Biserica de astăzi

Parabola viei nu se aplică numai națiunii iudaice. Ea este o lecție și pentru noi. Biserica din această generație a fost înzestrată de Dumnezeu cu mari privilegii și binecuvântări și El așteaptă ca aceasta să aducă roadele corespunzătoare.PDH 296.2

Noi am fost răscumpărați cu un preț enorm. Numai datorită valorii infinite a acestei răscumpărări, putem să ne facem o imagine a rezultatelor ei. Pe acest pământ, a cărui țarină a fost udată de lacrimile și sângele Fiului lui Dumnezeu, trebuie să se aducă roadele cele mai prețioase ale Paradisului. În viața copiilor lui Dumnezeu, adevărurile Cuvântului Său trebuie să-și dezvăluie slava și valoarea lor. Prin poporul Său, Domnul Hristos trebuie să-și manifeste caracterul și principiile împărăției Sale.PDH 296.3

Satana caută să lupte împotriva lucrării lui Dumnezeu și face tot mereu presiuni ca oamenii să accepte principiile lui. El înfățișează poporul ales al lui Dumnezeu ca fiind popor înșelat. El este acuzatorul fraților lui, iar puterea lui acuzatoare este folosită împotriva acelora care lucrează neprihănirea. Prin poporul Său. Dumnezeu dorește să răspundă acuzațiilor lui Satana, arătând care sunt rezultatele ascultării de principiile cele drepte.PDH 296.4

Aceste principii trebuie să se manifeste în viața fiecărui creștin, în familie, în Biserică și în fiecare instituție înființată spre a sluji lui Dumnezeu. Toți trebuie să fie modele a ceea ce se poate face pentru lume. Ei trebuie să fie tipuri, exemple ale puterii mântuitoare a adevărurilor Evangheliei. Toți să fie instrumente spre împlinirea marelui plan al lui Dumnezeu în favoarea neamului omenesc.PDH 296.5

Conducătorii iudei priveau cu mândrie la magnificul lor templu, și la ceremoniile impunătoare ale serviciilor lor religioase; dar dreptatea, mila și iubirea față de Dumnezeu, le lipseau. Slava templului, splendoarea serviciilor lor nu-i puteau recomanda înaintea lui Dumnezeu; căci ceea ce constituie valoare înaintea Lui, aceasta ei nu ofereau. Ei nu-I aduceau jertfa unui spirit umilit și pocăit. De fapt, numai atunci când principiile vitale ale Împărăției lui Dumnezeu sunt părăsite, numai atunci ceremoniile se înmulțesc și devin extravagante. Când se neglijează desăvârșirea caracterului, când lipsește podoaba lăuntrică a sufletului, când simplitatea și sfințenia s-au pierdut, atunci mândria și iubirea de fast au făcut să apară edificii bisericești monumentale, ornamentări splendide și ceremonii impozante. Dar Dumnezeu nu este onorat în toate acestea. O religie modernă, care constă din ceremonii, pretenții și fast, nu este primită înaintea Lui. Serviciile ei nu cer nici un răspuns din partea solilor cerești.PDH 297.1

Biserica este foarte prețioasă înaintea lui Dumnezeu. El o prețuiește nu pentru avantajele ei exterioare, ci pentru sfințenia ei sinceră, care trebuie s-o deosebească de lume. El o apreciază după creșterea membrilor ei în cunoașterea Domnului Hristos, după progresul lor în experiențe spirituale.PDH 298.1

Domnul Hristos dorește foarte mult să primească din via Sa roadele sfințeniei și ale altruismului. El așteaptă să vadă la lucru principiile iubirii și ale bunătății. Toată frumusețea artei nu poate fi comparată cu frumusețea unui temperament și a unui caracter ce trebuie manifestat în aceia care sunt reprezentanți ai Domnului Hristos. Ceea ce face pe un credincios să fie un miros de viață spre viață și determină pe Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea Sa, este atmosfera de har care îl înconjoară și lucrarea Duhului Sfânt asupra minții și inimii sale.PDH 298.2

O comunitate poate să fie cea mai săracă dintr-o țară. Ea poate să nu aibă nimic în mintea ei exterioară care să atragă, dar dacă membrii ei posedă principiile caracterului Domnului Hristos în sufletele lor, ei vor avea bucuria Lui. Îngerii se vor uni cu ei în închinarea lor. Din inimile pline de recunoștință, se vor înălța laude și mulțumiri la adresa lui Dumnezeu, ca o jertfa plăcută.PDH 298.3

Domnul dorește să facem cunoscută bunătatea Lui și să vorbim și altora despre puterea lui. El este onorat prin laudele și mulțumirile noastre. El spune: “Cine aduce mulțumiri ca jertfa, acela Mă proslăvește.” Psalmii 50, 23. În timpul călătoriei lor prin pustie, poporul Israel lăuda pe Dumnezeu cu cântece sfinte. Poruncile și făgăduințele lui Dumnezeu au fost puse în cântec și în tot timpul călătoriei lor, aceste imnuri erau cântate de către acești călători peregrini. În Canaan, când se întâlneau la sărbătorile lor sfinte, lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu erau repovestite și mulțumiri pline de recunoștință erau aduse numelui Său. Dumnezeu a dorit ca întreaga viață a poporului Său să fie o viață de laudă, în acest fel, calea Sa să fie cunoscută “pe pământ ... și printre toate neamurile, mântuirea Ta.” Psalmii 67, 2.PDH 298.4

Tot așa trebuie să fie și astăzi. Popoarele lumii se închină la dumnezei falși. Ei trebuie să fie întorși de la închinarea lor cea falsă, nu printr-o denunțare zgomotoasă a idolatriei lor, ci înfățișându-le ceva mai bun. Bunătatea lui Dumnezeu trebuie să le fie prezentată. “Voi îmi sunteți martori — zice Domnul — că Eu sunt Dumnezeu.” Isaia 43, 12.PDH 299.1

Dumnezeu dorește ca noi să apreciem marele Plan de Mântuire, să ne dăm seama de marele nostru privilegiu de a fi copii ai lui Dumnezeu și, astfel, să umblăm înaintea Lui în ascultare și plini de mulțumire. El dorește ca noi să-I slujim zilnic cu o viață nouă și cu bucurie. El tânjește să vadă mulțumirea umplând inimile noastre, pentru faptul că numele noastre sunt scrise în cartea vieții Mielului, și că putem să aruncăm grijile noastre asupra Lui, El care are grijă de noi toți. El ne îndeamnă să ne bucurăm, pentru că noi suntem moștenirea Domnului, pentru că neprihănirea Domnului Hristos este haina albă a sfinților Săi, pentru că avem binecuvântata nădejde a revenirii pe curând a Mântuitorului nostru.PDH 299.2

A lăuda pe Dumnezeu cu toată sinceritatea inimii noastre, este o datorie tot așa de mare ca și rugăciunea. Noi trebuie să arătăm lumii, cum și tuturor inteligențelor cerești, că prețuim iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc căzut și că noi așteptăm binecuvântări mai mari și tot mai mari de la infinita Lui plinătate. Cu mult mai mult decât facem, noi trebuie să vorbim despre capitolele cele prețioase ale experienței noastre. După o revărsare deosebită a Duhului Sfânt, bucuria noastră în Domnul și eficiența noastră în lucrarea Sa vor crește foarte mult dacă vom povesti mereu bunătatea Sa, cum și lucrările Sale cele minunate săvârșite pentru binele copiilor Săi.PDH 299.3

Aceste exerciții spirituale îndepărtează puterea lui Satana. Ele fac să dispară spiritul de murmurare și nemulțumire și astfel, ispititorul pierde teren. Prin ele se cultivă acele trăsături de caracter care fac pe cei ce locuiesc pe acest pământ să fie pregătiți pentru locașurile cerești.PDH 300.1

O astfel de mărturie va avea influență asupra altora. Nu pot fi folosite alte mijloace mai eficiente pentru câștigarea sufletelor la Hristos, ca acestea.PDH 300.2

Noi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu printr-o slujire reală, făcând tot ceea ce stă în puterea noastră pentru a face cunoscut slava numelui Său. Dumnezeu ne dă darurile Sale pentru ca și noi la rândul nostru să putem da și în acest fel să facem cunoscut lumii caracterul Său. În dispensațiunea iudaică, jertfele și darurile formau o parte esențială în închinarea adusă lui Dumnezeu. Israeliții erau învățați să dea a zecea parte din toate veniturile lor pentru serviciile de la sanctuar. Pe lângă acestea, ei trebuia să aducă jertfe pentru păcat, daruri de bunăvoie, cum și daruri de mulțumire. Acestea erau mijloacele stabilite pentru susținerea slujitorilor Evangheliei pentru timpul acela. Dumnezeu nu așteaptă astăzi mai puțin de la noi, de cum a așteptat de la poporul Său din vechime. Marea lucrare pentru salvarea sufletelor trebuie dusă mai departe. Prin rânduiala zecimii, a darurilor și jertfelor, El a asigurat mijloacele necesare pentru aducerea la împlinire a acestei lucrări. Astfel înțelege El să susțină lucrarea Evangheliei. El consideră zecimea ca fiind a Sa și trebuie privită totodată ca o rezervă sfântă, ce trebuie să fie pusă în tezaurul Său, pentru folosul cauzei sale. El ne cere, de asemenea, darurile noastre de bunăvoie și jertfele de mulțumire. Totul trebuie să fie consacrat ducerii Evangheliei până la cele mai îndepărtate margini ale pământului.PDH 300.3

A fi în slujba lui Dumnezeu, înseamnă o slujire personală. Prin eforturi personale, noi trebuie să cooperăm cu El pentru mântuirea lumii. Însărcinarea Domnului Hristos: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”, se adresează fiecăruia dintre urmașii Domnului Hristos. Marcu 16, 15. Toți câți și-au consacrat viața lui Hristos s-au consacrat lucrării de salvare a aproapelui lor. Inimile lor vor bate la unison cu inima Domnului Hristos. Aceeași dorință pe care El a avut-o pentru mântuirea sufletelor, se va manifesta și în ei. Nu toți pot ocupa, în același timp, același loc în lucrarea lui Dumnezeu, dar pentru toți există un loc și o lucrare de făcut.PDH 300.4

În vremurile din vechime, Avraam, Isaac, Iacov, și Moise cu blândețea și înțelepciunea lui, Iosua cu multiplele lui daruri, toți au fost înrolați în lucrarea lui Dumnezeu. Muzica Mariei, curajul și pietatea Deborei, afecțiunea filială a lui Rut, ascultarea și credincioșia lui Samuel, credincioșia neabătută a lui Ilie, influența modelatoare și cuceritoare a lui Elisei — toate au fost necesare. Tot așa astăzi aceia, asupra cărora Dumnezeu și-a revărsat binecuvântările Sale, trebuie să răspundă printr-o slujire absolută; orice dar trebuie să fie folosit pentru propășirea Împărăției Sale și pentru slava numelui Său.PDH 301.1

Toți aceia care primesc pe Hristos ca un Mântuitor personal, trebuie să demonstreze adevărul Evangheliei și puterea lui mântuitoare asupra vieții. Dumnezeu nu cere nimic, fără ca mai întâi să ia toate măsurile pentru ca ele să poată fi împlinite. Prin harul Domnului Hristos, noi trebuie să înfăptuim tot ceea ce Dumnezeu ne cere. Toate bogățiile cerului trebuie să fie descoperite prin poporul lui Dumnezeu. “Prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit” spune Domnul Hristos. “Dacă aduceți multă roadă ... și voi veți fi astfel ucenicii Mei.” Ioan 15, 8.PDH 301.2

