Vorbirea

Puterea vorbirii este un talent ce ar trebui să fie cultivat cu multă înțelepciune. Dintre toate darurile pe care le-am primit din partea lui Dumnezeu, nici unul nu este capabil a fi o mai mare binecuvântare ca acesta. Cu vocea, noi convingem sau influențăm; cu ea, noi înălțăm rugăciunile noastre și lăudăm pe Dumnezeu; și tot cu ea, noi vorbim și altora despre iubirea Răscumpărătorului nostru. Cât de important este, deci, ca ea să fie astfel educată, încât să fie cât mai folositoare spre bine.PDH 335.2

Cultivarea și buna folosire a vocii sunt neglijate foarte mult, chiar de către persoane inteligente și cu o activitate creștină. Sunt mulți aceia care citesc, sau vorbesc așa de încet, sau așa de repede, încât nu pot fi bine înțeleși. Unii se exprimă greu și neclar. Alții vorbesc pe un ton înalt, țipător, care zgârie și care supără pe ascultători. Textele, cântările, rapoartele și alte materiale prezentate în adunările publice sunt adesea astfel citite, încât nu sunt înțelese, iar uneori prezentate în așa fel, încât puterea și efectul lor sunt nimicite.PDH 335.3

Acesta este un rău ce poate și trebuie să fie corectat. În privința aceasta Sfânta Scriptură ne dă învățături precise. Despre leviții care citeau Scripturile în fața poporului, în zilele lui Ezra, se spunea că: “Ei citeau deslușit în Cartea Legii lui Dumnezeu, și-i arătau înțelesul, ca să-i facă să înțeleagă ce citiseră”. Neemia 8, 8.PDH 335.4

Printr-un efort sârguincios, toți pot dobândi deprinderea de a citi în mod inteligibil și a vesti cu un ton plin, clar, un sunet rotund și într-un mod distinct și impresionant. Făcând astfel, noi putem mări foarte mult eficiența noastră ca lucrători ai Domnului Hristos.PDH 335.5

Fiecare creștin este chemat să facă cunoscut și altora bogățiile nemărginite ale Domnului Hristos; de aceea el ar trebui să tindă spre desăvârșirea vorbirii sale. El ar trebui să prezinte Cuvântul lui Dumnezeu într-un așa mod, încât să-L recomande ascultătorilor. Dumnezeu nu dorește ca instrumentele Sale omenești să fie neîndemânatice. Nu este voința Sa ca omul să micșoreze sau să degradeze influența cerului care, prin el, se revarsă asupra lumii.PDH 336.1

Noi trebuie să privim la Domnul Hristos, exemplul nostru desăvârșit; noi ar trebui să ne rugăm pentru ajutorul Duhului Sfânt și în puterea Sa, ar trebui să căutăm a pregăti fiecare organ al corpului pentru o slujire desăvârșită.PDH 336.2

Acest lucru este valabil, în mod deosebit, pentru aceia care sunt chemați să depună o activitate publică. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu și fiecare învățător al adevărului ar trebui să fie conștient de faptul că ei dau oamenilor o solie cuprinzătoare de interese veșnice. Adevărul rostit îi va judeca în ziua socotelilor finale, în cazul unor suflete, felul în care cineva rostește solia, va determina primirea sau respingerea ei. De aceea, cuvântul să fie astfel rostit încât el să se impună înțelegerii și să impresioneze inima. El ar trebui rostit rar, în mod solemn și distinct și totuși cu toată căldura pe care importanța lui o cere.PDH 336.3

Buna cultivare și folosire a puterii vorbirii este legată de orice ramură a lucrării creștine; ea este prezentă în viața de familie și în toate legăturile noastre, unii cu alții. Noi trebuie să ne obișnuim a vorbi pe un ton plăcut, a folosi un limbaj curat și corect și cuvinte pline de amabilitate și curtenitoare. Cuvintele dulci, amabile sunt ca o rouă și ca o ploaie plăcută pentru suflet. Sfintele Scripturi ne spun despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Sale, pentru ca El să poată ști cum “să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare”. Psalmii 45, 2; Isaia 50, 4. Domnul ne cere ca “vorbirea noastră să fie totdeauna cu har” (Coloseni 4, 6), “ca să dea har celor ce-l aud”. Efeseni 4, 29.PDH 336.4

Atunci când căutăm să corectăm sau să îndreptăm pe alții, ar trebui să fim foarte atenți la cuvintele noastre. Ele vor fi, fie un miros de viață spre viață, fie un miros de moarte spre moarte. Atunci când mustră, sau când sfătuiesc, mulți fac lucrul acesta folosind cuvinte aspre, severe, cuvinte ce nu sunt în stare să vindece sufletul rănit. Prin aceste expresii rău formulate, spiritul se irită, se mânie și adesea, cei greșiți sunt ațâțați la răzvrătire. Toți aceia care susțin principiile adevărului, au nevoie să primească untdelemnul ceresc al iubirii. În toate împrejurările, mustrările trebuie să fie rostite în spiritul iubirii. Atunci, cuvintele noastre vor aduce o îndreptare și nu disperare. Domnul Hristos, prin Duhul Sfânt va da forța și puterea necesară. Aceasta este lucrarea Sa.PDH 337.1

Nici un cuvânt neînțelept n-ar trebui să fie rostit. Nici o vorbire de rău, nici o vorbire ușuratică, nici un cuvânt rostit cu mânie, sau aluzie n-ar trebui să iasă de pe buzele celui care este un urmaș al Domnului Hristos. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, spune: “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură”. Efeseni 4, 29. O vorbire stricată, nu înseamnă numai rostirea unor cuvinte murdare. Ea înseamnă orice expresie care este contrară principiilor sfinte și curate, ale unei religii fără pată. Ea include, de asemenea, aluziile nesfinte și insinuările voalate spre rău. Dacă nu se rezistă acestor lucruri în mod categoric, ele vor duce la păcate mari.PDH 337.2

Asupra fiecărei familii, asupra fiecărui creștin, în mod individual, zace datoria de a bara calea vorbirii stricate. Când ne găsim în societatea acelora care se complac în vorbiri nebunești, este de datoria noastră să schimbăm, dacă este posibil, subiectul conversației. Prin ajutorul harului lui Dumnezeu, noi ar trebui, în mod neobservat, liniștit, să spunem câteva cuvinte, sau să schimbăm subiectul, pentru ca să îndreptăm conversația pe un făgaș mai folositor.PDH 337.3

Este lucrarea părinților, aceea de a educa pe copiii lor, ca aceștia să deprindă obiceiul unei vorbiri corecte. Cea mai bună școală pentru această cultivare a vorbirii, este viața de cămin. Din cei mai fragezi ani, copiii ar trebui învățați să vorbească în mod respectuos și cu iubire față de părinții lor și unii față de alții. Ei trebuie învățați că de pe buzele lor nu trebuie să iasă decât numai cuvinte politicoase, adevărate și curate. Chiar părinții, ei înșiși ar trebui să învețe în școala Domnului Hristos. Apoi, prin Cuvânt și exemplu, ei pot ajunge să învețe pe copiii lor să folosească o “vorbire sănătoasă, și fără cusur ... ca potrivnicul să rămână de rușine, și să nu poată să spună nimic rău de noi”. Tit 2, 8. Aceasta este una dintre cele mai mari și mai pline de responsabilitate din datoriile lor.PDH 337.4

Ca urmași ai Domnului Hristos, noi ar trebui să modelăm cuvintele noastre în așa fel, încât ele să fie un ajutor și o încurajare reciprocă în viața de creștin. Cu mult mai mult decât facem noi, avem nevoie să vorbim despre capitolele cele prețioase ale experienței noastre. Noi ar trebui să vorbim despre mila și bunătatea plină de iubire a lui Dumnezeu, despre profunzimile fără de egal ale iubirii Mântuitorului. Cuvintele noastre ar trebui să fie cuvinte de laudă și de mulțumire. Dacă mintea și inima sunt pline de iubirea lui Dumnezeu, lucrul acesta se va da pe față în vorbirea noastră. Nu va fi o problemă dificilă să împărtășim și altora ceea ce a pus stăpânire pe viața noastră spirituală. Gândurile înalte, aspirații nobile, înțelegerea clară a adevărului, scopuri și planuri neegoiste, râvna după evlavie și sfințire vor aduce roade care să descopere caracterul comorii inimii. Când Domnul Hristos este astfel descoperit în vorbirea noastră, aceasta va avea puterea de a câștiga suflete pentru El.PDH 338.1

Noi trebuie să vorbim despre Domnul Hristos celor ce nu-L cunosc. Noi trebuie să facem așa cum a făcut El. Oriunde Se afla, în sinagogă, pe cale, în barca îndepărtată puțin de mal, la ospățul fariseilor sau la masa vameșilor, El vorbea oamenilor despre lucrurile privitoare la o viață mai înaltă. Lucrurile din natură, evenimentele vieții de fiecare zi, erau legate de El cu cuvintele adevărului. Inimile ascultătorilor Săi erau atrase spre Sine; pentru că El le-a vindecat rănile, a mângâiat pe cei în necaz, le-a luat copiii în brațe și i-a binecuvântat. Când își deschidea gura ca să vorbească, atenția lor era ațintită asupra Sa și fiecare cuvânt era pentru unele suflete, un miros de viață spre viață.PDH 338.2

Tot așa ar trebui să fie și cu noi. Oriunde ne-am găsi, ar trebui să folosim ocaziile de a vorbi și altora despre Mântuitorul. Dacă urmăm exemplul Domnului Hristos în a face binele, atunci inimile ni se vor deschide, așa cum s-au deschis și față de El. Nu brusc, ci cu un tact ce izvorăște din iubirea divină, noi putem vorbi despre El care este deosebit “de zece mii”, Unul a Cărui ființă “este plină de farmec”. Cântarea Cântărilor 5,10.16. Aceasta este lucrarea cea mai nobilă, la care noi putem să folosim talentul vorbirii. Ea ne-a fost dată, pentru ca să putem prezenta pe Domnul Hristos ca un Mântuitor care iartă păcatele.PDH 339.1