Îndemnuri și simțăminte înalte

Simțăminte de amabilitate, de bunătate și blândețe, îndemnuri generoase și o înțelegere imediată a lucrurilor spirituale, sunt talente prețioase și așează pe posesorul lor sub o grea răspundere. Toate trebuie să fie folosite în slujba lui Dumnezeu. Dar mulți greșesc în aceasta. Satisfăcuți de faptul că au asemenea calități, ei neglijează a le pune în slujba pentru alții. Ei se măgulesc cu ideea că, dacă vor avea ocazia, dacă împrejurările le vor fi favorabile, ei vor face o lucrare mare și bună. Dar ei stau și așteaptă ocazia. Ei disprețuiesc micimea de suflet a sărmanului zgârcit, care pizmuiește chiar și puținul celui nevoiaș. Ei își dau seama că acesta trăiește numai pentru sine și că el este răspunzător pentru talanții săi folosiți în mod greșit. Cu o mare mulțumire de sine, ei scot în evidență contrastul dintre ei și astfel de oameni înguști la suflet, considerând că situația lor este mult mai favorabilă decât aceea a vecinilor lor atât de mici la suflet. Dar ei se înșeală. Simpla pierdere a unor calități nefolosite, nepuse la schimbător, nu face decât să crească responsabilitatea acestora. Cei care au multe și mari simțăminte, sunt sub obligația, față de Dumnezeu, de a face parte din ele, nu numai prietenilor lor, ci și tuturor acelora care au nevoie de ajutorul lor. Avantajele sociale sunt și ele un talant, și trebuie folosit pentru binele tuturor acelora care intră în sfera influenței noastre. Iubirea care este binevoitoare numai față de câțiva, nu este iubire, ci egoism. O astfel de iubire nu va lucra nicidecum spre binele sufletelor, și nici spre slava lui Dumnezeu. Aceia care lasă astfel nefolosiți talanții încredințați de Domnul lor, sunt și mai vinovați decât aceia pentru care ei au un astfel de dispreț. Acestora li se va spune: Ați cunoscut voința Stăpânului, dar n-ați împlinit-o.PDH 352.4