Fumatul

Apostolul lacov zicea că înțelepciunea de sus este “mai întâi curată” Iacov 3, 17. Dacă el ar fi văzut pe frații săi folosind tutunul, oare nu ar fi arătat el această deprindere ca fiind “pământească, senzuală, drăcească?”, Idem 15. În acest secol de iluminare creștină, de câte ori acele buze care rostesc Numele prețios al lui Hristos sunt mânjite de fumul tutunului, iar respirația este infectată de mirosul lui. Desigur că, sufletul care stă cu plăcere în astfel de miasme murdare, trebuie să fie tot murdar. când am văzut oameni care pretindeau că se bucură de binecuvântarea unei depline sfințiri, în timp ce erau sclavi ai tutunului, murdărind orice lucru din jurul lor, m-am gândit: Ce înfățișare ar avea cerul cu fumătorii în el? Cuvântul lui Dumnezeu declară lămurit, că “nimic necurat” nu va intra în el. Apocalipsa 21, 27. Atunci, cum pot aceia care au acest urât obicei să spere că vor avea intrare acolo?SV 30.3

Oameni pretinși evlavioși își jertfesc trupurile pe altarul lui Satana și aprind tămâia tutunului pentru maiestatea sa satanică. sunt aceste cuvinte prea aspre? Cu adevărat astfel de jertfe sunt aduse unor zeități. Dar Dumnezeu este curat și Sfânt și nu va îngădui nici o pată în caracterul lor; se înțelege că El va refuza această jertfă risipitoare, pângărită și neSfântă, prin urmare trebuie să conchidem că Satana este cel care pretinde această onoare.SV 31.1

Isus a murit ca să scape pe oameni din robia lui Satana. El a venit ca să ne elibereze prin sângele jertfei Sale ispășitoare. Acela care a devenit proprietatea lui. Isus Hristos și al cărui corp este templul Duhului Sfânt nu se va lăsa să fie sclavul obiceiului vătămător al fumatului. Puterile sale sunt ale lui Hristos, care l-a răscumpărat cu preț de sânge. El este proprietatea Domnului. Cum poate fi deci fără vină acela care risipește în fiecare zi capitalul pe care i l-a încredințat Domnul, ca să satisfacă o poftă nenaturală?SV 31.2

Sume enorme se cheltuiesc anual pentru acest viciu, în timp ce sufletele se pierd, lipsite fiind de cuvântul vieții. Pretinșii creștini jefuiesc pe Dumnezeu în zecimi și daruri, aducând în același timp, jertfe pe altarul viciului distrugător al fumatului, mai mult decât dăruiesc pentru a îndestula nevoile săracilor sau pentru a împlini lipsurile lucrării lui Dumnezeu. Cei sfinți cu adevărat vor birui orice poftă vătămătoare. Apoi toate aceste căi de cheltuieli nefolositoare vor fi îndreptate către tezaurul Domnului, iar creștinii vor fi călăuziți, pe drumul tăgăduirii și jertfirii de sine si al cumpătării. Atunci ei vor fi lumina lumii.SV 32.1