Între spini

“Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt, și ajunge neroditor.” Matei 13, 22.PDH 50.2

Sămânța Evangheliei cade adesea printre mărăcini și buruieni sălbatice, și dacă nu intervine o transformare morală în inima omului, dacă vechile obiceiuri și practici, precum și vechea viață de păcat nu sunt părăsite, dacă însușirile lui Satana nu sunt stârpite din suflet, atunci grâul va fi înăbușit, sufocat. Spinii și mărăcinii vor fi atunci recolta, iar aceștia vor nimici grâul semănat.PDH 50.3

Harul poate lucra numai în inima care se pregătește totdeauna pentru primirea prețioaselor semințe ale adevărului. Spinii păcatului vor crește în orice fel de teren, ei n-au nevoie să fie cultivați, dar harul trebuie să fie cultivat cu multă grijă. Spinii și mărăcinii sunt totdeauna gata să răsară, iar lucrarea de curățire trebuie să se facă continuu. Dacă inima nu este păstrată sub controlul lui Dumnezeu, dacă Duhul Sfânt nu lucrează fără încetare spre a șlefui și înnobila caracterul, atunci, vechile obiceiuri vor reapare în viață. Unii oameni pot mărturisi că ei cred în Evanghelie, dar dacă nu sunt sfințiți de Evanghelie, atunci pretenția lor este fără nici un folos. Dacă ei nu ajung să câștige biruința asupra păcatului, păcatul va câștiga biruința asupra lor. Spinii care au fost tăiați, dar n-au fost smulși din rădăcină, vor crește din nou, până când sufletul va fi copleșit de ei.PDH 50.4

Domnul Hristos a subliniat lucrurile care sunt primejdioase pentru suflet. Așa cum este amintit de evanghelistul Marcu, Domnul menționează: “grijile lumești”, “înșelăciunea bogățiilor” și “poftele altor lucruri”. Marcu 4, 19. Luca amintește “grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia.” Luca 8, 14. Acestea sunt cele care înăbușe Cuvântul și opresc creșterea seminței spirituale. Atunci, sufletul încetează a-și mai trage hrana de la Hristos și viața spirituală moare atunci în inimă.PDH 51.1

“Grijile acestei lumi.” Nimeni nu este scutit de ispita grijilor acestei lumi. Pentru cei săraci, munca grea și lipsurile, cum și teama de sărăcie, de mizerie, toate acestea aduc tulburări și îi împovărează. Pentru cei bogați este teama de a nu pierde averea, precum și o sumedenie de griji tulburătoare. Mulți dintre urmașii Domnului Hristos uită lecția pe care El ne-a îndemnat s-o învățăm de la florile câmpului. Ei nu se încred în continua Lui grijă pentru ei. Domnul Hristos nu le poate purta poverile, pentru că ei nu le așează asupra Lui. De aceea, grijile vieții, care de fapt ar trebui să-i îndrepte la Mântuitorul pentru sprijin și mângâiere, tocmai ele îi separă de El.PDH 51.2

Mulți dintre cei care ar putea aduce roade în serviciul lui Dumnezeu s-au dedat plăcerii strângerii de averi. Întreaga lor energie este absorbită în diverse afaceri, încât se simt obligați să neglijeze lucrurile spirituale. Astfel ei se separă singuri de Dumnezeu. În Sfânta Scriptură suntem îndemnați să nu fim leneși în ocupațiile noastre, ci “fără preget”. Romani 12, 11. Noi trebuie să muncim însă pentru a avea să dăm și celui care se află în nevoie. Credincioșii trebuie să muncească, ei trebuie să se avânte în orice ocupație, făcând aceasta fără să păcătuiască. Dar mulți devin atât de absorbiți, atât de prinși în afacerile lor, încât nu mai au timp pentru rugăciune, nu mai au timp pentru studierea Sfintelor Scripturi, nu mai au timp să caute și să slujească lui Dumnezeu. Uneori ei simt nevoia de sfințire, de cer, dar n-au timp să se smulgă din zgomotul lumii și să asculte cuvântul maiestos și plin de autoritate al Duhului lui Dumnezeu. Lucrurile veșnice sunt așezate pe un plan secundar în timp ce lucrurile firești au întâietate. În aceste condiții, este imposibil ca sămânța Cuvântului să mai aducă roadă, pentru că viața sufletului trebuie să hrănească mărăcinii caracterului lumesc.PDH 51.3

