Umilința lui Ioan

Ucenicului iubit i-au fost date privilegii atât de mari, cum rar au mai fost acordate muritorilor. Astfel, el ajunse să se asemene atât de mult la caracter cu Hristos, încât mândria nu mai găsea loc în inima sa. Dar umilința sa nu era alcătuită din vorbe; el era îmbrăcat cu harul cum ar fi cineva îmbrăcat cu o haină. El căuta să ascundă faptele sale neprihănite și se ferea de orice părea a atrage privirea la el Însuși. În Evanghelia sa, Ioan amintește de ucenicul pe care îl iubea Isus, dar ascunde faptul că cel onorat astfel era el însuși. Umblarea sa era dezbrăcată de egoism. În viața sa de toate zilele, el învăța și practica iubirea în înțelesul cel mai deplin al cuvântului. El avea o idee înaltă despre iubirea care trebuie să domnească între frăția naturală și aceea a credinței. El arată și recomandă această iubire ca fiind o trăsătură caracteristică a urmașilor lui Isus. Dacă lipsește aceasta, toate pretențiile și chiar numele de creștin sunt zadarnice.SV 78.2

Ioan era un vestitor al sfințirii practice. El arăta rânduieli pentru purtarea creștinilor care nu dădeau greș. Ei trebuie să fie curați cu inima și creștini în umblarea lor. În nici un caz ei nu trebuie să fie mulțumiți numai cu o mărturisire goală. El declară în cuvinte lămurite că a fi creștin înseamnă să fii asemenea lui Hristos.SV 79.1

Viața lui Ioan era una din cele mai serioase străduințe de a se conforma voinței lui Dumnezeu. Apostolul urma atât de aproape pe Mântuitorul său și avea un simț atât de înalt despre curăția și sfințenia aleasă a lui Hristos, încât propriul său caracter părea față de al Lui, peste măsură de păcătos. Iar când Isus se arătă lui Ioan în corpul Său strălucit, primele raze ale măreției Sale au fost de ajuns ca să-l facă să cadă la pământ ca mort. Acestea vor fi totdeauna simțămintele acelora care cunosc cel mai bine pe Stăpânul și Maestrul lor. Cu cât ei vor privi mai de aproape viața și caracterul lui Isus, cu atât mai adânc vor simți ei propria lor păcătoșenie și cu atât mai puțin vor fi dispuși ei să pretindă că sunt sfinți cu inima sau să se laude cu sfințenia lor.SV 79.2