Dumnezeu consideră tot pământul ca fiind via Sa. Deși în prezent se află în mâna uzurpatorului, ea aparține totuși lui Dumnezeu. Prin răscumpărare, nu mai puțin decât prin creațiune, ea este a Lui. Sacrificiul suprem al Domnului Hristos a fost făcut pentru lumea întreagă. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Ioan 3, 16. Prin acest unic dar, sunt celelalte daruri date oamenilor. Lumea întreagă primește zilnic binecuvântarea din partea lui Dumnezeu. Fiecare picătură de ploaie, fiecare rază de lumină revărsată asupra omenirii nerecunoscătoare, fiecare frunză și fiecare floare și fruct, totul mărturisește despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și despre marea Sa iubire.PDH 301.3

Și ce dăm noi Marelui Dătător în schimb, pentru toate acestea? Cum tratează oamenii cerințele lui Dumnezeu? Cui închină masele de oameni slujirea vieții lor? Ei slujesc lui Mamona. Bogăția, poziția, plăcerile lumii, acestea sunt ținta vieții lor. Bogăția este strânsă prin jaf, nu numai jefuind pe oameni, ci și pe Dumnezeu. Oamenii folosesc darurile Lui, pentru satisfacerea egoismului lor. Pe tot ceea ce ei pot pune mâna este întrebuințat pentru satisfacerea lăcomiei lor și a iubirii de plăceri egoiste.PDH 302.1

Păcatul lumii de astăzi este păcatul care a dus la nimicirea poporului Israel. Ingratitudinea față de Dumnezeu, neglijența, nefolosirea ocaziilor și a binecuvântărilor primite, folosirea egoistă a darurilor lui Dumnezeu — toate acestea sunt cuprinse în păcatul care a adus mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel. Ele aduc ruina și asupra lumii de astăzi.PDH 302.2

Lacrimile pe care Domnul Hristos le-a vărsat pe Muntele Măslinilor pe când privea la cetatea aleasă, n-au fost numai pentru Ierusalim, în destinul Ierusalimului, se vedea nimicirea lumii întregi.PDH 302.3

“Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii țări.” Luca 19, 42.PDH 302.4

“Măcar în această zi.” Ziua se apropie de sfârșit. Timpul de har și privilegiu este aproape încheiat. Norii răzbunării se apropie. Cei ce au respins harul lui Dumnezeu sunt pe punctul de a fi cuprinși într-o rapidă și irevocabilă ruină. Și cu toate acestea, lumea doarme. Oamenii nu cunosc timpul cercării lor.PDH 302.5

În acest timp de criză, unde se află Biserica? Împlinesc membrii cerințele lui Dumnezeu? Aduc ei la îndeplinire mandatul lor dat de Dumnezeu și reprezintă ei în lume caracterul Său? Atrag ei atenția aproapelui lor asupra ultimei solii de avertizare?PDH 302.6

Oamenii sunt în primejdie. Mulți pier. Dar cât de puțini dintre cei ce mărturisesc a fi urmași ai Domnului Hristos simt povara pentru aceste suflete! Destinul lumii atârnă în balanță; dar lucrul acesta abia mai mișcă chiar și pe aceia care pretind a crede adevărurile cele mai profunde ce au fost date vreodată muritorilor. Lipsește acea iubire care a făcut pe Domnul Hristos să părăsească cerul, să îmbrace haina naturii omenești pentru ca, în această natură omenească să poată mișca pe oameni și să atragă omenirea spre ceea ce este divin. Poporul lui Dumnezeu este cuprins de letargie, de o paralizie care-l împiedică să înțeleagă datoria ceasului de față.PDH 303.1

Când poporul Israel a intrat în Canaan, ei n-au adus la îndeplinire planul lui Dumnezeu de a lua în stăpânire toată țara. După ce au făcut o cucerire parțială, ei s-au așezat ca să se bucure de roadele victoriilor lor. În necredința și iubirea lor de comoditate, ei s-au stabilit în locurile pe care le-au cucerit, în loc de a merge înainte și a ocupa noi teritorii, în acest fel ei au început să se depărteze de Dumnezeu. Dând greș în a duce mai departe planurile Sale, a devenit imposibil pentru El să împlinească față de ei făgăduința binecuvântării. Nu face oare biserica de astăzi același lucru? Având înaintea lor lumea întreagă care are nevoie de Evanghelie, cei ce mărturisesc a fi creștini se stabilesc acolo unde se pot bucura de privilegiile Evangheliei. Ei nu simt nevoia de a intra în noi teritorii, ducând solia mântuirii în locuri noi. Ei refuză a aduce la îndeplinire mandatul dat de Domnul Hristos: “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” Marcu 16, 15. Sunt oare ei mai puțin vinovați de cum a fost biserica iudaică?PDH 303.2

Cei ce mărturisesc a fi urmași ai Domnului Hristos sunt judecați înaintea Universului ceresc; dar răceala zelului lor și slăbiciunea eforturilor lor în lucrarea lui Dumnezeu, îi arată ca fiind necredincioși. Dacă ceea ce fac ei ar fi fost tot ceea ce ar fi putut face mai bine, n-ar fi fost condamnați; iar dacă inimile lor ar fi fost și ele angajate la lucru, ei ar fi putut face mult mai mult.PDH 303.3

Ei știu, și chiar lumea știe, că în mare măsură ei au pierdut spiritul de sacrificiu de sine și de purtare a crucii. Sunt mulți aceia, în dreptul numelui cărora va sta scris în cărțile din ceruri: “Nu produc, ci numai consumă.” Din cauza multora dintre cei care poartă numele Domnului Hristos slava Sa este întunecată, frumusețea Lui acoperită, și onoarea care I se cuvine este reținută.PDH 304.1

Sunt mulți aceia ale căror nume sunt scrise în registrele comunității, dar care nu sunt sub călăuzirea Domnului Hristos. Ei nu iau seama la învățătura Sa și nici nu fac voia Sa. De aceea, ei se află sub controlul vrășmașului. Ei nu fac nimic pozitiv, nimic bun; dar tocmai pentru aceasta fac un rău incalculabil. Pentru că influența lor nu este un miros de viață spre viață, ea este un miros de moarte spre moarte.PDH 304.2

Domnul spune: “Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?” Ieremia 5, 9. Pentru că n-au împlinit planul lui Dumnezeu, copiii lui Israel au fost lepădați și chemarea lui Dumnezeu a fost adresată altora. Dacă și aceștia se vor dovedi a fi necredincioși, oare nu vor fi tot la fel de lepădați și ei?PDH 304.3

În parabola cu via, Domnul Hristos a arătat că cei vinovați sunt lucrătorii viei. Ei au fost aceia care au refuzat să dea Stăpânului roadele pământului său. În națiunea iudaică, preoții și învățătorii au fost aceia care, îndrumând greșit poporul au jefuit pe Dumnezeu de slujirea pe care El o cerea. Ei au fost aceia care au îndepărtat națiunea de Domnul Hristos.PDH 304.4

Legea lui Dumnezeu neamestecată cu tradiții omenești a fost prezentată de Domnul Hristos ca fiind marele standard al ascultării. Faptul acesta a trezit vrăjmășia rabinilor. Ei au așezat învățăturile omenești mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu și au îndepărtat poporul de preceptele Sale. Ei n-au voit să se lase de poruncile date de oameni pentru a asculta de cerințele Cuvântului lui Dumnezeu. De dragul adevărului ei n-au vrut să sacrifice mândria și lauda oamenilor. Când a venit Domnul Hristos, prezentând cerințele lui Dumnezeu, preoții și bătrânii I-au refuzat dreptul de a se așeza între ei și popor. Ei nu voiau să primească mustrările și avertizările Sale și s-au hotărât să ridice poporul împotriva Lui, plănuind nimicirea Lui.PDH 304.5

Ei erau răspunzători pentru lepădarea Domnului Hristos și pentru rezultatele ce au urmat. Păcatul și ruina națiunii s-au datorat conducătorilor ei religioși.PDH 305.1

Nu sunt oare aceleași influențe la lucru și în zilele noastre? Dintre lucrătorii viei Domnului, nu pășesc oare mulți pe urmele conducătorilor iudei? Nu se îndepărtează oare conducătorii religioși de cerințele cele clare ale Cuvântului lui Dumnezeu? În loc de a-i educa în spiritul ascultării de Legea lui Dumnezeu, nu-i învăță ei oare să calce această Lege? De la multe amvoane ale bisericilor, credincioșii sunt învățați că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie pentru ei. Tradițiile, rânduielile și obiceiurile oamenilor sunt așezate la loc de cinste. Oamenii se mândresc și au satisfacții egoiste de pe urma darurilor pe care Dumnezeu le dă, în timp ce cerințele lui Dumnezeu sunt ignorate.PDH 305.2

Dând la o parte Legea lui Dumnezeu, oamenii nu sunt conștienți de ceea ce fac. Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său. Ea întruchipează principiile Împărăției Sale. Cel care refuză să primească aceste principii, se așează singur în afara canalului prin care se revarsă binecuvântarea lui Dumnezeu.PDH 305.3

Strălucitele posibilități așezate înaintea poporului Israel, puteau fi realizate numai prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Este posibil ca și noi să avem un caracter nobil, elevat, să avem aceeași plinătate a binecuvântării lor — binecuvântarea corpului, sufletului și spiritului, să fim binecuvântați acasă și la câmp, să fim binecuvântați în viața aceasta și să avem binecuvântarea vieții veșnice — dar numai prin ascultare.PDH 305.4

În lumea spirituală ca și în cea naturală, ascultarea de legile lui Dumnezeu constituie condiția aducerii de roade. Dar când oamenii învață să nesocotească poruncile lui Dumnezeu, ei îi împiedică astfel de a aduce roade spre slava Sa. Ei sunt atunci vinovați de faptul că au răpit Domnului roadele viei Sale.PDH 305.5

Solii lui Dumnezeu vin la noi la porunca Domnului. Ca și Domnului Hristos, ei vin și cer ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei prezintă cerința Sa de a avea roadele viei Sale, roadele iubirii, umilinței și ale unei slujiri pline de sacrificiu de sine. Asemenea conducătorilor iudei, nu sunt oare și astăzi mulți lucrători ai viei plini de mânie? Când cerințele Legii lui Dumnezeu sunt așezate înaintea poporului, oare nu folosesc acești învățători influența lor în a determina pe oameni să le respingă? Astfel de învățători sunt numiți de Dumnezeu slujitori necredincioși.PDH 306.1

Cuvintele lui Dumnezeu adresate Israelului din vechime au o solemnă avertizare adresată Bisericii și conducătorilor ei de astăzi. Despre Israel, Domnul spunea: “Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele, totuși ele sunt privite ca ceva străin.” Osea 8, 12. Iar despre preoți și învățători, El a spus: “Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Fiindcă ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda.... Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi.” Osea 4, 6.PDH 306.2

Să treacă oare avertizările lui Dumnezeu pe lângă noi și să nu le luăm în seamă? Să lăsăm noi oare nefolosite ocaziile ce ni se oferă de a-I servi? Să împiedice oare batjocora lumii, mândria și conformarea față de obiceiurile și tradițiile omenești, pe cei ce mărturisesc a fi urmași ai Domnului Hristos, de a-I sluji? Vor respinge ei Cuvântul lui Dumnezeu, după cum conducătorii iudei au respins pe Domnul Hristos? Rezultatele păcatelor poporului Israel se află înaintea noastră. Oare va lua în seamă biserica de astăzi aceste avertizări?PDH 306.3

“Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te făli ... au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință. Nu te îngâmfa, ci teme-te! Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine” Romani 11, 17-21.PDH 306.4