Timpul cercării
Vara, când privim copacii unei păduri din fața noastră și toți sunt îmbrăcați cu o mantie frumoasă de verdeață, poate că nu putem deosebi pe acei care sunt întotdeauna verzi de ceilalți. Dar când vine iarna și gerul suveran Îl strânge în brațele sale, când el dezbracă pe ceilalți copaci de podoaba lor de frunze, atunci cei ce sunt întotdeauna verzi se deosebesc numaidecât. În felul acesta se petrec lucrurile și cu toți aceia care umblă în umilință, neîncrezându-se în ei înșiși, ci prinzându-se tremurând de mâna lui Hristos. În timp ce aceia care sunt încrezători în sine și se sprijină pe propria lor desăvârșire de caracter, atunci când furtuna cercărilor vine asupra lor, își pierd veșmântul falsei lor neprihăniri, cei cu adevărat neprihăniți, care iubesc pe Dumnezeu din sinceritate și se tem de El, poartă veșmântul neprihănirii lui Hristos, atât în zile bune, cât și în strâmtorare.SV 11.1
Abnegația, jertfirea de sine, dărnicia, bunătatea, dragostea, răbdarea, tăria morală și statornicia creștină sunt roadele zilnice aduse de aceia care viețuiesc cu adevărat în legătură cu Dumnezeu. Faptele lor poate nu sunt trâmbițate în lume, dar ei duc zilnic lupta personală cu cel rău și câștigă biruințe prețioase asupra ispitei și nedreptății. Voturile solemne se reînnoiesc și se păstrează prin tăria câștigată prin rugăciune serioasă și printr-o veghere neîntreruptă. Entuziastul înflăcărat nu poate întrezări luptele lăuntrice ale acestor lucrători tăcuți, dar ochiul Aceluia, care vede tainele inimii, cercetează și privește cu aprobare la orice efort făcut în umilință și blândețe. E necesar un timp de cercare spre a descoperi aurul cel curat al iubirii și al credinței din caracter. Atunci când vin asupra bisericii cercări și greutăți, zelul statornic și iubirea caldă a adevăraților urmași ai lui Hristos se dau pe față.SV 11.2
Ne pare rău când vedem pe pretinșii creștini că sunt duși în rătăcire de teoria falsă și vrăjită că ei ar fi desăvârșiți, pentru că este atât de greu a-i trezi la realitate și a-i aduce iarăși la calea cea dreaptă. Ei s-au străduit să facă cele din afară ale lor cât mai frumoase și mai plăcute cu putință, în timp ce le lipsește podoaba lăuntrică, blândețea și umilința lui Hristos. Timpul de cercare va veni la fiecare și atunci nădejdile multora, care ani de zile de-a rândul s-au crezut în siguranță, se vor dovedi fără temei. Când sunt puși în poziții noi și sub împrejurări diferite, unii dintre cei ce păreau a fi stâlpi în casa lui Dumnezeu se dau pe față a fi numai niște scânduri putrede sub o zugrăveală lustruită. Dar cei umiliți cu inima, care au simțit zilnic cât prețuiește a-și întări sufletele pe Stânca cea eternă, vor sta neclintiți în mijlocul cercărilor vijelioase, pentru că ei nu se încred în ei înșiși. “Temelia lui Dumnezeu stă sigură, având pecetea aceasta: Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui”. 2 Timotei 2, 19.SV 12.1