Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Parabolele Domnului Hristos - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 7 — Asemenea aluatului

    Capitol bazat pe textele din Matei 13, 33; Luca 13, 20-21.

    Mulți oameni învățați și cu influență au venit ca să asculte pe Profetul din Galilea. Unii dintre aceștia priveau cu un interes plin de curiozitate la mulțimea ce era adunată în jurul Domnului Hristos, în timp ce El le vorbea lângă mare. Toate clasele sociale erau reprezentate prin această mare mulțime. Se aflau acolo săraci, analfabeți, cerșetori îmbrăcați în zdrențe, tâlhari având pe fața lor pecetea vinovăției, schilozi, risipitori, negustori, oameni fără ocupație, oameni de pe treapta înaltă a societății sau din pătura de jos, bogați și săraci, toți se îngrămădeau unul lângă altul pentru a avea un loc să stea să asculte cuvintele Domnului Hristos. În timp ce acești învățați priveau la mulțimea atât de împestrițată, se întrebau: “Împărăția lui Dumnezeu, este ea oare alcătuită dintr-un material ca acesta?” Și de data aceasta, Mântuitorul a răspuns printr-o parabolă:PDH 95.1

    “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de faină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” Matei 13, 33.PDH 95.2

    Printre iudei, aluatul era folosit uneori ca un simbol al păcatului, în timpul sărbătorii Paștelui, poporului i se cerea să înlăture tot aluatul din casele lor, tot așa cum trebuia să îndepărteze orice păcat din inimile lor. Domnul Hristos avertizează pe ucenicii Săi: “Mai înainte de toate, păziți-vă de aluatul Fariseilor, care este fățărnicia.” Luca 12, 1. Apostolul Pavel vorbește și el despre “un aluat de răutate și viclenie.” 1 Corinteni 5, 8. Dar în parabola Mântuitorului, aluatul este folosit pentru a reprezenta Împărăția cerurilor. El ilustrează puterea reînviorătoare și transformatoare a harului lui Dumnezeu.PDH 95.3

    Nimeni nu este atât de stricat, nimeni n-a căzut atât de jos, ca puterea harului lui Dumnezeu să nu mai poată lucra asupra lui. În toți aceia care se vor supune lucrării Duhului Sfânt, se va sădi un nou principiu de viață; iar chipul lui Dumnezeu, pierdut prin păcat, trebuie să fie refăcut în omenire.PDH 96.1

    Dar păcătosul nu se poate transforma pe sine, prin exercitarea propriei sale voințe. El nu are nici puterea prin care să poată face această schimbare. Aluatul — ceva cu totul din afară — trebuie să fie pus în făină — mai înainte ca schimbarea dorită să aibă loc. Tot astfel și harul lui Dumnezeu trebuie să fie primit de păcătos mai înainte ca el să poată fi pregătit pentru Împărăția slavei, în ceea ce privește mântuirea, toată cultura și educația pe care o poate da lumea, nu va putea face dintr-un fiu degradat al păcatului, un fiu al cerului. Puterea regeneratoare trebuie să vină de la Dumnezeu. Schimbarea poate fi făcută numai prin Duhul Sfânt. Toți aceia care vor fi salvați, mari sau mici, bogați sau săraci, toți trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt.PDH 96.2

    După cum aluatul, atunci când este amestecat cu făina, lucrează din lăuntru în afară, tot așa este și cu reînnoirea inimii pe care harul lui Dumnezeu o lucrează ca să transforme viața. Numai o schimbare exterioară nu este suficientă pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu. Sunt mulți aceia care încearcă să se schimbe, corectând un obicei rău, sau altul, și ei nădăjduiesc ca în acest fel să devină creștini; însă ei n-au început de unde trebuia. Prima noastră lucrare de îndreptare trebuie să înceapă cu inima.PDH 97.1

    O simplă mărturisire a credinței și a avea adevărul în suflet, sunt două lucruri diferite. Numai cunoașterea adevărului nu este suficientă. Noi putem avea această cunoaștere, și totuși conținutul gândurilor noastre să nu poată fi schimbat. Inima trebuie convertită și sfințită.PDH 97.2

