Voința Lui Dumnezeu
Pavel nu se dă înapoi ca să pună în lumină, la orice ocazie potrivită, însemnătatea sfințirii biblice. El zicea: “Știți în adevăr ce învățături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră”. 1 Tesaloniceni 4, 2. “Astfel dar, prea iubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea. Faceți toate lucrurile fără cârtire și fără șovăieli ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume”. Filipeni 2, 12-15.SV 86.2
El porunci lui Tit să învețe biserica, spunându-le că deși trebuie să se încreadă în meritele lui Hristos pentru, mântuire, totuși harul divin, care locuiește în inimile lor îi va călăuzi la o îndeplinire credincioasă a tuturor datoriilor vieții. “Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii.... Adevărat este cuvântul acesta și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!” Tit 3, 1-8.SV 87.1
Pavel caută să întipărească în mintea noastră faptul că iubirea este temelia oricărui serviciu primit înaintea lui Dumnezeu, cum și coroana harului creștin; și că numai în sufletul în care domnește această iubire locuiește pacea lui Dumnezeu. El scrie: “Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții și dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea care este legătura desăvârșirii. Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toate înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți prin El lui Dumnezeu Tatăl”. Coloseni 3, 12-17.SV 87.2