Și mulți dintre aceia care lucrează cu un scop foarte diferit, cad în aceiași rătăcire. Ei lucrează pentru binele altora, obligațiile lor îi apasă, iar răspunderile lor sunt numeroase, îngăduind astfel ca preocupările lor să le consume și timpul care ar trebui consacrat rugăciunii și studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune și studierea Cuvântului Său este neglijată. Ei uită că Domnul Hristos a zis că: “Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” Ioan 15, 5. Ei merg despărțiți de Hristos, viața lor nefiind pătrunsă de harul Său, iar manifestările eului personal încep să-și spună cuvântul. Lucrarea lor este mânjită de dorința după întâietate și de trăsăturile dure, lipsite de iubire ale inimii nesupuse. Iată aceasta este una din principalele “taine” ale insuccesului în lucrarea creștină. Din această cauză rezultatele sunt adesea foarte slabe.PDH 52.1

“Înșelăciunea bogățiilor”. Iubirea de averi are o putere fascinantă și înșelătoare. Prea adesea, aceia care au averi pământești uită că Dumnezeu este Acela care le-a dat putere să le câștige. Ei spun: “Tăria mea și puterea mâinii mele mi-au câștigat aceste bogății.” Deuteronom 8, 17. Bogățiile lor în loc să trezească în ei recunoștința față de Dumnezeu, îi duc la înălțare de sine. Ei pierd simțul dependenței lor de Dumnezeu și al îndatoririi față de semenii lor. În loc de a considera bogăția ca un talant care să fie folosit spre slava lui Dumnezeu și pentru ridicarea omenirii, ei privesc la ea ca un mijloc pentru satisfacții egoiste. În loc de a dezvolta în om atributele lui Dumnezeu, bogățiile folosite astfel dezvoltă în el atributele lui Satana. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu este înăbușită de spini.PDH 52.2

“Plăcerile vieții acesteia”. Există o primejdie în distracțiile ce sunt căutate numai pentru satisfacții personale. Toate obiceiurile îngăduite și care slăbesc puterile fizice, care întunecă mintea și amorțesc facultățile spirituale, sunt “pofte ale firii pământești care se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2, 11.PDH 53.1

“Poftele altor lucruri.” Acestea nu trebuie să fie neapărat lucruri păcătoase în sine, ci ceva ce ne preocupă mai întâi și mai mult decât Împărăția lui Dumnezeu. Tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu, tot ceea ce ne îndeamnă la păcat, vine de la Satana, vrăjmașul sufletelor noastre.PDH 53.2

*****

Când mintea este tânără, viguroasă și capabilă să se dezvolte repede, este o mare ispită aceea de a avea ambiții egoiste, de a face să slujească numai eului personal. Dacă are succes în planurile și acțiunile omenești, există tendința de a continua pe o cale care amorțește conștiința și împiedecă o evaluare corectă a ceea ce constituie adevărata valoare a caracterului. Când împrejurările favorizează o astfel de dezvoltare, atunci se va vedea o creștere într-o direcție neîngăduită de Cuvântul lui Dumnezeu.PDH 53.3

În această perioadă de formare a vieții copiilor, responsabilitatea părinților este foarte mare. Ar trebui să fie preocuparea lor aceea de a înconjura pe tineri cu o influență sfântă, influență care să le formeze concepții corecte despre viață și despre adevăratul succes al vieții. În loc de a face astfel, câți părinți nu-și iau drept țintă principală a vieții să asigure copiilor prosperitate în cele pământești. Toate combinațiile lor sunt alese având în vedere atingerea acestui scop. Mulți părinți își fac căminul în unele orașe mari și își introduc copiii în societatea elevată. Ei îi înconjoară cu influențe ce încurajează spiritul lumesc și mândria. În această atmosferă mintea și sufletul se pipernicesc. Scopurile cele înalte și nobile ale vieții sunt atunci uitate. Privilegiul de a fi fii și fiice ale lui Dumnezeu, moștenitori ai veșniciei, este schimbat pentru un câștig lumesc.PDH 53.4

Mulți părinți caută să asigure fericirea copiilor lor îngăduindu-le satisfacerea dorinței lor după distracții. Ei le îngăduie să se angajeze în diferite jocuri, sau să participe la petreceri, dându-le bani pentru ca să-i cheltuiască cum vor, pentru a se afișa sau pentru satisfacerea plăcerilor personale. Cu cât este mai mult satisfăcută dorința după plăceri, cu atât mai puternică devine aceasta. Interesul unor astfel de tineri este din ce în ce mai mult absorbit de plăceri, până când ajung să facă din aceasta marele obiect al vieții lor. Ei se obișnuiesc să trândăvească și să-și satisfacă toate capriciile, încât devine aproape imposibil pentru ei a mai fi vreodată creștini statornici.PDH 54.1

Chiar și biserica, ea care ar trebui să fie stâlpul și temelia adevărului, încurajează adesea iubirea egoistă a plăcerilor. Când trebuie să se strângă bani pentru scopuri religioase, la ce mijloace recurg unele biserici? La bazaruri, mese, tombole, chiar la loterii și alte lucruri asemănătoare. Adesea, locul pus deoparte pentru adorarea lui Dumnezeu este profanat prin întâlniri la care se mănâncă și se bea, se cumpără, se vinde și se distrează. și astfel se face că respectul celor tineri pentru casa lui Dumnezeu și venerația pentru adorarea Lui scade. Frânele stăpânirii de sine se slăbesc. Egoismul, satisfacerea apetitului, iubirea de afișare sunt cultivate și ele se întăresc pe măsură ce sunt îngăduite.PDH 54.2

Goana după plăceri și distracții este mai puternică în orașe. Mulți părinți care aleg orașul ca locuință pentru copiii lor și care fac lucrul acesta cu gândul să le ofere avantaje mai mari, sunt dezamăgiți și adesea își dau seama prea târziu, căindu-se de teribila lor greșeală. Orașele de astăzi devin repede asemenea Sodomei și Gomorei. Multe sărbători încurajează lenea. Lucrurile care aprind simțurile: alergările de cai, jocurile de noroc, beția și desfrâul stimulează în cel mai înalt grad pasiunile. Tinerii sunt luați de curentul lumesc. Aceia care învață să iubească distracțiile de dragul lor, deschid ușa unui potop de ispite. Ei se dedau la chefuri și veselii nesăbuite, iar legăturile lor cu iubitorii de plăceri au un efect otrăvitor asupra minții. Mergând astfel din desfrâu în desfrâu, ei ajung să piardă dorința cât și capacitatea pentru o viață cu folos. Aspirațiile lor religioase sunt reci, viața lor religioasă este întunecată. Toate facultățile nobile ale sufletului, tot ceea ce leagă pe credincios de lumea spirituală, este corupt.PDH 54.3

Este adevărat că unii dintre aceștia pot ajunge să vadă nebunia lor și se pocăiesc. Și Dumnezeu poate să-i ierte. Dar ei și-au hrănit sufletul și au adus asupra lor o primejdie care îi pândește toată viața. Puterea de discernământ care ar trebui să fie totdeauna păstrată trează și plină de sensibilitate pentru a putea deosebi între bine și rău, este în mare măsură distrusă. Ei nu sunt sensibili, gata să recunoască vocea Duhului Sfânt, și nici să observe cursele lui Satana. Prea adesea, în timp de primejdie, ei cad pradă ispitei și se îndepărtează de Dumnezeu. Sfârșitul vieții lor iubitoare de plăceri este ruina, atât pentru viața aceasta cât și pentru cea viitoare.PDH 55.1

Grijile, bogățiile, plăcerile, toate acestea sunt folosite de Satana în jocul vieții pentru a pune stăpânire pe viața omului. Avertizarea însă este: “Nu iubiți lumea nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții, nu este de la Tatăl ci din lume.” 1 Ioan 2, 15.16. Cel care citește inimile oamenilor ca într-o carte deschisă spune: “Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură, și cu îngrijorările vieții acesteia.” Luca 21, 34. Apostolul Pavel, prin inspirația Duhului Sfânt scrie: “Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.” 1 Timotei 6, 9-10.PDH 55.2