    Cine depune eforturi să păzească poruncile lui Dumnezeu numai dintr-un simțământ al datoriei, pentru că i se cere să facă acest lucru — nu va ajunge niciodată să aibă bucuria ascultării. El nici nu cunoaște ascultare. Când cerințele lui Dumnezeu sunt considerate o povară, pentru că ele vin în conflict cu înclinațiile firii, atunci putem ști că viața aceasta nu este o viață de creștin. Adevărata ascultare este lucrarea unui principiu lăuntric. Ea izvorăște din iubirea pentru neprihănire, din iubire față de Legea lui Dumnezeu. Esența întregii neprihăniri constă în credincioșia față de Răscumpărătorul nostru. Aceasta ne va determina să facem ceea ce este drept, pentru că este drept — pentru că a face dreptate este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu.PDH 97.3

    Marele adevăr al convertirii inimii prin lucrarea Duhului Sfânt este înfățișat în cuvintele Domnului Hristos adresate lui Nicodim: “Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu;.... Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ți-am zis: ‘Trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.’” Ioan 3, 3-8.PDH 98.1

    Scriind despre Duhul Sfânt, apostolul Pavel spunea: “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți din greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus. Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Efeseni 2, 4-8.PDH 98.2

    Aluatul ascuns în făină lucrează în mod invizibil ca să prindă întreaga frământătură în procesul lui de creștere; tot astfel aluatul adevărului lucrează în mod tainic, în mod liniștit și continuu, ca să transforme lăuntru nostru, înclinațiile naturale sunt domolite și supuse. Gânduri noi, simțăminte noi, motive noi, sunt sădite în ființa noastră. Un nou standard al caracterului, viața Domnului Hristos, ne este pus înainte. Mintea, cugetele sunt schimbate; talentele sunt puse la lucru într-un nou mod. Omul nu este dotat cu noi capacități, dar cele pe care le are sunt sfințite. Conștiința este trezită. Suntem atunci înzestrați cu trăsături de caracter care ne fac în stare să slujim lui Dumnezeu.PDH 98.3

    Se pune adesea întrebarea: “De ce atunci, sunt atât de mulți care pretind a crede în Cuvântul lui Dumnezeu, dar la care nu se vede nici o schimbare, nici o reformă în cuvinte, în spirit și-n caracter? De ce sunt totuși așa de mulți care nu suportă opoziția față de scopurile și planurile lor, și care dau pe față un temperament nesfânt, ale căror cuvinte sunt aspre, poruncitoare și pătimașe?” În viața lor se manifestă aceeași iubire de sine, aceeași îngăduință egoistă, același temperament, aceeași vorbire repezită, cum se vede în viața celor lumești. Există aceeași mândrie plină de susceptibilitate, aceeași îngăduință față de înclinațiile naturale, aceeași perversitate de caracter, ca și când adevărul le-ar fi cu totul necunoscut. Motivul este acela că unii ca aceștia nu sunt convertiți. Ei n-au ascuns aluatul adevărului în inimă. Acesta n-a avut ocazia să-și facă lucrarea sa. Tendințele spre rău, naturale și cultivate, n-au fost supuse puterii transformatoare a Duhului Sfânt. Viața lor dă pe față absența harului Domnului Hristos, necredință în puterea Sa de transformare a caracterului.PDH 99.1

    “Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Romani 10, 17. Sfintele Scripturi sunt principalul mijloc folosit în lucrarea de transformare a caracterului. Domnul Hristos se ruga: “Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul”. Dacă este cercetat și trăit, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează asupra inimii, supunând orice trăsătură de caracter nesfințită. Duhul Sfânt vine să convingă de păcat, iar credința care ia naștere în inimă lucrează prin dragostea lui Hristos, făcându-ne după chipul Său la corp, suflet și spirit. Atunci Dumnezeu ne poate folosi ca să facem voia Sa. Puterea ce ne-a fost dată lucrează dinăuntru în afară, făcându-ne în stare să facem cunoscut și altora adevărul ce ne-a fost împărtășit.PDH 100.1

    Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu satisfac marea nevoie practică a omului — convertirea prin credință. Aceste mari principii nu trebuie considerate a fi prea curate și prea sfinte pentru a fi aduse în viața noastră zilnică. Ele, în adevăr, sunt adevăruri care ajung până la cer și cuprind veșnicia, totuși influența lor vitală trebuie să fie țesută în experiența noastră omenească. Toate lucrurile mari și mici ale vieții trebuie să fie pătrunse de aceste adevăruri.PDH 100.2

    Primit în inimă, aluatul adevărului va controla și dirija dorințele, va curăți gândurile, va îndulci temperamentul. El va înviora facultățile mintale și energiile sufletului; va mări puterea de a simți și iubi.PDH 101.1

    Lumea privește ca pe o “taină” pe cel care este plin, îmbibat de acest principiu. Omul egoist și avar trăiește numai pentru a strânge pentru sine bogății, onoruri și plăcerile acestei lumi. În planurile lui nu intră veșnicia. Dar pe adevăratul urmaș al Domnului Hristos, toate aceste lucruri nu trebuie să-l absoarbă cu totul. Pentru Domnul Hristos, el va munci și se va lepăda de sine, pentru a putea fi de folos, a ajuta în marea lucrare de salvare de suflete, care sunt fără Hristos și fără nădejdea mântuirii în lume. Lumea nu va putea înțelege pe un astfel de om, pentru că el privește către realitățile veșnice. Iubirea Domnului Hristos, cu puterea ei mântuitoare, a venit în inima lui. Această iubire predomină orice alt motiv și înalță pe cel ce o posedă mai presus de influența corupătoare a păcatului din lume.PDH 101.2

    Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă un efect sfințitor asupra legăturilor noastre cu orice membru al familiei omenești. Aluatul adevărului nu va produce un spirit de rivalitate, nici ambiție și nici dorința de întâietate. Iubirea adevărată, de sus, nu este egoistă și nici schimbătoare. Ea nu va depinde de laudele omenești. Inima aceluia care primește harul lui Dumnezeu va fi plină până la refuz de iubire pentru Dumnezeu și pentru aceia pentru care a murit Domnul Hristos. În acesta eul nu se luptă pentru a-i fi recunoscută întâietatea. El nu iubește pe alții pentru că aceștia îl iubesc și-l simpatizează, pentru că îi apreciază meritele, ci pentru că aceștia sunt proprietatea Domnului Hristos, cumpărați cu un preț. Iar dacă motivele, cuvintele sau acțiunile sale sunt înțelese greșit sau interpretate greșit, el nu se supără, ci își urmărește liniștit drumul său. El este blând și serios, având păreri umile despre sine, și totuși plin de nădejde, totdeauna încrezându-se în mila și iubirea lui Dumnezeu.PDH 101.3

    Apostolul ne îndeamnă: “Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ‘Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt’.” 1 Petru 1, 15-16. Harul Domnului Hristos trebuie să controleze temperamentul și glasul vostru. Lucrarea Sa va fi dată pe față printr-o atitudine politicoasă și plină de iubire dintre frate și frate și în bunătate și cuvinte pline de încurajare. Atunci, casa pare locuită de îngeri, viața răspândește un parfum plăcut, care se înalță la Dumnezeu asemenea tămâiei sfinte. Iubirea se manifestă prin bunătate, amabilitate, îngăduință și îndelungă răbdare.PDH 102.1

    Atunci, înfățișarea se schimbă. Domnul Hristos locuind în inimă, slava Sa strălucește pe fețele acelora care-L iubesc și păzesc poruncile Lui. Adevărul este scris acolo, pe fața lor. Pacea cea dulce a cerului este descoperită atunci în ei. O amabilitate înnăscută și o iubire mai mult decât omenească se va manifesta în viața lor.PDH 102.2

    Aluatul adevărului aduce o schimbare în toată ființa omului, înnobilând ce este josnic, făcând atrăgător ceea ce este aspru, și pe egoist, generos și altruist. Prin el, cel necurat se curățește, spălat fiind în sângele Mielului. Prin puterea lui dătătoare de viață, tot spiritul, tot sufletul și toată tăria sunt aduse în armonie cu viața divină. Omul cu natura sa omenească devine atunci o parte din divinitate. Domnul Hristos este onorat printr-un caracter perfect, desăvârșit. Când aceste schimbări au loc, îngerii izbucnesc în cântări de laudă, iar Dumnezeu și Domnul Hristos se bucură de cei schimbați după chipul și asemănarea divină.PDH 102.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents