Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Parabolele Domnului Hristos - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Pregătirea ogorului

    În toată parabola semănătorului Domnul Hristos înfățișează diferitele rezultate ale semănatului, rezultate care depind de pământul în care a căzut sămânța. În toate cazurile, semănătorul și sămânța sunt aceleași. Astfel, El ne învață că, dacă Cuvântul lui Dumnezeu dă greș în îndeplinirea lucrării Sale în inimile și-n viața noastră, motivul eșecului trebuie căutat atunci la noi. Dar rezultatul nu este însă în afara controlului nostru. Este adevărat că noi nu ne putem schimba singuri, dar puterea alegerii ne aparține și depinde de noi să hotărâm drumul pe care vom merge și ce vom deveni. Nu este necesar ca ascultătorii asemănați cu drumul, cu locul stâncos sau cu spinii și mărăcinii, să rămână așa. Duhul lui Dumnezeu caută tot mereu să rupă fascinația nebuniei care-i ține pe oameni absorbiți de plăcerile lumești și să trezească în ei dorința după comoara nepieritoare. Rezistând influenței Duhului Sfânt, oamenii ajung nepăsători sau chiar neglijenți față de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei înșiși sunt răspunzători pentru împietrirea inimii, fapt care împiedică sămânța cea bună să prindă rădăcini și pentru creșterea răului care împiedică dezvoltarea ei.PDH 56.1

    Grădina inimii trebuie cultivată. Ogorul trebuie arat adânc printr-o profundă pocăință și întoarcere de la păcat. Plantele otrăvitoare satanice, trebuie smulse din rădăcină. Ogorul care este năpădit de mărăcini, poate fi curățit numai printr-o muncă susținută. În acest fel, tendințele rele ale inimii firești pot fi biruite numai printr-un efort stăruitor, în numele și în puterea Domnului Hristos. Dumnezeu ne îndeamnă prin gura profetului Ieremia: “Desțeleniți-vă un ogor nou și nu semănați între spini.” Ieremia 4, 3 u.p. “Semănați potrivit cu neprihănirea și veți secera potrivit cu îndurarea.” Osea 10, 12. El dorește să împlinească pentru noi această lucrare și ne invită să conlucrăm cu El.PDH 56.2

    Semănătorii seminței au de făcut o lucrare de pregătire a inimilor pentru primirea Evangheliei. În lucrarea de vestire a Cuvântului se predică prea mult și este prea puțină lucrare de la inimă la inimă. Este nevoie de lucrare personală pentru sufletele pierdute. În același spirit și cu aceeași iubire ca a Domnului Hristos, noi ar trebui să ne apropiem personal de cei păcătoși, căutând să le trezim interesul pentru marile realități ale vieții veșnice. Poate că inimile lor sunt tot așa de tari ca și drumul cel bătătorit și s-ar părea că este un efort inutil acela de a le prezenta pe Mântuitorul, dar dacă logica ar putea da greș în a mișca inima, iar argumentul să fie lipsit de putere pentru a convinge, iubirea Domnului Hristos, manifestată în lucrarea personală, poate înmuia inima de piatră așa încât sămânța adevărului să poată prinde rădăcină.PDH 57.1

    De asemenea, semănătorii au de făcut o lucrare pentru ca sămânța să nu fie înăbușită de mărăcini, sau să piară din cauză că n-a avut pământ suficient. Chiar la începutul vieții creștine, fiecare credincios ar trebui să fie învățat principiile fundamentale ale credinței. El ar trebui învățat că nu este de ajuns a ști că este mântuit prin sacrificiul Domnului Hristos, și că el este dator să facă astfel ca viața Domnului Hristos să fie viața Sa, iar caracterul Mântuitorului să fie caracterul său. Toți trebuie să învățăm faptul că avem de purtat poveri și că trebuie să ne debarasăm de înclinațiile firești. Să cunoaștem cu toții, binecuvântarea de a lucra pentru Hristos, urmându-L cu lepădare de sine, suferind greutăți ca un bun ostaș al lui Hristos. Să învățăm a ne încrede în iubirea Lui, așezând asupra Sa grijile noastre. Să gustăm bucuria câștigării sufletelor pentru El. Căci în iubirea și interesul nostru pentru cei pierduți, vom uita de noi înșine, de eul nostru. Atunci, plăcerile firii își vor pierde puterea seducătoare, iar greutățile nu ne vor mai descuraja. Plugul adevărului își va face atunci lucrarea sa. El va desțeleni ogorul. El nu va reteza numai vârfurile mărăcinilor, ci îi va scoate din rădăcină.PDH 57.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents