Poporul iudeu

Parabola celor doi fii a fost urmată de parabola viei. În prima parabolă, Domnul Hristos a așezat în fața învățătorilor iudei importanța ascultării. În a doua parabolă, El a îndreptat atenția spre bogatele binecuvântări revărsate asupra poporului Israel și, făcând astfel, El prezintă cerința lui Dumnezeu ca ei să asculte. El le-a înfățișat scopul glorios urmărit de Dumnezeu și care, prin ascultare ei ar putea să-l împlinească. Dând la o parte cortina viitorului, El le-a arătat cum că, datorită neîmplinirii scopului Său cu ei, întreaga națiune pierde binecuvântarea Sa, aducând ruină asupra lor.PDH 284.1

“Era un om, un gospodar”, a spus Domnul Hristos, “care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri și a plecat în altă țară.” Matei 21, 33.PDH 284.2

Profetul Isaia ne dă și el o descriere a acestei vii: “Voi cânta Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejdea că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbateci.” Isaia 5, 1-2.PDH 284.3

Gospodarul a ales din pustie o bucată de pământ, a împrejmuit-o cu un gard, a curățat locul, l-a arat și l-a plantat cu vițele cele mai alese, așteptând o recoltă bogată. De la această bucată de pământ, prin faptul că era superioară față de întinderea de pământ ce era necultivată, gospodarul aștepta să-i facă cinste, înfățișând rezultatele grijii și a muncii sale depuse pentru cultivarea ei. Tot la fel, Dumnezeu a ales din lumea aceasta un popor, care să fie pregătit și educat de Domnul Hristos. Profetul spune că “Via Domnului oștirilor este casa lui Israel și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea.” Isaia 5, 7. Asupra acestui popor Dumnezeu a revărsat mari privilegii, binecuvântându-l nespus din abundența bunătății Sale. Și El aștepta de la ei să-L onoreze, aducând roade. Ei trebuie să reprezinte în viața lor principiile Împărăției Sale. În mijlocul unei lumi căzute în păcat, stricate, ei trebuia să reprezinte caracterul lui Dumnezeu.PDH 285.1

Ca vie a Domnului, ei trebuia să aducă roade cu totul diferite de cel ale națiunilor păgâne înconjurătoare. Aceste popoare idolatre s-au dedat cu totul înfăptuirii nelegiuirii. Violența și crima, lăcomia, opresiunea și cele mai degradante practici erau practicate fără nici o reținere. Nedreptatea, degradarea și mizeria erau roadele acestui pom corupt. Într-un contrast vădit cu acestea, ar fi trebuit să fie roadele pe care via plantată de Dumnezeu trebuia să le aducă.PDH 285.2

A fost privilegiul națiunii iudaice, acela de a reprezenta caracterul lui Dumnezeu așa cum a fost el descoperit lui Moise. Ca răspuns la rugăciunea lui Moise: “Arată-mi slava Ta”, Domnul a răspuns: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea.” Exod 33, 18-l9. “Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegile, răzvrătirea și păcatul.” Exod 34, 6-7. Acesta este rodul pe care Dumnezeu dorea ca poporul Său să-l aducă. În curățirea caracterului lor și în sfințenia vieții lor, în mila, bunătatea și împreuna lor simțire, ei trebuiau să arate că “Legea lui Dumnezeu este desăvârșită și înviorează sufletul.” Psalmii 19, 7.PDH 285.3

A fost scopul lui Dumnezeu acela, ca prin națiunea iudaică, să împartă tuturor oamenilor bogate binecuvântări. Prin poporul Israel, trebuia să fie pregătită calea pentru difuzarea luminii Sale, lumii întregi. Națiunile pământului, datorită practicării unor obiceiuri corupte, au pierdut cunoașterea de Dumnezeu. Și totuși, Dumnezeu în mila Sa nu i-a nimicit. El și-a propus să le ofere ocazia de a-L cunoaște prin Biserica Sa. El a stabilit ca principiile descoperite prin poporul Său, să fie mijloacele prin care să se restaureze în om, chipul moral al lui Dumnezeu.PDH 286.1

Pentru împlinirea acestui scop, Dumnezeu a chemat pe Avraam să iasă din mijlocul rudeniilor lui idolatre, cerându-i să locuiască în țara Cananului. “Voi face din tine un neam mare”, a spus El, “și te voi binecuvânta, îți voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare.” Geneza 12, 2.PDH 286.2

Urmașii lui Avraam, Iacov și cei ce au urmat după ei au fost duși în Egipt, pentru ca, în mijlocul acelei națiuni mari și nelegiuite, ei să poată da pe față, să poată trăi principiile Împărăției lui Dumnezeu. Integritatea lui Iosif, cum și lucrarea lui minunată de a păstra viața întregului popor egiptean, au fost o reprezentare a vieții Domnul Hristos. Moise și mulți alții au mărturisit pe Dumnezeu.PDH 286.3

Scoțând pe Israel din Egipt, Dumnezeu și-a manifestat din nou puterea și mila Sa. Lucrările Sale minunate săvârșite pentru eliberarea lor din robie, purtarea Lui cu ei în tot timpul călătoriei lor prin pustie, n-au fost numai pentru binele și folosul lor. Ei trebuia să fie o pildă pentru națiunile înconjurătoare. Domnul S-a descoperit pe Sine ca fiind un Dumnezeu mai presus de orice autoritate și personalitate omenească. Semnele și minunile pe care le-a făcut spre folosul Său au demonstrat puterea pe care El o avea asupra naturii și de asemenea, asupra celor mai mari dintre aceia care se închinau naturii. Domnul a trecut prin mândrul Egipt, așa cum va trece pe acest pământ în ultimele zile ale istoriei lui. Cu foc și furtună, cutremur și moarte, marele EU SUNT, și-a răscumpărat poporul. El i-a scos din țara robiei. El i-a condus prin “aceea pustie mare și grozavă, unde erau șerpi înfocați și scorpioni.” Deuteronomul 8, 15. El a scos pentru ei apă din stâncă și i-a hrănit cu “grâu din cer.” Psalmii 78, 24. Căci, spunea Moise, “partea Domnului este poporul lui. Iacov este partea Lui de moștenire. El i-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșătoare, l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor, își întinde aripile, îi ia, și-i poartă pe penele lui. Așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, și nu era nici un dumnezeu străin cu El.” Deuteronomul 32, 9-12. Astfel El i-a adus la Sine, ca ei să poată locui la umbra Celui Atotputernic.PDH 286.4

Domnul Hristos a fost Conducătorul copiilor lui Israel, în timpul pribegiei lor prin pustie. El i-a condus ziua prin stâlpul de nor și noaptea prin stâlpul de foc. El i-a ocrotit de primejdiile din pustie, și I-a dus în țara făgăduinței. În văzul tuturor popoarelor care nu recunoșteau pe Dumnezeu, El a așezat pe Israel ca proprietate a Sa, via Domnului.PDH 287.1

Acestui popor i-a fost încredințat Cuvântul lui Dumnezeu. Au fost înconjurați, îngrădiți de preceptele Legii Sale, de principiile veșnice ale adevărului, dreptății și curăției. Ascultarea de aceste principii, trebuia să constituie protecția lor, căci i-ar fi salvat ca să nu se nimicească singuri prin practici păcătoase. Și asemenea turnului din mijlocul viei, Dumnezeu a așezat templul Său cel sfânt în mijlocul țării.PDH 287.2

Domnul Hristos era Învățătorul lor. Așa cum El a fost cu ei în pustie, tot astfel El încă avea să fie Învățătorul și Călăuzitorul lor. În Sanctuar și în Templu, slava Sa se manifesta în sfânta șechină de deasupra milostivitorului. Pentru ei, El totdeauna manifesta bogăția iubirii și răbdării Sale.PDH 288.1

Dumnezeu dorea să facă din poporul Său, Israel, o pricină de slavă și de laudă. Lor le-a fost dată plinătatea binecuvântărilor spirituale. Dumnezeu n-a reținut de la ei nimic care să-i ajute la formarea caracterului, care să-i facă reprezentanți ai Săi.PDH 288.2

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu i-ar fi dus la o uimitoare prosperitate în comparație cu națiunile pământului. El, care putea să le dea înțelepciune și iscusință în toate lucrările dificile, putea fi, în continuare, Învățătorul lor și putea să-i înnobileze, să-i înalțe prin ascultarea de Legea Sa. Dacă rămâneau ascultători, ei ar fi fost ocrotiți de bolile ce bântuiau în celelalte națiuni și ar fi fost binecuvântați cu o deosebită vigoare intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea și puterea Sa, aveau să fie descoperite în întreaga lor prosperitate. Ei aveau să fie o împărăție de preoți și conducători. Dumnezeu le-a dat tot ceea ce le era necesar pentru a ajunge națiunea cea mai mare de pe pământ.PDH 288.3

În modul cel mai hotărât, Domnul Hristos — prin Moise — a așezat înaintea lor scopul lui Dumnezeu cu ei, făcându-i să înțeleagă în mod clar condițiile prosperității lor. “Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău”, spunea El; “Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.... Să știi dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și își ține legământul până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui.... De aceea păzește poruncile, legile și rânduielile pe care ți le dau azi, și împlinește-le. Dacă veți asculta aceste porunci, dacă le veți păzi și împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ține față de tine jurământul și îndurarea cu care S-a jurat părințiilor tăi. El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți; va binecuvânta rodul tău și rodul pământului tău, grâul tău, mustul și undelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite și rodul turmelor tale de oi, în țara pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele.... Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ti va trimite nici una din acele molime rele din Egipt pe care le cunoști.” Deuteronomul 7, 6.9, 11-15.PDH 288.4

Dacă ei ar fi păzit poruncile Sale, Dumnezeu a făgăduit că le va da cel mai bun grâu, și le va scoate miere din stâncă. El le-ar fi dat o viață lungă, arătându-le mântuirea Lui.PDH 289.1

Adam și Eva, prin neascultarea de Dumnezeu, au pierdut Edenul, iar datorită păcatului, pământul întreg a ajuns sub blestem. Dacă poporul lui Dumnezeu ar fi urmat sfaturile sale, atunci pământului lor i-ar fi fost redate fertilitatea și frumusețea. Dumnezeu, în mod personal, le-a dat instrucțiuni în legătură cu lucrarea pământului și ei trebuia să colaboreze cu El în restaurarea lui. Astfel, țara întreagă, sub controlul lui Dumnezeu, ar fi devenit o pildă a adevărului spiritual. După cum ascultând de legile Sale naturale, pământul trebuie să producă comorile sale, tot astfel, ascultarea de legile Sale morale face ca inimile oamenilor să reflecte atributele caracterului Său. Chiar și păgânii vor recunoaște superioritatea acelora care se închină viului Dumnezeu.PDH 289.2

“Iată” zicea Moise, “v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: ‘Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!’ Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum aveam noi pe Domnul, Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm? Și care este neamul acela așa de mare, încât să aibă legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” Deuteronomul 4, 5-8.PDH 289.3

Copiii lui Israel trebuia să ocupe tot teritoriul pe care Dumnezeu i l-a dat. Națiunile acelea care au refuzat să se închine și să slujească adevăratului Dumnezeu, trebuia să fie deposedate de tot ceea ce aveau. Era însă scopul lui Dumnezeu acela ca, prin descoperirea caracterului Său, de către poporul Israel, oamenii să fie atrași spre El. Invitația Evangheliei trebuia să fie dusă lumii întregi. Prin învățătura transmisă din serviciul jertfelor, Domnul Hristos trebuia să fie înălțat înaintea popoarelor și toți aceia, care aveau să privească la El, aveau să trăiască. Toți aceia care, asemenea lui Rahab, canaanita și lui Rut moabita, s-au întors de la idolatria lor, la adorarea adevăratului Dumnezeu, trebuia să se alăture poporului ales al lui Dumnezeu. Pe măsură ce numărul poporului Israel creștea, ei trebuia să-și lărgească granițele, până când împărăția lor avea să cuprindă întreaga lume.PDH 290.1

