Domnul Hristos primea continuu de la Tatăl ceea ce El trebuia să ne transmită nouă “Cuvântul pe care îl auziți”, spunea El, “nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.” Ioan 14, 24. “Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Matei 20, 28. El a trăit, a gândit și S-a rugat nu pentru Sine, ci pentru alții. Dimineață după dimineață, din ceasurile petrecute cu Dumnezeu, El venea ca să aducă oamenilor lumina cerului. El primea zilnic un nou botez cu Duhul Sfânt. În zorii fiecărei noi zile, Domnul se deștepta din somnul Său, iar sufletul și buzele Sale erau unse cu har, pe care să-l poată împărți și altora. Cuvintele îi erau chiar atunci date din curțile cerești, cuvinte pe care El să le poată spune la timp potrivit celor obosiți și obidiți. “Domnul Dumnezeu Mi-a dat”, spunea El, “o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici.” Isaia 50, 4.PDH 139.1

Ucenicii Domnului Hristos au fost foarte mișcați de rugăciunile Lui și de obiceiul Său de a avea o strânsă comuniune cu Dumnezeu. Într-o zi, după o scurtă absență de lângă Domnul lor, ei L-au găsit cufundat în rugăciune. Ca și când n-ar fi observat prezența lor, El a continuat Să se roage cu voce tare. Inimile ucenicilor au fost profund mișcate. Când Domnul a încetat să se roage, ei I-au spus: “Doamne, învață-ne să ne rugăm”.PDH 140.1

Ca răspuns, Domnul Hristos le-a repetat Rugăciunea Domnească, așa cum El a dat-o în predica de pe Muntele Fericirii. Apoi, printr-o parabolă, El a ilustrat învățătura pe care dorea să le-o dea.PDH 140.2

“Care dintre voi”, le-a spus El, “dacă are un prieten, și se duce la el în miezul nopții, și-i zice: ‘Prietene, împrumută-mi trei pâini, căci a venit de pe drum un prieten al meu, și n-am ce-i pune înainte, și dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: “Nu mă tulbura; acum ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau pâini”, vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuși, măcar pentru stăruința lui supărătoare, tot se va scula și-i va da tot ce-i trebuie.’” Luca 11, 5-8.PDH 140.3

Aici, Domnul Hristos înfățișează pe cel care se roagă, cerând pentru ca la rândul său și el să poată da mai departe altuia. El trebuie să obțină pâinea, altfel nu va putea potoli foamea călătorului obosit și întârziat. Cu toate că vecinul său nu este dispus să fie deranjat, el nu încetează cu cererea sa; prietenul său trebuie să fie ajutat; în cele din urmă, rugămintea sa insistentă este răsplătită, iar nevoile satisfăcute.PDH 140.4

Tot la fel trebuiau să caute și ucenicii binecuvântările lui Dumnezeu. În hrănirea mulțimii ca și în predica despre pâinea venită din ceruri, Domnul Hristos le-a înfățișat lucrarea pe care ei o aveau de făcut în calitate de reprezentanți ai Săi. Ei trebuiau să împartă oamenilor pâinea vieții. El, care le-a stabilit lucrarea ce urmau s-o facă, a văzut cât de des avea să le fie pusă la probă credința lor. Adesea ei aveau să fie puși în situații neprevăzute, ocazii de a-și da seama de neputința omenească. Suflete ce flămânzeau după pâinea vieții aveau să vină la ei, iar ei trebuia să-și dea seama de sărăcia și neputința lor. Ei trebuia să primească hrana spirituală sau de nu, nu aveau ce să dea altora. Nici un suflet însă nu trebuia să plece de la ei nehrănit. Domnul Hristos îi îndreptă spre izvorul îndestulării lor. Omul, al cărui prieten veni să găzduiască la el, chiar dacă a venit la o oră nepotrivită din miezul nopții, nu l-a respins. Deși nu avea nimic ce să-i pună înainte, el a mers la cineva care avea de ale mâncării și stărui în cererea lui până când vecinul său i-a dat cele ce avea nevoie. Și oare Dumnezeu, care și-a trimis slujitorii să hrănească pe cei flămânzi, nu avea să îndestuleze El nevoile lor pentru aducerea la îndeplinire a lucrării Sale?PDH 140.5

Dar vecinul egoist din parabolă nu reprezintă caracterul lui Dumnezeu. Lecția pe care o învățăm de aici nu va fi prin comparație, ci prin contrast. Chiar și un om egoist va satisface o cerere urgentă, pentru a scăpa de cineva care îi tulbură odihna. Dar lui Dumnezeu îi place să dea. El este plin de compasiune și dorește foarte mult să satisfacă cerințele acelora care vin la El cu credință. El ne dă ca să putem da și altora și astfel să putem ajunge asemenea lui.PDH 141.1

Domnul declară: “Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută, găsește, și celui ce bate, i se va deschide”.PDH 141.2

Și Mântuitorul continuă: “Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pește să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce i-l cer”. Luca 11, 9-13.PDH 141.3

Pentru a întări încrederea noastră în Dumnezeu, Domnul Hristos ne învață să ne adresăm Lui cu un nume nou, un nume cuprinzând în sine cele mai scumpe legături ale inimii omenești. El ne dă privilegiul de a numi pe nemărginitul Dumnezeu, Tatăl Nostru. Acest nume, adresat Lui, sau vorbindu-ne despre El, este un semn al iubirii noastre și al încrederii pe care o avem în El, cum și o garanție a considerației și legăturilor Sale cu noi. Rostit atunci când cerem favoarea sau binecuvântarea Sa, el este ca o muzică pentru urechile Sale. Ca nu cumva să gândim că ar fi o îndrăzneală din partea noastră a-i spune pe nume, El l-a repetat mereu, mereu. El dorește ca noi să ne familiarizăm cu acest fel de a ne adresa Lui.PDH 141.4

Dumnezeu ne consideră ca fiind copiii Săi. El ne-a răscumpărat din această lume nepăsătoare și ne-a ales ca să devenim membrii ai familiei cerești, fii și fiice ale Împăratului ceresc. El ne invită să ne încredem în El, cu o încredere mai puternică și mai profundă decât încrederea unui copil în tatăl său. Părinții își iubesc copiii, dar dragostea lui Dumnezeu este mai mare, mai întinsă, mai profundă decât poate fi iubirea omenească. Ea este nemărginită. Apoi, dacă părinții pământești știu să dea daruri bune copiilor lor, cu cât mai mult Tatăl nostru din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce-L cer de la El?PDH 142.1

Învățătura Domnului Hristos cu privire la rugăciune ar trebui luată foarte serios în considerație. Există în rugăciune o știință divină și parabola Sa evidențiază principii pe care toți au nevoie să le înțeleagă. El arată care este adevăratul spirit al rugăciunii, învățându-ne că este necesară stăruința în prezentarea cererilor noastre lui Dumnezeu și asigurându-ne de bunăvoința Sa de a asculta și răspunde rugăciunilor noastre.PDH 142.2

Rugăciunile noastre nu trebuie să fie egoiste, cerând numai pentru folosul nostru. Noi trebuie să cerem, ca să putem da. Principiile vieții Domnului Hristos trebuie să ajungă a fi și principiile vieții noastre. “Eu însumi”, spunea El adresându-se ucenicilor săi, “Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.” Ioan 17, 19. Aceeași devoțiune, același sacrificiu de sine, aceeași supunere față de cerințele Cuvântului lui Dumnezeu, care s-au manifestat în Domnul Hristos, ar trebui văzute și în slujitorii Săi. Lucrarea noastră pe pământ nu este aceea de a ne sluji sau de a ne plăcea nouă înșine, noi trebuie să slăvim pe Dumnezeu, cooperând cu El la salvarea celor păcătoși. Noi trebuie să cerem binecuvântări de la Dumnezeu, pe care apoi să le putem da și altora. Capacitatea de a primi este păstrată numai dând și altora. Noi nu putem continua să primim mereu din bunurile cerului, fără să dăm din ele și celor din jurul nostru.PDH 142.3

În parabolă, cel care cerea a fost respins în repetate rânduri, dar el n-a renunțat la cererea sa. Tot așa este și cu rugăciunile noastre. Poate că nu totdeauna primim un răspuns imediat; dar Domnul Hristos ne învață că nu trebuie să încetăm a ne ruga. Rugăciunea nu are ca scop să determine vreo schimbare în Dumnezeu, ci ea trebuie să ne aducă în armonie cu Dumnezeu. Când ne adresăm Lui, cerându-I ceva, El poate vedea că este necesar ca noi să ne cercetăm mai întâi inimile și să ne pocăim de păcatele noastre. De aceea, El ne trece prin încercări și necazuri, El ne trece prin umilință, pentru ca să putem să ne dăm seama de ceea ce împiedică lucrarea Duhului Său cel Sfânt în noi.PDH 143.1

Sunt condiții în calea împlinirii făgăduințelor lui Dumnezeu, iar rugăciunea nu poate lua niciodată locul datoriei. “Dacă Mă iubiți”, spunea Domnul Hristos, “veți păzi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește, și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.” Ioan 14, 15.21. Aceia care prezintă cererile lor lui Dumnezeu cerând împlinirea făgăduințelor Lui în timp ce ei nu îndeplinesc condițiile, insultă pe Iehova. Ei aduc numele Domnului Hristos ca o autoritate, o garanție a îndeplinirii făgăduințelor, în timp ce nu fac acele lucruri care ar fi o manifestare a credinței în Hristos și a iubirii față de El.PDH 143.2

Mulți nesocotesc condiția acceptării de către Tatăl. Noi trebuie să examinăm îndeaproape adevărul cu privire la credința noastră ori de câte ori ne apropiem de Dumnezeu. Dacă suntem neascultători, aceasta înseamnă că prezentăm lui Dumnezeu o notă de plată pe care El s-o onoreze în timp ce noi n-am împlinit condițiile ce se cer pentru ca nota de plată să ne poată fi onorată. Noi prezentăm lui Dumnezeu făgăduințele Sale și-I cerem să le împlinească pe când, dacă ar face acest lucru, și-ar dezonora propriul Său nume.PDH 143.3

Făgăduința sună astfel: “Dacă rămâneți în Mine, și dacă rămân în voi Cuvintele Mele, cereți orice veți vrea, și vi se va da.” Ioan 15, 7. Și apostolul Ioan declară: “Și prin aceasta știm că îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: ‘îl cunosc’, și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el. Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem ai Lui.” Ioan 2, 3-5.PDH 144.1

Una dintre ultimele porunci pe care Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi a fost: “Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu.” Ioan 13, 34. Ascultăm noi de această poruncă, sau ne complăcem în a avea trăsături de caracter aspre și necreștinești? Dacă în vreun fel oarecare ne-am supărat sau rănit unii pe alții, este de datoria noastră să ne mărturisim greșeala și să căutăm împăcarea. Aceasta este o pregătire esențială, ca să putem veni, prin credință, înaintea lui Dumnezeu spre a cere binecuvântările Sale.PDH 144.2

Mai este un lucru prea adesea neglijat de aceia care caută pe Dumnezeu în rugăciune. Ai fost credincios față de Dumnezeu? Prin profetul Maleahi, Dumnezeu declară: “Din vremea părinților voștri voi v-ați abătut de la poruncile Mele, și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă la Mine, și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor. Dar voi întrebați: ‘În ce trebuie să ne întoarcem?’ Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare.” Maleahi 3, 7, 8.PDH 144.3

