Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfinţirea vieţii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Privind cu ochiul credinței

    Privind în credință la coroanele puse asupra celor care vor birui, ascultă la imnul triumfal al celor răscumpărați care strigă: “Vrednic, vrednic este Mielul care a fost înjunghiat și ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu!” Străduiește-te să privești aceste scene ca și cum le-ai vedea în realitate. Ștefan, cel dintâi martir creștin, în lupta sa grozavă cu stăpânirile și cu spiritele rele din văzduh, exclamă: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu”. Faptele Apostolilor 7, 56. Mântuitorul lumii i Se descoperi ca privind din cer către el cu cel mai adânc interes; iar lumina strălucitoare a feței lui Hristos strălucea asupra lui Ștefan cu atâta splendoare, încât chiar vrăjmașii lui îi vedeau fața strălucind ca fața unui înger.SV 91.1

    Dacă am lăsa sufletele noastre să fie mai mult stăpânite de Hristos și de lumea cerească, am descoperi un stimulent puternic și un sprijin tare pentru a duce biruitori luptele Domnului. Mândria și dragostea de lume își vor pierde puterea lor dacă vom privi mai mult la strălucirea acelei țări mai bune, care va fi în curând patria noastră. Față de frumusețea atrăgătoare a lui Hristos, toate atracțiile pământești vor părea fără valoare.SV 91.2

    Nimeni nu trebuie să-și închipuie că fără eforturi serioase ar putea obține asigurarea iubirii lui Dumnezeu. Dacă se îngăduie minții să cugete mai mult timp numai la lucrurile pământești, va fi greu să schimbi acest fel de cugetare. Ceea ce ochiul vede și ceea ce urechile aud, atrage prea adesea gândurile și absoarbe interesul. Dar dacă dorim să intrăm în cetatea lui Dumnezeu și să privim la Isus și la mărirea Sa, trebuie să ne obișnuim încă de aici a-L privi cu ochiul credinței. Cuvintele și caracterul lui Hristos trebuie să fie adesea obiectul cugetărilor și conversației noastre; și în fiecare zi trebuie luat un timp deosebit pentru cugetare și rugăciune asupra acestor lucruri sfinte.SV 91.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents