Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Parabolele Domnului Hristos - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 3 — Întâi un fir verde, apoi spic

    Capitol bazat pe textele din Marcu 4, 26-29.

    Parabola semănătorului a dat loc la multe discuții. Unii dintre ascultători au tras din ea concluzia că Domnul Hristos nu avea să întemeieze o împărăție pământească și de aceea mulți erau curioși și nedumeriți. Văzând nedumerirea lor, Domnul Hristos a folosit alte ilustrații, căutând să le îndepărteze gândurile de la speranța unei împărății pământești, la lucrarea harului lui Dumnezeu în suflet.PDH 62.1

    “El a mai zis: ‘Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânța încolțește și crește fără să știe cum. Pământul rodește singur; întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; și când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul’.” Marcu 4, 26-29.PDH 62.2

    Plugarul care “pune ... secera ... pentru că a venit secerișul”, nu poate fi altul decât Domnul Hristos. El este Acela care, la marea zi a răsplătirii finale, va culege roadele secerișului de pe acest pământ. Dar, cel care seamănă sămânța, reprezintă pe acela care lucrează în locul Domnului Hristos. Este spus că “sămânța încolțește și crește fără să știe el cum”, dar aceasta nu este adevărat despre Fiul lui Dumnezeu. Domnul Hristos nu doarme atunci când este vorba de lucrul încredințat Lui, ci veghează asupra lui zi și noapte. El nu este în necunoștință cu privire la felul cum crește sămânța.PDH 62.3

    Parabola cu sămânța ne descoperă faptul că Dumnezeu este prezent, lucrează în natură. Sămânța are în sine principiul germinației, al încolțirii, principiu pe care Dumnezeu însuși l-a așezat acolo; și totuși, lăsată singură, sămânța n-ar avea puterea să încolțească. Omul are partea lui pe care trebuie să și-o facă, spre a înlesni creșterea seminței. El trebuie să pregătească, să îngrașe pământul și să semene sămânța. El trebuie să lucreze ogorul. Dar există o limită dincolo de care el nu mai poate face nimic. Nici puterea și nici înțelepciunea omului nu pot face ca din sămânță să răsară o plantă vie. Oricâte eforturi ar face omul, mergând până la limitele puterii lui, el va trebui să depindă totuși de Cel care a legat semănatul și seceratul prin legăturile minunate ale atotputerniciei Sale.PDH 63.1

    În sămânță există viață și în pământ putere; dar până când o putere infinită nu-și face zi și noapte lucrarea, sămânța va rămâne neroditoare. Trebuie trimisă ploaie care să ude câmpul însetat și soarele trebuie să împartă căldură, iar electricitatea trebuie să ajungă până la sămânță îngropată în pământ. Viața pe care Creatorul a așezat-o acolo, numai El singur o poate face să “răsară”, să vină la existentă. Prin puterea lui Dumnezeu crește orice sămânță și se dezvoltă orice plantă.PDH 63.2

    “Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea și lauda, în fața tuturor neamurilor”. Isaia 61, 11. Cum se întâmplă cu semănatul cu lucrurile din natură, tot astfel se întâmplă și cu semănatul spiritual; învățătorul adevărului trebuie să caute să pregătească ogorul inimii; el trebuie să semene sămânță; dar singura putere care poate produce viața vine de la Dumnezeu. Există o limită dincolo de care orice efort omenesc este zadarnic, în timp ce noi trebuie să vestim Cuvântul, noi nu putem da și puterea care să învioreze sufletul și care să facă să răsară neprihănirea și lauda, în predicarea Cuvântului trebuie să fie prezentă lucrarea unei puteri mai presus de orice putere omenească. Numai prin Duhul Sfânt Cuvântul va fi viu și puternic ca să poată reînnoi sufletul pentru viața veșnică. Aceasta a căutat Domnul Hristos să facă pe ucenici să înțeleagă. El i-a învățat că n-au nimic în ei înșiși care le-ar putea asigura succesul în activitatea lor, ci puterea lui Dumnezeu care lucrează prin minuni, aceea este care face roditor propriul Său Cuvânt.PDH 63.3

    Lucrarea semănătorului este o lucrare a credinței. El nu poate înțelege taina încolțirii seminței și a creșterii ei. Dar are încredere în mijloacele prin care Dumnezeu face ca vegetația să crească. Aruncând sămânță în pământ, s-ar părea că el risipește acele boabe prețioase de cereale care ar putea fi pâine pentru familia sa. Dar el nu face decât să dea niște bunuri prezente, pentru a primi înapoi mai mult. El aruncă sămânță în speranța că va strânge cu mult mai mult într-un seceriș abundent. Tot așa trebuie să lucreze și slujitorii Domnului Hristos, așteptând un seceriș bogat din sămânța pe care ei o seamănă.PDH 64.1

    Sămânța cea bună poate să rămână neobservată, pentru un timp, într-o inimă rece, egoistă și firească, fără a da vreun semn că a prins rădăcină; dar mai târziu, când Spiritul lui Dumnezeu adie peste acest suflet, sămânța ce era ascunsă în el răsare și, în cele din urmă aduce roadă spre slava lui Dumnezeu. În lucrarea noastră noi nu putem ști mai dinainte care va aduce rod, aceasta sau aceea. Nu suntem noi chemați să rezolvăm această problemă. Noi trebuie să ne facem partea noastră de lucru și să lăsăm în seama lui Dumnezeu rezultatele. “Dimineața, seamănă-ți sămânța și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească.” Eclesiastul 11, 6. Marele legământ încheiat de Dumnezeu cu omul declară categoric: “Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul”.... Geneza 8, 22. Plin de încredere în această făgăduință, plugarul ară și seamănă. Nu mai puțină încredere ar trebui să avem și noi în lucrarea semănării Cuvântului, bazându-ne pe asigurarea Sa: “Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele.” Isaia 55, 11. “Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se va întoarce cu veselie, când își strânge snopii.” Psalmii 126, 6.PDH 65.1

