Mustrarea mândriei și ambiției

Isus cunoștea motivele care determinau această cerere și, de aceea, a mustrat mândria și ambiția acestor doi ucenici: “Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I Se slujească; ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”. Idem 42-45.SV 57.3

Altădată, Hristos trimise niște soli înaintea Lui într-un sat de samariteni, rugând pe săteni să pregătească ceva pentru odihna Sa și a ucenicilor Săi. Dar când Mântuitorul Se apropie de cetate, părea că vrea să treacă pe lângă ei și să meargă spre Ierusalim. Aceasta trezi vrăjmășia samaritenilor și în loc să trimită soli ca să-L cheme sau să-L roage să rămână la dânșii, ei au zăbovit să-I arate bunăvoința, așa cum ar fi făcut față de un călător de rând. Isus nu constrângea pe nimeni să-L primească, iar samaritenii pierdură binecuvântarea, care le-ar fi fost dăruită, dacă L-ar fi rugat să rămână oaspetele lor.SV 57.4

Ne mirăm, poate, de felul nepoliticos în care aceștia s-au purtat față de Maiestatea cerului; dar de câte ori și noi — care mărturisim a fi urmașii lui Hristos — nu ne facem vinovați de aceeași nepăsare. Stăruim noi oare ca Isus să-și facă locuință în inimile și căminele noastre? El e plin de iubire, de har, de binecuvântare și e gata să reverse aceste daruri peste noi; dar, ca și samaritenii, deseori noi suntem mulțumiți fără ele.SV 58.1

Ucenicii înțelesesem dorința lui Hristos de a binecuvânta cu prezența Sa pe samariteni, dar când au văzut răceala, gelozia și lipsa de respect arătată Maestrului lor, s-au umplut de mirare și indignare. Îndeosebi Iacov și Ioan s-au aprins foarte tare. Să vadă pe Acela pe care ei îl adorau atât de mult, că e primit astfel, părea pentru ei o crimă prea mare spre a fi lăsată să treacă nepedepsită de îndată. În zelul lor, ei ziseră: “Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Luca 9, 54. Ei vorbeau de nimicirea sutașilor sirieni și a cetelor lor, trimise să prindă pe profetul Ilie.SV 58.2

Isus mustră pe ucenicii Săi, zicându-le; “Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”. Idem 55-56. Ioan și ceilalți ucenici erau într-o școală în care Hristos le era Învățătorul. Aceia care erau gata să-și vadă lipsurile și să-și îndrepte caracterul, aveau acum un prilej nimerit, Ioan aduna orice învățătură ca pe niște mărgăritare prețioase și se străduia neîncetat să-și potrivească viața cu Modelul divin. Învățăturile lui Isus, care scoteau la lumină blândețea, umilința și dragostea, ca fiind cele mai de seama însușiri pentru creșterea în har și pentru a face pe cineva destoinic pentru lucrarea Sa, erau de cel mai mare preț pentru Ioan. Aceste învățături sunt rostite și pentru noi cei de astăzi, atât fiecăruia în parte, cât și ca frați în comunitate — cum au fost și pentru cei dintâi ucenici ai lui Hristos.SV 59.1