Dumnezeu a dorit să aducă pe toți oamenii sub conducerea Lui plină de milă. El a dorit ca pământul să fie plin de bucurie și pace. El a creat pe om pentru fericire și dorește foarte mult să umple inimile oamenilor cu pacea cerului. El dorește ca familiile de aici de jos, de pe pământ, să fie un simbol al marii familii de sus, din ceruri.PDH 290.2

Dar Israel n-a împlinit dorința, scopul lui Dumnezeu. Domnul declară: “Te sădisem ca o vie minunată și de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat și te-ai prefăcut într-o coardă de viță sălbatică?” Ieremia 2, 21. “Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propășea țara, cu atât înfrumuseța stâlpii idolești.” Osea 10, 1. “Acum dar — zice Domnul — locuitori ai Israelului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea! Ce aș mai putea face viei Mele, și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curățată, nici săpată, spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai plouă peste ea. Căci.... El se aștepta la judecată, și când colo, iată sânge vărsat! Se aștepta la dreptate, și când colo, iată strigăte de apărare.” Isaia 5, 3-7.PDH 290.3

Prin Moise, Domnul a pus înaintea poporului Său rezultatul necredincioșiei lor. Refuzând să păstreze legământul Său, ei aveau să se despartă singuri de vița lui Dumnezeu, iar binecuvântarea Lui nu mai putea veni asupra lor. “Vezi”, spunea Moise “să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzești poruncile, rânduielile și legile Lui, pe care ți le dau azi, Când vei mânca și te vei sătura, când vei zidi și vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulțindu-se cirezile de boi și turmele de oi, mărindu-ți-se argintul și aurul și crescându-ți tot ce ai, ia seama să nu ți se umfle inima de mândrie și să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău.... Vezi să nu zici în inima ta: tăria mea și puterea mâinii mele mi-au câștigat aceste bogății.... Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău și vei merge după alți dumnezei, dacă le vei sluji și te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât azi că veți muri. Veți pieri ca și neamurile pe care le-a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentru că nu veți asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.” Deuteronomul 8, 11-14.17.19.20.PDH 291.1

Avertizarea n-a fost luată în seamă de către poporul Israel. Ei au uitat pe Dumnezeu și au pierdut din vedere înaltul privilegiu de a fi reprezentanți ai Săi. Binecuvântarea pe care ei au primit-o, n-a adus lumii nici o binecuvântare. Toate avantajele lor au fost folosite pentru propria lor înălțare. Ei au jefuit pe Dumnezeu de slujirea pe care El o cerea de la ei și au jefuit pe aproapele lor de călăuzire religioasă și de exemplu sfânt. Ca și locuitorii lumii antediluviene, ei au urmat după întocmirea gândurilor din inimile lor rele. Astfel, ei au făcut ca lucrurile sfinte să apară ca o farsă spunând: “Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului” (Ieremia 7, 4), în vreme ce în același timp ei reprezentau în mod greșit caracterul lui Dumnezeu, dezonorând numele Său și pângărind sanctuarul Său.PDH 291.2

Gospodarii, care fuseseră așezați să aibă grijă de via Domnului, au fost necredincioși față de lucrarea ce le-a fost încredințată. Preoții și învățătorii n-au fost credincioși în a învăța poporul. Ei n-au înălțat înaintea lor bunătatea și mila lui Dumnezeu, cum și dreptul Său la iubire și slujirea lor. Acești gospodari au urmărit numai propria lor slavă. Ei au dorit numai să-și însușească roadele viei. Preocuparea lor era aceea de a atrage asupra lor atenția și onoarea.PDH 292.1