Ca dătător al tuturor binecuvântărilor, Dumnezeu pretinde o anumită parte din tot ceea ce avem noi. Acesta este planul Său pentru susținerea lucrării de predicare a Evangheliei. Și întorcând lui Dumnezeu această parte, noi arătăm prin aceasta prețuirea noastră pentru darurile Lui. Dacă reținem și nu-I dăm ceea ce este al Său, cum mai putem noi oare cere binecuvântările Sale? Dacă suntem servi necinstiți în cele pământești, cum mai putem avea pretenția ca El să ne încredințeze lucrurile cerești? S-ar putea ca tocmai aici să fie secretul faptului că la multe rugăciuni nu primim răspuns.PDH 144.4

Dar Dumnezeu în mila Sa cea mare este gata să vă ierte și El spune: “Aduceți însă la casa visteriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare ... și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre.... Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zise Domnul oștirilor.” Maleahi 3, 10-12.PDH 144.5

Tot așa stau lucrurile cu toate celelalte cerințe ale lui Dumnezeu. Toate darurile Sale sunt făgăduite cu condiția ascultării. Dumnezeu are un cer plin de binecuvântări pentru aceia care vor colabora cu El. Toți cei ce-L ascultă, pot, cu multă încredere, să ceară împlinirea făgăduințelor Sale.PDH 145.1

Dar noi trebuie să dăm pe față o încredere deplină, neșovăielnică, în Dumnezeu. Adesea El întârzie să ne răspundă, pentru a ne pune la probă credința noastră sau pentru a pune la încercare sinceritatea dorințelor noastre. Dacă am cerut după Cuvântul Său, atunci noi ar trebui să credem în făgăduințele Sale și să prezentăm cererile noastre cu încredințarea că ele nu vor fi refuzate.PDH 145.2

Dumnezeu nu spune: Cereți o dată și vi se va da. El invită să cerem, să stăruim neobosit în rugăciune. Cererea stăruitoare aduce pe cel ce cere într-o atitudine mult mai serioasă, mai plină de zel, și face să crească dorința de a primi lucrurile pentru care se roagă. Domnul Hristos a spus Martei la mormântul fratelui ei Lazăr: “Nu ți-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Ioan 11, 40.PDH 145.3

Dar mulți n-au o credință vie. De aceea, ei nu primesc o măsură mai mare din puterea lui Dumnezeu. Slăbiciunea lor este rezultatul necredinței lor. Ei au mai multă încredere în propriile lor fapte, decât în lucrările lui Dumnezeu pentru ei. Ei se încred în propria lor grijă pentru ei. Fac planuri și proiecte, dar se roagă puțin și au în adevăr puțină încredere în Dumnezeu. Ei gândesc că au credință, dar ceea ce au nu este decât un impuls momentan. Dând greș în a-și da seama de propriile lor lipsuri, sau de bunăvoința lui Dumnezeu de a da, ei nu stăruiesc în a-și menține cererile înaintea lui Dumnezeu.PDH 145.4

Rugăciunile noastre ar trebui să fie tot așa de stăruitoare și sincere cum a fost cererea prietenului lipsit care la miezul nopții a cerut câteva pâini. Cu cât vom cere mai călduros și mai hotărât, cu atât mai strânsă va fi legătura noastră cu Hristos. Noi vom primi binecuvântări și mai mari, dacă vom manifesta și o credință mai mare.PDH 146.1

Partea noastră este să ne rugăm și să credem. Să veghem și să ne rugăm. Să veghem și să conlucrăm cu Dumnezeu care ascultă rugăciunile noastre. Să nu uităm că suntem “împreună lucrători cu Dumnezeu.” 1 Corinteni 3, 9. Să vorbim și să lucrăm în armonie cu rugăciunile noastre. Căci nu este un lucru de mică importanță pentru noi, dacă încercările vor dovedi credința noastră ca fiind sigură, sau vor arăta că rugăciunile noastre nu sunt decât numai o formă.PDH 146.2

