Ceaiul și cafeaua
Atât ceaiul [(ceaiul rusesc, nota trad.)] și cafeaua cât și tutunul au un efect vătămător asupra organismului. Ceaiul intoxică. Deși într-o măsură mai mică, totuși efectul său este de același caracter ca și al băuturilor spirtoase. Cafeaua are un efect și mai mare de a întuneca intelectul și a paraliza puterile. Efectul ei nu e așa de puternic ca al tutunului, dar se aseamănă cu el; astfel că aceleași argumente, care se aduc împotriva tutunului pot fi aduse și împotriva ceaiului și a cafelei.SV 32.2
Când cei care sunt obișnuiți a folosi ceaiul, cafeaua, tutunul, opiul sau băuturile spirtoase, nu-și pot mulțumi această poftă obișnuită, le va lipsi interesul și zelul de a lua parte la serviciul divin. Harul ceresc va fi neputincios ca să învioreze sau să însuflețească rugăciunile sau mărturiile lor. Acești pretinși creștini trebuie să se întrebe, care este izvorul plăcerii lor. Este el de sus sau de jos?SV 32.3
Pentru cel care folosește aceste excitante, orice alt lucru i se pare neplăcut și fără gustul trebuincios. Excitantele tocesc sensibilitățile naturale, atât ale corpului cât și ale spiritului. Când îi lipsesc toate acestea, corpul și spiritul lui flămânzesc, dar nu după neprihănire, nu după sfințire, nici după prezența lui Dumnezeu, ci după idolul lor favorit. Prin satisfacerea poftelor vătămătoare, pretinșii creștini își slăbesc zilnic puterile, ajungând să fie neînstare de a preamări pe Dumnezeu.SV 32.4