Vinovăția acestor conducători ai poporului Israel nu se asemănă cu vina unui păcătos obișnuit. Acești oameni se aflau sub cea mai solemnă obligație față de Dumnezeu. Ei s-au angajat să învețe pe alții un “așa zice Domnul” și în viața lor de flecare zi, să practice o strictă ascultare. În loc de a face lucrul acesta, ei falsificau Scripturile. Ei puneau asupra oamenilor sarcini grele, impunându-le ceremonii legate de fiecare pas sau fază a vieții. Poporul trăia într-o continuă neliniște, căci ei nu puteau să împlinească toate cerințele impuse de rabini. Văzând imposibilitatea păzirii poruncilor făcute și impuse de oameni, ei deveneau nepăsători față de poruncile lui Dumnezeu.PDH 292.2

Domnul a învățat pe poporul Său, că El era Stăpânul viei și că tot ceea ce ei aveau le era dat în păstrare și administrare, spre a fi folosite pentru El în slujba Lui. Dar preoții și mai marii norodului nu îndeplineau lucrarea slujbei lor sfinte conștienți că mânuiau bunurile lui Dumnezeu. Ei îl jefuiau în mod sistematic de resursele ce le-au fost încredințate pentru înaintarea lucrării Sale. Lăcomia și dorința lor avidă după câștig au făcut ca ei să fie disprețuiți chiar de către păgâni. În acest fel, Neamurilor li s-a dat ocazia să interpreteze greșit caracterul lui Dumnezeu și legile împărăției Sale.PDH 292.3

Dumnezeu se poartă cu poporul Său cu o inimă de părinte. El apelează la ei acordându-le mila sa, sau retrăgând de la ei mila Sa. În mod răbdător, El le înfățișează păcatele lor și în îndelunga Lui răbdare, așteaptă ca ei să recunoască acest lucru. Profeții și solii cerești au fost trimiși ca să înfățișeze acestor gospodari cerințele lui Dumnezeu; dar în loc ca aceștia să fie bine primiți, au fost tratați ca niște vrăjmași. Vierii i-au persecutat și i-au omorât. Dumnezeu a trimis și alți soli, dar au fost tratați la fel ca și primii, numai că vierii au dat pe față o ură mai mare, mai categorică.PDH 293.1

Ca o ultimă încercare, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, spunând: “Vor primi cu cinste pe Fiul Meu.” Dar împotrivirea lor i-a făcut răzbunători și au zis între ei: “Iată moștenitorul; veniți să-L omorâm și să punem stăpânire pe moșia lui.” Atunci, vom fi lăsați să ne bucurăm în pace de vie, și să facem ce vrem cu roadele ei.PDH 293.2

Conducătorii iudei nu iubeau pe Dumnezeu; de aceea, ei s-au îndepărtat de El, și au respins toate eforturile oferite Lui pentru o rezolvare dreaptă a problemei. Domnul Hristos, Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, a venit ca să revendice cele ce se cuveneau de drept Stăpânului viei; dar vierii L-au tratat cu un vădit dispreț, spunând: “Nu vrem ca acest om să domnească peste noi.” Ei invidiau frumusețea de caracter a Domnului Hristos. Felul Său de a învăța era cu mult superior celui al lor, și se temeau de succesul Lui. El i-a mustrat și le-a demascat ipocrizia, arătându-le care va fi rezultatul sigur al căii lor. Faptul acesta i-a făcut furioși. Ei sufereau mustrările pe care nu le puteau aduce la tăcere. Ei urau nivelul înalt al neprihănirii pe care Domnul Hristos o prezenta mereu. Ei și-au dat seama că învățăturile Sale îi plasa acolo unde egoismul lor era demascat și s-au hotărât să-L omoare. Ei urau exemplul Lui de credincioșie, sfințenia și înalta Lui spiritualitate manifestate în tot ceea ce El făcea. Întreaga Lui viață era un reproș față de egoismul lor și când timpul probei finale a venit, proba care de fapt însemna ascultare și viață veșnică, sau neascultare și moarte veșnică, ei au respins pe Sfântul lui Israel. Când li s-a cerut să aleagă între Hristos și Baraba ei au strigat: “Slobozește-ne pe Baraba.” Luca 23, 18. Și când Pilat a întrebat: “Dar ce să fac cu Isus”, ei au strigat cu furie: “Să fie răstignit.” Matei 27, 22. “Să răstignesc pe Împăratul vostru?” a întrebat Pilat și preoții și mai marii norodului au răspuns: “Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul.” Ioan 19, 15. Când Pilat si-a spălat mâinile zicând: “Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia”, preoții s-au alăturat norodului neștiutor declarând cu putere: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.” Matei 27, 24-25.PDH 293.3