Când vin încercări și greutățile ne confruntă, să nu privim la oameni pentru ajutor. Să ne încredem cu totul în Dumnezeu. Obiceiul de a spune altora greutățile noastre, ne face mai slabi și nici pe ei nu-i întărește. Prin aceasta, așezăm asupra lor povara infirmităților noastre spirituale, de care ei nu ne pot scăpa. Noi căutăm putere la om, care este mărginit și supus greșelii, pe când am putea primi puterea de la Dumnezeul cel nemărginit și nesupus greșelii.PDH 146.3

Nu este nevoie să mergem la marginile pământului pentru înțelepciune, căci Dumnezeu, este aproape. Ceea ce ne va asigura succesul, nu sunt talentele pe care le avem acum, sau pe care le vom avea vreodată. Numai Dumnezeu poate face lucrul acesta pentru noi. Noi trebuie să avem o mai puțină încredere în ceea ce poate face omul și o mai mare încredere în ceea ce poate face Dumnezeu pentru fiecare suflet credincios. El dorește ca să-L căutăm prin credință. El dorește ca noi să așteptăm lucruri mari de la El. Și El mai dorește ca să ne dea pricepere în lucrurile pământești ca și în cele spirituale. El poate ascuți mintea noastră. El ne poate da tact și îndemânare. Să punem la lucru talentele noastre, să cerem de la Dumnezeu înțelepciunea și ea ne va fi dată.PDH 146.4

Să luăm Cuvântul lui Dumnezeu ca asigurare. Nu ne-a invitat oare să venim la El? Niciodată să nu ne îngăduim a vorbi într-un mod descurajator și lipsit de nădejde. Dacă am face astfel, vom pierde foarte mult. Privind la ceea ce izbește privirea și plângându-ne atunci când dificultățile ne presează, nu facem decât să dăm dovadă că avem o credință bolnavă și slabă. Să vorbim și să lucrăm cu o credință de neînvins. Domnul este bogat în mijloace, lumea este a Lui. Să privim cu credință spre cer. Să privim la El care are lumină, putere și eficiență.PDH 147.1

În credința sinceră este putere și statornicie în principii, o stabilitate în urmărirea țintei propuse, pe care nici timpul și nici greutățile nu o pot slăbi. “Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” Isaia 40, 30-31.PDH 147.2

Sunt foarte mulți aceia care doresc să ajute pe alții, dar ei simt că n-au nici un fel de putere spirituală sau lumină, pe care s-o transmită altora. Aceștia să-și înalțe cererile la tronul harului. Să se roage pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu Se află înapoia fiecărei făgăduințe pe care a făcut-o. Cu Biblia în mână spuneți: “Am făcut cum mi-ai spus. Prezint făgăduința Ta care spune: ‘Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide!’”PDH 147.3

Noi nu trebuie numai să ne rugăm în numele Domnului Hristos, ci și prin inspirația Duhului Sfânt. Aceasta explică ceea ce trebuie să înțelegem când se spune că Duhul “mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.” Romani 8, 26. Lui Dumnezeu Îi place să răspundă la asemenea rugăciuni. Când cu căldură și stăruință înălțăm o rugăciune în numele Domnului Hristos, în chiar această stăruință se află garanția din partea lui Dumnezeu că El este gata să răspundă la rugăciunea noastră “nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.” Efeseni 3, 20.PDH 147.4

Domnul Hristos a spus că “orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea.” Marcu 11, 24. “Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Ioan 14, 13. Iar ucenicul iubit, Ioan, sub inspirația Duhului Sfânt, vorbește foarte deschis și plin de încredere, “îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Ioan 5, 14-15. Să înălțăm deci cu stăruință cererile noastre Tatălui, în numele Domnului Hristos. Dumnezeu va onora acest Nume.PDH 147.5

