Capitolul 6 — Alte învățături din semănarea seminței

Din lucrarea de semănare a seminței și a creșterii plantei ce răsare din sămânța, se pot scoate învățături prețioase, atât în familie cât și în școală. Dacă tinerii și copiii ar recunoaște în lucrurile din natură lucrarea puterii divine, atunci ei ar fi în stare, prin credință, să se bucure de privilegii deosebite. Ajungând să înțeleagă lucrarea minunată a lui Dumnezeu de a satisface nevoile marii Sale familii, și cum trebuie să coopereze cu El, ei vor avea mai multă credință în Dumnezeu și vor ajunge să priceapă mai bine lucrarea Sa în viața lor zilnică.PDH 80.1

Prin Cuvântul Său, Dumnezeu a adus la existență sămânța, ca și pământul. Tot prin Cuvântul Său El i-a dat puterea de a crește și a se înmulți. El a zis: “Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ. și așa a fost.... Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.” Geneza 1, 11-12. Acel Cuvânt este cel care face și astăzi ca sămânța să crească. Fiecare sămânța, care-și înalță firul său verde în lumina soarelui, vorbește despre puterea făcătoare de minuni a acelui Cuvânt rostit de Cel care “zice și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă”. Psalmii 33, 9.PDH 80.2

Domnul Hristos a învățat pe ucenicii Săi să se roage: “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Matei 6, 11. Și arătând spre florile câmpului le-a dat asigurarea: “Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe camp ... nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” Matei 6, 30. Domnul Hristos este mereu activ, lucrând ca să răspundă la această rugăciune și pentru a împlini această asigurare dată de El. Există o putere invizibilă, mereu la lucru în slujba omului, spre a-l hrăni și a-l îmbrăca. Dumnezeu se folosește de multe mijloace pentru a face ca sămânța, care în aparentă s-ar părea că este aruncată, să devină o plantă vie. Și El se îngrijește să dea în măsură deplină tot ceea ce este necesar pentru un seceriș bogat, în cuvinte minunate, Psalmistul spune:PDH 81.1

“Tu cercetezi pământul și-i dai belșug,
Îl umpli de bogății
Și de râuri dumnezeiești, pline de apă.
Tu le dai grâu,
Pe care iată cum îl faci să rodească;
Îi uzi brazdele,
Îi sfărâmi bulgării,
Îi moi cu ploaie,
Și-i binecuvântezi răsadul.
Încununezi anul cu bunătățile Tale,
Și pașii Tăi, varsă belșugul.” Psalmii 65, 9-11.PDH 81.2

*****

Lumea materială se află sub controlul lui Dumnezeu. Natura ascultă de legile puse ei. Totul vorbește și acționează după voința lui Dumnezeu. Norii și lumina soarelui, roua și ploaia, vântul și furtuna, toate sunt supravegheate de Dumnezeu și, implicit, se supun în ascultare la porunca Sa. Ascultării de Legea lui Dumnezeu se datorează faptul că firul de grâu răzbate prin pământ “întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Marcu 4, 28. Toate acestea Dumnezeu le face să crească la timpul lor, pentru că ele nu se pot împotrivi lucrării Lui. Și atunci cum poate oare omul, făcut după chipul lui Dumnezeu și înzestrat cu rațiune și grai, să fie singurul care să nu prețuiască darurile Sale și să fie neascultător de voia Sa? Oare numai ființele raționale să aducă confuzie în lumea noastră?PDH 81.3

*****

În orice lucru care servește la întreținerea omului, se vede conlucrarea eforturilor divine cu cele omenești. Nu poate fi nici o recoltă, dacă mâinile omenești nu-și fac partea în semănarea seminței. Dar fără mijloacele pe care Dumnezeu le pune la dispoziție, soarele și ploaia, roua și norii, sămânța n-ar putea crește. Tot așa stau lucrurile în orice ocupație, în orice domeniu al cercetării și științei. Astfel stau lucrurile și în cele spirituale, în formarea caracterului și în orice ramură a activității creștine. Noi avem partea noastră pe care trebuie s-o aducem la îndeplinire, iar puterea divină trebuie să se unească cu noi, sau de nu, eforturile noastre vor fi zadarnice.PDH 82.1

Ori de câte ori omul înfăptuiește ceva, fie în domeniul spiritual sau în cel material, el nu trebuie să uite că face aceasta printr-o cooperare cu Făcătorul său. Este marea noastră nevoie, aceea de a ne da seama că depindem de Dumnezeu. Se pune o prea mare încredere în om și în născocirile lui, și prea puțină încredere în puterea pe care Dumnezeu stă gata să ne-o dea. “Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” 1 Corinteni 3, 9. Partea pe care elementul om o are de făcut, este nespus de mică; dar dacă ea este unită cu divinitatea Domnului Hristos, atunci el poate face totul, prin puterea pe care Domnul Hristos o dă.PDH 82.2

*****

Dezvoltarea treptată a plantei din sămânță este o ilustrare a educației copilului, “întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.” Cel care a rostit această parabolă, este Cel care a adus la existentă sămânța cea mică, a dotat-o cu proprietăți vitale și a stabilit legile care-i guvernează creșterea. Iar adevărurile, pe care parabola le învață, au fost o realitate vie în propria Sa viață. Atât în cele fizice, cât și în cele spirituale, El a urmat rânduiala divină a creșterii, ilustrată prin plantă, și El dorește ca toți tinerii să crească la fel. Deși El era Maiestatea cerului, împăratul slavei, El a venit ca prunc în ieslea Betleemului, și pentru un timp nu era decât un copilaș neajutorat ce se afla în grija mamei Sale. În copilărie El a împlinit lucrările unui copil ascultător. A vorbit și a acționat cu înțelepciunea unui copil și nu cu aceea a unui om matur, onorând pe părinții Săi, aducând la îndeplinire dorințele lor, ajutându-i după puterile Lui de copil. Dar în fiecare etapă a dezvoltării Sale, El era desăvârșit, trăind o viață simplă, naturală, o viață fără de păcat. Despre copilăria Sa, raportul sfânt ne spune: “Iar pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El.” Luca 2, 40. Iar despre tinerețea Sa ne este spus: “Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” Luca 2, 52.PDH 82.3

Aici era sugerată lucrarea părinților și a educatorilor. Ei trebuie să urmărească cultivarea tendințelor bune ale tinerilor, pentru ca în fiecare stadiu de dezvoltare a vieții lor, ei să poată reprezenta frumusețea naturală, potrivit perioadei respective, desfășurându-se în mod natural, ca și a plantelor din grădină.PDH 83.1

Copiii cei mai atrăgători sunt aceia care sunt naturali și neafectați. Nu este un lucru înțelept acela de a le acorda o atenție deosebită, repetând înaintea lor cuvintele mai istețe pe care le-au spus. Vanitatea nu trebuie încurajată lăudându-le înfățișarea, cuvintele sau faptele lor. Ei n-ar trebui să fie îmbrăcați în mod costisitor sau extravagant. Aceasta încurajează mândria în ei și trezește gelozia în inimile tovarășilor lor.PDH 83.2

Cei mici ar trebui să fie educați într-o simplitate copilărească. Ei trebuie să fie învățați să se mulțumească cu îndatoriri mici și folositoare, cu plăceri și experiențe naturale, pe măsura vârstei lor. Copilăria corespunde cu “firul verde” din parabolă, iar firul verde are o frumusețe deosebită în el, o frumusețe a sa proprie. Copiii nu trebuie să fie siliți la o maturitate precoce, ci ar trebui să-și păstreze cât mai mult posibil frăgezimea și drăgălășenia primilor lor ani.PDH 83.3

Cei mici pot fi creștini, având o experiență potrivită cu vârsta lor. Aceasta este tot ceea ce Dumnezeu așteaptă de la ei. Ei au nevoie să fie educați în cele spirituale, iar părinții ar trebui să le dea ocazia ca ei să-și formeze caracterul, asemenea caracterului Domnului Hristos.PDH 84.1

*****

În legile pe care Dumnezeu le-a așezat în natură, efectele urmează cauzei cu o certitudine ce nu dă greș. Secerișul va dovedi ce fel a fost semănatul. Muncitorul leneș este condamnat de chiar lucrul său. Secerișul aduce mărturie împotriva lui. Tot astfel stau lucrurile și în cele spirituale; credincioșia fiecărui lucrător este măsurată prin rezultatele lucrului său. Caracterul lucrării sale, fie el harnic sau leneș, se va vedea la seceriș. În acest fel se hotărăște destinul său pentru veșnicie.PDH 84.2

Fiecare sămânță ce a fost semănată aduce un seceriș după felul ei. Tot așa este și în viața omului. Noi trebuie să semănăm cu toții semințele răbdării, simpatiei și dragostei; pentru că toți vom secera ceea ce am semănat. Orice tendință de egoism, de iubire de sine, de încredere de sine, va aduce un seceriș asemănător. Cel care trăiește numai pentru sine seamănă în firea pământească și, de pe urma firii pământești, va culege numai putrezirea. Galateni 6, 8.PDH 84.3

Dumnezeu nu nimicește pe nimeni. Oricine este totuși distrus, se va distruge singur. Oricine caută să înăbușe mustrările de conștiință, seamănă semințele necredinței, iar acestea vor aduce în mod sigur un seceriș.PDH 84.4

Respingând prima avertizare din partea lui Dumnezeu, Faraonul din vechime a semănat semințele încăpățânării și a secerat încăpățânare. Dumnezeu nu l-a obligat să nu creadă. Sămânță necredinței, pe care acesta a semănat-o, a produs un seceriș după felul ei. De aceea atitudinea lui de împotrivire a continuat, până când a ajuns să vadă țara sa pustiită, pe fiul său întâi născut rece și mort, și pe toți întâii născuți ai casei lui, și ai tuturor familiilor din împărăția sa morți, până când apele mării s-au strâns iarăși asupra cailor, carelor și a războinicilor lui. Istoria sa este o ilustrație teribilă a adevărului cuprins în cuvintele ce spun că: “Ce seamănă omul, aceea va și secera.” Galateni 6, 7. Dacă oamenii și-ar da seama de lucrul acesta, atunci ar fi cu mult mai atenți la sămânță pe care o seamănă.PDH 85.1

Când sămânța semănată produce un seceriș, și aceasta la rândul ei este din nou semănată, atunci recolta va fi și mai mare. În relațiile noastre cu alții, legea aceasta se dovedește a fi valabilă. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, este o sămânță care va aduce roade. Orice faptă de bunătate, de ascultare, sau de lepădare de sine, se va reproduce și în alții și, prin aceștia, mai departe în alții. Astfel, fiecare faptă de invidie, de răutate, sau de dezbinare, este o sămânță care va da o “rădăcină de amărăciune” (Evrei 12, 15), de pe urma căreia mulți pot fi mânjiți. Și cât de mare va fi numărul celor otrăviți de acești “mulți”. Astfel, semănatul binelui și răului continuă să aducă roade pentru prezent și veșnicie.PDH 85.2

*****

În pilda seminței semănate, suntem învățați dărnicia atât în cele materiale, trecătoare, cât și în cele spirituale. Dumnezeu spune: “Ferice de voi, care semănați pretutindeni de-a lungul apelor.” Isaia 32, 20. “Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.” 2 Corinteni 9, 6. A semăna pretutindeni de-a lungul apelor, înseamnă o continuă împrăștiere a darurilor lui Dumnezeu, înseamnă a da ori de câte ori cauza lui Dumnezeu sau nevoile omenirii fac apel, au nevoie de ajutorul nostru. Faptul acesta nu va duce la sărăcie. Căci “cine seamănă mult, mult va secera.” Semănătorul își înmulțește sămânța aruncând-o în pământ. Tot așa este și cu cei care sunt credincioși în distribuirea darurilor lui Dumnezeu, împărțindu-le, ei fac să se înmulțească binecuvântările lor. Dumnezeu le-a făgăduit abundență, pentru ca ei să continue să dea. “Dați, și vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura.” Luca 6, 38.PDH 85.3

Dar semănatul și seceratul înseamnă mult mai mult. Dând și altora din binecuvântările materiale pe care ni le-a dat Dumnezeu, această dovadă a iubirii și simpatiei noastre trezește în primitor mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu. În acest fel ogorul inimii este pregătit ca să primească semințele adevărului spiritual. Și Acela care da semănătorului sămânța, se va îngriji ca această sămânța să încolțească și să aducă roade pentru viața veșnică.PDH 86.1

*****

Prin aruncarea bobului de grâu în pământ, Domnul Hristos a înfățișat sacrificiul Său pentru mântuirea noastră. “Adevărat, adevărat, vă spun, că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare” spunea El “aduce multă roadă.” Ioan 12, 24. Astfel, moartea Domnului Hristos va aduce roade pentru Împărăția lui Dumnezeu. Potrivit legii regnului vegetal, viața va fi rezultatul morții Sale.PDH 86.2

Și toți aceia, care vor aduce roadă ca împreună lucrători cu Hristos, trebuie ca mai întâi să cadă pe pământ și să moară. Viața trebuie să fie aruncată în brazda nevoilor lumii. Iubirea de sine, interesul egoist, trebuie să piară. Dar legea sacrificiului de sine este legea conservării de sine. Sămânța îngropată în pământ aduce roade, iar la rândul lor și acestea sunt semănate, în acest fel recolta se înmulțește. Plugarul își păstrează sămânța aruncând-o în pământ. Tot așa stau lucrurile și în viața noastră; a da, înseamnă a trăi. Viața care va fi păstrată este viața care de bunăvoie este consacrată în slujba lui Dumnezeu și a omului. Aceia care în lumea aceasta își sacrifică viața pentru Hristos o au asigurată pentru veșnicie.PDH 86.3

*****

Sămânța moare, pentru a răsări într-o viață nouă; aceasta ne învață lecția învierii. Toți aceia care iubesc pe Dumnezeu vor trăi, de asemenea, în Edenul de sus. Despre corpul omenesc ce este așezat în mormânt, unde se descompune, Dumnezeu spune: “Trupul este semănat în putrezire, și înviază în neputrezire; este semănat în ocară, și înviază în slavă; este semănat în neputință, și înviază în putere”, 1 Corinteni 15, 42-43.PDH 87.1

*****

Acestea sunt numai câteva, din multele învățături scoase din parabola vie, luată din natură, și anume Parabola semănătorului și a seminței. Când părinții și educatorii creștini vor încerca să prezinte aceste învățături, ei ar trebui să facă lucrul acesta practic. Puneți pe copii să lucreze ei înșiși ogorul și să semene sămânța. În timp ce ei lucrează, părinții sau educatorii le pot vorbi despre grădina inimii și despre sămânța cea bună sau cea rea semănată acolo, și după cum ogorul trebuie pregătit pentru a primi sămânța, tot așa trebuie pregătită și inima pentru sămânța adevărului. Când sămânța este aruncată în pământ, ei pot vorbi despre moartea Domnului Hristos; și când firul răsare, ei pot vorbi despre adevărul învierii, în timp ce planta crește, se dezvoltă, se poate continua învățătura despre asemănarea dintre semănatul natural și cel spiritual.PDH 87.2

Tinerii trebuie să fie instruiți la fel. Ei trebuie să fie învățați să lucreze pământul. Ar fi bine, dacă pe lângă fiecare instituție de învățământ teologic, ar fi și un teren pentru agricultură. Un astfel de teren ar trebui considerat a fi însăși sala de clasă a lui Dumnezeu. Lucrurile din natură ar trebui privite ca fiind manualul de studii după care copiii Săi trebuie să învețe, și din care ei pot obține cunoștințe cu privire la educația lor.PDH 87.3

În cultivarea pământului, în pregătirea și prelucrarea lui, sunt multe lecții pe care noi le putem învăța totdeauna. Nimeni nu s-ar gândi să se așeze pe o bucată de pământ sălbatic, nelucrat și să aștepte să aibă de îndată un seceriș. Trebuie depusă o muncă grea, fără preget și perseverentă, pentru pregătirea terenului în vederea semănării seminței. Tot așa stau lucrurile și cu lucrarea spirituală din inima omului. Cei care vor beneficia de pe urma cultivării pământului, trebuie să lucreze având Cuvântul lui Dumnezeu în inimile lor. Atunci ei vor găsi pământul arid al inimilor lor desțelenit, prin influența liniștită și cuceritoare a Duhului Sfânt. Dacă pământul nu va fi lucrat din greu, el nu va da recoltă. Tot așa este și cu ogorul inimii. Duhul lui Dumnezeu trebuie să lucreze asupra ei pentru a o curați și a o supune, mai înainte ca ea să poată aduce roadă pentru slava lui Dumnezeu.PDH 88.1

Pământul nu va produce bogățiile lui atâta vreme cât este lucrat numai din când în când. El cere o atenție grijulie și zilnică. El trebuie arat des și adânc, pentru a îndepărta buruienele care iau hrana semințelor bune ce au fost semănate, în acest fel cei care ară și seamănă pregătesc secerișul. Nimeni nu trebuie să stea inactiv în întinsul ogorului, în mijlocul speranțelor lor sfărâmate.PDH 88.2

Binecuvântarea lui Dumnezeu se va odihni asupra acelora care lucrează în acest fel pământul, luând din natură învățături spirituale. Muncitorul cunoaște prea puțin, atunci când cultivă pământul, ce comori se deschid înaintea sa. În timp ce el nu trebuie să nesocotească sfaturile pe care le poate avea din partea celor cu experiență, și din informațiile pe care oamenii înțelepți le pot da, el trebuie totuși să adune învățătură pentru sine. Aceasta face parte din educația sa. Cultivarea pământului va contribui la propria sa educație.PDH 88.3

Acela Care face ca sămânța să răsară, Care se îngrijește de ea zi și noapte, care-i dă putere să se dezvolte, este Autorul ființei noastre, Împăratul cerurilor, și El are cea mai mare grijă și cel mai mare interes pentru copiii Săi. În timp ce semănătorul pământesc seamănă sămânța pentru susținerea vieții noastre pământești, Semănătorul Divin va semăna în suflet sămânța care va avea ca rod viața veșnică.PDH 89.1