În acest fel, conducătorii iudei au ales. Hotărârea lor a fost înregistrată în cartea pe care apostolul Ioan a văzut-o în mâna Aceluia care stătea pe tron, carte pe care nici un om n-o poate deschide. În ziua când Leul din seminția lui Iuda va deschide cartea, această hotărâre va apare înaintea lor, în toată grozăvia ei.PDH 294.1

Poporul iudeu a cultivat ideea că ei erau favorizații, aleșii cerului de aceea totdeauna ei trebuia să fie onorați ca fiind biserica lui Dumnezeu. Ei declarau că sunt fiii lui Avraam și așa de sigură li se părea temelia prosperității lor, încât au sfidat atât pământul cit și cerul, când acesta stătea în calea drepturilor lor. Trăind o viață de necredincioșie, ei se pregăteau pentru condamnarea cerului și despărțirea de Dumnezeu.PDH 294.2

În parabola viei, după ce Domnul Hristos a înfățișat înaintea preoților actul capital al nelegiuirii lor, El le-a pus întrebarea: “Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?” Preoții au urmărit cu mult interes povestirea, și fără să sesizeze legătura dintre subiectul parabolei și ei, s-au alăturat norodului spunând: “Pe ticăloșii aceia ticălos îi va pierde, și via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor”.PDH 294.3

Fără să-și dea seama, ei și-au pronunțat propria lor condamnare. Domnul Hristos a privit la ei și sub privirea lui cercetătoare, au știut că El le citește tainele inimii lor. Divinitatea Lui a străfulgerat înaintea lor cu o putere irezistibilă. În vierii din parabolă s-au văzut acum pe ei înșiși și involuntar au exclamat: “Doamne ferește”.PDH 295.1

În mod solemn și cu părere de rău Domnul Hristos i-a întrebat: “N-ați citit niciodată în Scriptură că: Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri? De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi, și va fi dată unui neam care va duce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela care va cădea ea, îl va spulbera”. Matei 21, 42-44.PDH 295.2

Domnul Hristos ar fi îndepărtat nenorocirea de la națiunea iudaică, dacă poporul L-ar fi primit. Dar invidia și gelozia au făcut ca aceasta să fie inevitabilă. Ei au hotărât să nu primească pe Isus din Nazaret ca pe Mesia; au respins Lumina lumii și de aici înainte, viața lor a fost de un întuneric asemănător întunericului miezului nopții. Nenorocirea ce a fost prevestită a venit asupra națiunii iudaice. Pasiunile lor dezlănțuite, necontrolate, au adus ruina lor. În furia lor oarbă, ei s-au distrus unii pe alții. Mândria lor încăpățânată și rebelă, a adus asupra lor mânia cuceritorilor romani. Ierusalimul a fost nimicit, templul a fost transformat în ruine și locul pe care a fost arat ca un ogor. Copiii lui Iuda au pierit de cele mai teribile forme de ucidere. Milioane au fost vânduți ca sclavi în țările păgâne.PDH 295.3

Ca popor, iudeii au dat greș în a aduce la îndeplinire planurile lui Dumnezeu și, de aceea, via a fost luată de la ei. Privilegiile de care ei au abuzat, lucrarea pe care ei n-au prețuit-o, au fost încredințate altora.PDH 296.1