Alți talanți

Darurile speciale ale Duhului Sfânt nu sunt singurii talanți despre care ne vorbește parabola. Ea include, de asemenea, toate darurile și toată destoinicia, fie înnăscută sau dobândită, naturală sau spirituală. Toate trebuie folosite în serviciul Domnului Hristos. Devenind ucenicii Săi, noi trebuie să ne predăm Lui cu tot ceea ce suntem și avem. Aceste daruri, El ni le dă înapoi curățite și înnobilate, spre a fi folosite spre slava Sa și spre binecuvântarea semenilor noștri.PDH 328.2

Fiecărui om Dumnezeu i-a dat “după puterile sale”. Talentele n-au fost împărțite după capricii. Cel care are capacitatea de a folosi cinci talanți, primește cinci. Cel care nu poate face să sporească decât doi, primește numai doi. Cel care poate folosi cu înțelepciune numai unul, primește numai unul. Nimeni nu trebuie să se plângă că n-a primit daruri mai multe sau mai mari; căci El le-a împărțit fiecăruia. Este deopotrivă onorat prin folosirea și sporirea fiecărui dar, fie el mare sau mic. Cel căruia i-au fost încredințați cinci talanți, trebuie să lucreze pentru dezvoltarea acestor cinci talanți; cel care nu are decât unul, trebuie să răspundă pentru dezvoltarea unui singur talant. Dumnezeu așteaptă de la fiecare roade “avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are”. 2 Corinteni 8, 12.PDH 328.3

În parabolă “cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negoț și a câștigat cu ei alți cinci talanți. Tot așa, cel ce primise cei doi talanți a câștigat și el alți doi cu ei”.PDH 329.1

Talanții, oricât de puțini ar fi ei, trebuie să fie puși la schimbător. Întrebarea, care trebuie să ne preocupe cel mai mult, nu este cât am primit, ci ce fac eu cu ceea ce am primit? Cultivarea și creșterea tuturor puterilor este prima noastră datorie față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Cel care nu crește, nu sporește zilnic capacitatea și utilitatea sa în folosul altora, nu împlinește scopul, rațiunea de a fi a vieții. Mărturisind a avea credință în Hristos, noi, ca lucrători pentru Domnul, ne legăm a deveni în totul — în tot ceea ce este posibil pentru noi oamenii — mai buni și astfel ar trebui să cultivăm până în cel mai înalt grad al perfecțiunii orice facultate, astfel încât să facem, în cea mai mare măsură, binele de care suntem noi în stare.PDH 329.2

Domnul are o mare lucrare de făcut și El — în viața viitoare — cea mai mare plată o va da acelora care în viața aceasta aduc la îndeplinire cea mai credincioasă și cea mai voioasă slujire. Domnul își alege propriile Sale instrumente omenești și zilnic, în diferite împrejurări, El îi pune la probă. În cadrul planului Său de lucru, în fiecare străduință — din toată inima — de a aduce la îndeplinire planul Său, El alege instrumentele Sale omenești, nu pentru că ele sunt desăvârșite, ci pentru că, printr-o vie legătură cu El, ei pot ajunge la desăvârșire.PDH 330.1

Dumnezeu nu va primi decât pe aceia care sunt hotărâți a năzui către o țintă înaltă. Pe fiecare instrument omenesc El îl așează sub solemna obligație de a face tot ceea ce poate el mai bine. De la toți se cere desăvârșirea morală. Niciodată n-ar trebui ca noi să coborâm standardul neprihănirii, pentru a ne acomoda tendințelor spre rău, fie moștenite, fie cultivate. Noi trebuie să înțelegem că nedesăvârșirea caracterului este păcat. Toate atributele neprihănite ale caracterului se află în Dumnezeu ca un tot desăvârșit, armonios și toți aceia care primesc pe Domnul Hristos ca un Mântuitor personal au privilegiul de a avea aceste calități.PDH 330.2

Toți aceia care vor să fie împreună lucrători cu Dumnezeu, trebuie să țintească la desăvârșirea fiecărei părți a trupului și a oricărei dispoziții a minții și sufletului său. Adevărata educație înseamnă pregătirea puterilor fizice, intelectuale și morale, pentru îndeplinirea fiecărei datorii; ea este, de fapt, instruirea corpului, minții și sufletului pentru a sluji lui Dumnezeu. Aceasta este educația care va dăinui veșnic.PDH 330.3

De la fiecare creștin, Domnul cere creșterea destoiniciei și a rodniciei în orice direcție. Domnul Hristos ne-a asigurat o răsplată, a dat chiar sângele Său și a suferit, pentru a putea avea slujirea noastră de bunăvoie. El a venit în lume pentru a ne da un exemplu despre felul în care trebuie să lucrăm și despre spiritul pe care trebuie să-l aducem în lucrarea noastră. El dorește ca noi să studiem spre a vedea cum putem contribui mai bine la înaintarea lucrării Sale, cum putem aduce slavă numelui Său în această lume, încoronând aceasta cu cinste, cu cea mai mare iubire și consacrare față de Tatăl Său care “atât de mult a iubit ... lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Ioan 3, 16.PDH 330.4

Domnul Hristos însă nu ne-a asigurat de faptul că atingerea desăvârșirii caracterului este un lucru ușor. Un caracter nobil, cizelat, necolțuros, nu se moștenește. Nici nu-l putem avea printr-o întâmplare. Un caracter nobil se câștigă prin eforturi personale și prin meritele harului Domnului Hristos. Dumnezeu dă talentele, puterile mintale; noi ... ne formăm caracterul. El se formează printr-o luptă necruțătoare și aspră cu eul. O luptă continuă trebuie dusă împotriva înclinațiilor firești moștenite. Noi trebuie să ne cercetăm îndeaproape și să nu îngăduim să rămână nici chiar o singură trăsătură nesfințită de caracter, fără să fie îndreptată.PDH 331.1

Nimeni să nu spună, eu nu pot să-mi corectez defectele de caracter. Dacă ajungi cumva la această hotărâre, atunci, cu siguranță vei da greș în a obține viața veșnică. Imposibilitatea, obstacolul, stă în lipsa voinței tale. Dacă nu vrei, nu vei birui. Adevărata dificultate stă, de fapt, în stricăciunea unei inimi nesfințite și în refuzul de a se supune controlului lui Dumnezeu.PDH 331.2

Mulți dintre cei înzestrați de Dumnezeu să facă o lucrare minunată realizează prea puțin, pentru că îndrăznesc puțin. Mii de oameni trec prin această viață ca și când n-ar avea o țintă bine definită, pentru care să trăiască și nici un anumit standard spiritual de atins. Unii ca aceștia vor primi o răsplată pe măsura lucrării lor.PDH 331.3

Să ne aducem aminte că niciodată nu vom atinge o țintă mai înaltă decât aceea pe care ne-am pus-o. De aceea, să ne punem ținte înalte și apoi pas cu pas, chiar cu eforturi chinuitoare, prin renunțare și sacrificiu de sine, să urcăm toate treptele acestei scări spre progres. Nimic n-ar trebui să ne rețină de la aceasta. Așa zis-ul destin nu si-a țesut plasa în jurul nici unei ființe omenești atât de puternic, încât aceasta să fie nevoită a rămâne fără ajutor și în nesiguranță. Împrejurările potrivnice, din contră, ar trebui să determine o hotărâre categorică de a le birui, înlăturarea, sfărâmarea unei bariere, va face să se câștige o mai mare iscusință și curaj, pentru a merge înainte. Mergeți cu hotărâre în direcția cea bună și împrejurările vor ajunge să vă fie ajutoare și nicidecum piedici.PDH 331.4

Pentru slava lui Dumnezeu, fii plin de ambiție în cultivarea fiecărei trăsături bune a caracterului. În orice fază a clădirii caracterului trebuie să fim plăcuți lui Dumnezeu. Și acest lucru îl putem și trebuie să-l facem; căci Enoh a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu, deși a trăit într-o generație decăzută. Cu siguranță că sunt oameni asemenea lui Enoh și în zilele noastre.PDH 332.1

Să rămânem asemenea lui Daniel, acel credincios bărbat de stat, un om pe care nici o ispită nu l-a putut corupe. Să nu dezamăgim pe Acela care ne-a iubit atât de mult, încât și-a dat propria Sa viață, pentru a ne șterge păcatele. El spune: “Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”. Ioan 15, 5. Să nu uităm acest lucru. Dacă am greșit, atunci cu siguranță vom ajunge biruitori, dacă ne vom vedea greșelile și le vom considera ca fiind un semnal de avertizare. În acest fel vom putea transforma înfrângerea într-o biruință, dezamăgind pe vrăjmaș în așteptările lui și onorând pe Răscumpărătorul nostru.PDH 332.2

Un caracter format după chipul și asemănarea caracterului divin este singura comoară pe care o putem lua cu noi din lumea aceasta, în cea veșnică. Cei care se află sub îndrumarea și instruirea Domnului Hristos în această lume, vor duce cu ei în locuințele cerești, orice calități dumnezeiești obținute aici. Iar în cer, noi vom continua să creștem spre perfecțiunea absolută. Cât de importantă este deci dezvoltarea caracterului în viața aceasta!PDH 332.3

Ființe cerești vor conlucra cu instrumentele omenești care, cu o credință puternică, hotărâtă, caută acea perfecțiune a caracterului care să ducă la desăvârșirea purtării, a faptelor. Tuturor acelora care sunt angajați în această lucrare Domnul Hristos le spune: “Eu sunt la dreapta ta, ca să te ajut”.PDH 332.4

Când voința omului cooperează cu voința lui Dumnezeu, ea devine atunci atotputernică. Tot ceea ce — la porunca Sa — trebuie făcut, poate fi adus la îndeplinire în și prin puterea Sa. Toate cerințele lui Dumnezeu sunt tot atâtea împuterniciri din partea Sa.PDH 333.1