    Încolțirea seminței reprezintă începutul vieții spirituale, iar dezvoltarea, creșterea plantei, este o frumoasă ilustrare a creșterii creștine. Ca și în natură, tot la fel se prezintă lucrurile și în viața spirituală; nu poate fi viață fără creștere. Planta trebuie sau să crească, sau să moară. După cum creșterea ei se face în tăcere și în mod imperceptibil, dar continuu, tot așa și cu dezvoltarea vieții creștinului. În fiecare etapă a dezvoltării noastre, viața noastră spirituală poate fi desăvârșită și totuși, dacă trebuie împlinit planul pe care Dumnezeu îl are cu noi, atunci trebuie să aibă loc o continuă creștere. Sfințirea este lucrarea unei vieți întregi. Pe măsură ce ocaziile oferite nouă se înmulțesc, se va dezvolta și experiența noastră, iar cunoștința noastră va crește. Noi vom ajunge atunci destoinici pentru a purta răspunderi, iar maturitatea noastră va fi în proporție cu privilegiile pe care le avem.PDH 65.2

    Planta crește primind ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru susținerea vieții ei. Ea își înfige adânc rădăcinile în pământ și se adapă cu lumina soarelui, cu rouă și cu ploaie. Ea absoarbe din aer substanțele dătătoare de viață. Tot astfel trebuie să crească și creștinul, cooperând cu mijloacele rânduite de Dumnezeu. Simțind nimicnicia noastră, noi trebuie să folosim orice ocazie ce ni se oferă, pentru a căpăta o mai deplină experiență. După cum planta își înfige rădăcinile în pământ, tot așa și noi trebuie să fim bine înrădăcinați în Hristos. După cum planta primește razele soarelui, rouă și ploaia, tot astfel și noi trebuie să ne deschidem inimile lucrării Duhului Sfânt. Lucrarea aceasta “nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, — zice Domnul oștirilor.” Zaharia 4, 6. Dacă vom păstra cugetarea noastră ațintită asupra Domnului Hristos, atunci El va veni la noi “ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul.” Osea 6, 3. Ca Soare al Neprihănirii, El va răsări asupra noastră având “tămăduirea ... supt aripile Lui.” Maleahi 4, 2. Noi vom “înflori atunci asemenea crinului”. Domnul ne va face ca grâul și vom “înflori ca via.” Osea 14, 5-7. Sprijinindu-ne tot mereu pe Domnul Hristos ca Mântuitor al nostru personal, noi vom crește prin El, Care este Căpetenia noastră, în toate lucrurile.PDH 66.1

    Grâul dă mai “întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.” Ținta plugarului, atunci când seamănă sămânța și se îngrijește de creșterea plantei, este producerea de cereale. El dorește să aibă pâine pentru cei înfometați și semințe — pentru recoltele viitoare. Tot astfel și agricultorul ceresc așteaptă un seceriș ca răsplată a muncii și sacrificiului Său. Domnul Hristos dorește să reproducă chipul Său în inimile oamenilor; și El face acest lucru în și prin aceia care cred în El. Ținta vieții de creștin este aducerea de roade — reproducerea caracterului lui Hristos în cel credincios, pentru ca apoi să poată fi reprodus și în alții.PDH 67.1

    Planta nu încolțește, nu crește și nici nu aduce roadă pentru sine, ci “ca să dea sămânță semănătorului, și pâine celui ce mănâncă.” Isaia 55, 10. Tot astfel, nici un om nu trebuie să trăiască numai pentru sine. Creștinul trebuie să fie în lume ca un reprezentant al Domnului Hristos, pentru mântuirea altora.PDH 67.2

    Nu poate exista creștere sau rodire în viața celui care se ocupă numai de el. Dacă acceptați pe Hristos ca Mântuitor personal, atunci trebuie să vă uitați pe voi înșivă și să vă străduiți a fi de ajutor altora. Vorbiți despre iubirea Domnului Hristos, despre bunătatea Lui. Îndepliniți orice datorie ce vi se prezintă. Purtați în inimile voastre poverile altora si, prin orice mijloace care vă sunt la îndemână, căutați să salvați pe cei pierduți. Primind Spiritul lui Hristos — spiritul iubirii neegoiste și al lucrării pentru alții — veți crește și veți aduce roade. Roadele Duhului se vor coace atunci în caracterul vostru. Credința aceasta va crește, convingerile se vor întări, iar iubirea voastră va fi făcută desăvârșită. Atunci veți reflecta din ce în ce mai mult chipul Domnului Hristos în tot ceea ce este curat, nobil și plăcut.PDH 67.3

    “Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândețea, înfrânarea poftelor.” Galateni 5, 22-23. Aceste roade nu vor pieri niciodată, ci vor produce, după felul lor, un seceriș bogat pentru viața veșnică.PDH 68.1

    “Și când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.” Domnul Hristos așteaptă cu mult dor să Se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârșit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi.PDH 69.1

    Este privilegiul fiecărui creștin nu numai de a aștepta, ci și de a grăbi venirea Domnului Isus Hristos. 2 Petru 3, 12. Dacă toți aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânță Evangheliei. În curând, marele seceriș final va fi copt, și Domnul Hristos va veni ca să strângă grâul cel prețios.PDH 69.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents