschis imediat și un bărbat a intrat în cameră, în timp ce toți ceilalți au ieșit din ea; și acesta, cu o mătură în mână, a deschis ferestrele și a început să curețe pământul și gunoaiele din odaie.ST 83.3

Am strigat la el să se oprească, întrucât erau giuvaeruri prețioase amestecate cu gunoaiele.ST 83.4

Mi-a spus “nu te teme”, căci avea, “să aibă grijă de ele”.ST 83.5

Atunci, în timp ce mătura pământul și resturile, giuvaerurile și monedele false s-au ridicat împreună, au ieșit pe fereastră ca un nor și au fost duse de vânt. În acea agitație, mi-am închis ochii pentru o clipă; când i-am deschis, tot gunoiul dispăruse. Nestematele, diamantele, monedele de aur și de argint erau împrăștiate de-a valma în toată odaia.ST 83.6

Apoi a pus pe masă o casetă, mult mai mare și mult mai frumoasă decât cea dintâi, a adunat cu pumnii giuvaerurile, diamantele și monedele și le-a pus în casetă până când n-a mai rămas nici una, deși unele diamante nu erau mai mari decât un vârf de ac.ST 83.7

Apoi m-a strigat: “Vino și vezi”.ST 83.8

M-am uitat în casetă, dar ochii mi-au fost orbiți de ceea ce se vedea. Străluceau de zece ori mai puternic decât înainte. M-am gândit că fuseseră lustruite în nisip de picioarele acelor persoane nelegiuite care le risipiseră și le călcaseră în picioare în țărână. Erau aranjate într-o ordine desăvârșită în casetă, fiecare fiind la locul ei, fără a se observa cine știe ce trudă din partea omului care le pusese înăuntru. Am strigat cuprins de o mare bucurie, și acel strigăt m-a trezit.ST 83.9