Curcubeul ce se află de jur împrejurul tronului este o asigurare că Dumnezeu este credincios, că în El nu este schimbare, nici umbră de mutare. Noi am păcătuit împotriva Lui și nu merităm favoarea Lui; cu toate acestea, chiar El a pus pe buzele noastre această rugăciune: “Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi.” Ieremia 14, 21. Când venim la El, mărturisind nevrednicia și păcatul nostru, El S-a legat ca să asculte strigătul nostru. Onoarea tronului Său este legată de împlinirea Cuvântului Său dat nouă.PDH 148.1

Asemenea lui Aaron, care simboliza pe Domnul Hristos, Mântuitorul nostru poartă numele întregului Său popor pe inima Sa, în locul Prea Sfânt, Marele nostru Mare preot își amintește toate cuvintele prin care El ne-a încurajat să avem încredere în El. El își amintește întotdeauna de legământul Său.PDH 148.2

Toți cei care-L caută, îl vor găsi. Toți cei care bat, vor avea ușa deschisă înaintea lor. Nu se vor auzi cuvintele de scuză: Nu mă tulburați, ușa este închisă, nu doresc s-o deschid. Nimănui nu i se va spune: Nu pot să te ajut. Aceia care vin în miez de noapte să ceară pâine, ca să hrănească sufletele flămânde, vor avea succes.PDH 148.3

În parabolă, cel care cere pâine ca să dea unui străin, primește “tot ce-i trebuie”. Atunci în ce măsură ne va da Dumnezeu pentru ca să putem da și altora? “După măsura harului lui Hristos.” Efeseni 4, 7. Îngerii urmăresc cu un deosebit interes să vadă cum se poartă omul cu semenii săi. Când aceștia văd pe cineva că dă pe față o iubire, asemenea Domnului Hristos față de cel greșit, atunci ei vin lângă ei și îi aduc aminte de cuvintele pe care să le spună, cuvinte care vor fi ca o pâine a vieții pentru acel suflet. În acest fel Dumnezeu “îngrijește de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.” Filipeni 4, 19. Mărturisirea noastră, în sinceritatea și autenticitatea ei, El o va face puternică, în tăria vieții viitoare. Cuvântul lui Dumnezeu va fi în gura noastră adevăr și neprihănire.PDH 148.4

Efortul personal pentru binele altora trebuie să fie precedat de multă rugăciune în taină, pentru că el cere o mare înțelepciune spre a înțelege știința mântuirii sufletelor. Mai înainte de a avea legătură cu oamenii trebuie să avem comuniune cu Domnul Hristos. La tronul harului ceresc, noi putem obține pregătirea necesară pentru a sluji oamenilor.PDH 149.1

Să lăsăm inima să tânjească de dorința pe care o are pentru Dumnezeu, pentru viul Dumnezeu. Viața Domnului Hristos a arătat ce poate face omul, atunci când ajunge părtaș naturii divine. Tot ceea ce Domnul Hristos a primit de la Dumnezeu, putem primi și noi. Atunci, să cerem și vom primi. Cu credința stăruitoare a lui Iacob, cu insistența neșovăielnică a lui Ilie, să cerem pentru noi tot ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit.PDH 149.2

Să lăsăm gândurile slăvite ale lui Dumnezeu să stăpânească mintea noastră. Să lăsăm ca viața noastră să fie legată prin legături trainice cu viața Domnului Hristos. Cel care a poruncit ca lumina să lumineze în întuneric, este binevoitor să strălucească în inima noastră, să facă să strălucească “lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” 2 Corinteni 4, 6. Duhul Sfânt va lua lucrurile lui Dumnezeu și ni le va arăta, făcându-le o putere vie în inima celui ce ascultă. Domnul Hristos ne va conduce la pragul veșniciei. Vom putea privi atunci slava de dincolo de perdea și să descoperim oamenilor Atotputernicia Aceluia care trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi.PDH 149.3

Capitolul 11 — Lucruri vechi și noi

Capitolul 13 — Doi închinători