În timp ce Domnul Hristos învăța norodul, El făcea de asemenea educație ucenicilor Săi, în vederea activității lor viitoare. În toate învățăturile Sale erau și pentru ei lecții de învățat. După ce a rostit parabola năvodului, El i-a întrebat: “Ați înțeles voi toate aceste lucruri?” Și ei I-au răspuns: “Da, Doamne.” Apoi într-o altă parabolă, El le-a prezentat responsabilitatea ce o au față de adevărurile pe care le-au primit. “De aceea”, le-a zis El, “orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din visteria lui lucruri noi și lucruri vechi.” Matei 13, 51-52.PDH 124.1

Comoara pe care gospodarul a strâns-o, el n-o ascunde. El o scoate și face altora parte din ea. Și folosind-o, comoara crește. Gospodarul are atât lucruri vechi, cât și lucruri noi. Tot așa Domnul Hristos învață că adevărul încredințat ucenicilor Săi, trebuie vestit lumii. Și cu cât cunoștința adevărului va fi răspândită mai mult, cu atât ea va crește mai mult.PDH 124.2

Toți aceia care primesc solia Evangheliei în inimă, vor dori s-o vestească. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să se manifeste. Aceia care s-au îmbrăcat cu Hristos, vor istorisi experiența lor, arătând pas cu pas felul în care i-a condus Duhul Sfânt — foamea și setea lor după cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos pe care L-a trimis El, rezultatul cercetării Scripturilor, rugăciunile lor, agonia sufletului lor și cuvintele Domnului Hristos adresate lor: “Păcatele îți sunt iertate.” Este un lucru nemotivat ca cineva să țină aceste lucruri în secret, numai pentru sine, dar cei ce sunt plini de dragostea lui Hristos nu vor face așa. În măsura în care Domnul Hristos i-a făcut depozitarii adevărurilor sfinte, dorința lor va fi ca și alții să primească aceleași binecuvântări. Și pe măsură ce face și altora cunoscute comorile bogate ale harului lui Dumnezeu, harul Domnului Hristos le va fi dat într-o măsură din ce în ce mai bogată. Ei vor avea atunci inima ca a unui copilaș în simplitate, într-o ascultare fără rezerve. Sufletele lor vor tânji atunci după sfințire, iar comorile adevărului și ale harului le vor fi descoperite din ce în ce mai mult, pentru ca mai departe, să fie transmise lumii.PDH 125.1

Cuvântul lui Dumnezeu este marele tezaur al adevărului care cuprinde: Cuvântul scris, cartea naturii și cartea experiențelor modului în care Dumnezeu procedează cu viața omului. Aceasta este comoara din care slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se îndestuleze. În cercetarea lor după adevăr, în căutarea mântuirii, ei trebuie să depindă numai de Dumnezeu și nu de inteligențele omenești, de cei a căror înțelepciune este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Prin mijloace stabilite de El, Dumnezeu va transmite cunoașterea de sine, oricărui cercetător.PDH 125.2

Dacă urmașii Domnului Hristos vor crede în Cuvântul Său și-l vor trăi, atunci nu va fi nici o ramură a științei din lumea naturală pe care ei să nu fie în stare s-o priceapă și s-o prețuiască. Nu va fi nimic care să nu le furnizeze mijloace prin care să facă cunoscut și altora adevărul. Științele naturii sunt un tezaur al cunoașterii, din care fiecare elev în școala lui Hristos poate scoate multe învățături. În timp ce contemplăm frumusețea naturii, în timp ce studiem lecțiile ei în cultivarea pământului, în creșterea copacilor, în toate lucrurile minunate ale pământului, mărilor și ale cerului, vom ajunge să avem o nouă înțelegere a adevărului. În tainele modului în care Dumnezeu se poartă cu oamenii, profunzimea înțelepciunii și judecății Sale, așa cum se văd în viața oamenilor — toate acestea se dovedesc a fi un tezaur plin de bogății.PDH 125.3

Dar în Cuvântul scris, cunoștința despre Dumnezeu se descoperă în modul cel mai clar omului căzut în păcat. Aceasta este comoara cea de nepătruns a bogățiilor Domnului Hristos.PDH 126.1

Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde Scripturile Vechiului ca și cele ale Noului Testament. Unul nu este complet fără celălalt. Domnul Hristos a declarat că adevărurile Vechiului Testament sunt tot așa de valabile ca și cele ale Noului Testament. Domnul Hristos a fost tot atât de mult Mântuitorul omului și la începutul lumii, cum este și astăzi. Mai înainte ca El să-și îmbrace divinitatea Sa în trupul naturii noastre omenești și să coboare în lumea noastră, solia Evangheliei a fost vestită de către Adam, Set, Enoh, Metusalah și Noe. Abraham a fost vestitorul acestei solii în Canaan, iar Lot în Sodoma și din generație în generație, soli credincioși au vestit pe Cel care avea să vină. Ritualul serviciilor divine iudaice a fost instituit chiar de către Domnul Hristos. El a fost temelia sistemului lor de jertfe și sacrificii, marele antitip al tuturor serviciilor lor religioase. Sângele vărsat al jertfelor este oferit ca o reprezentare a sacrificiului Mielului lui Dumnezeu. Toate jertfele preînchipuitoare au fost împlinite de El.PDH 126.2

Domnul Hristos, așa cum S-a înfățișat patriarhilor, așa cum a fost simbolizat în serviciul jertfelor, așa cum a fost caracterizat în Lege și cum a fost descoperit de profeți, este bogăția Vechiului Testament. Domnul Hristos în viața Sa, în moartea și învierea Sa, Domnul Hristos, așa cum este El descoperit de către Duhul Sfânt, constituie comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea slavei Tatălui, este atât în Vechiul cât și în Noul Testament.PDH 126.3

Apostolii trebuiau să meargă și să dea mărturie despre viața, moartea și lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos, despre care au profetizat proorocii. Domnul Hristos în umilința Sa, în curăția și sfințenia Sa, precum și în iubirea Sa fără de margini, avea să fie tema mărturisirii lor. Și pentru a predica Evanghelia în toată plinătatea ei, ei trebuiau să prezinte pe Mântuitorul nu numai așa cum a fost descoperit în viața și învățăturile Sale ci și așa cum a fost profetizat de către proorocii Vechiului Testament și cum a fost simbolizat în serviciul jertfelor.PDH 127.1

În învățătura Sa, Domnul Hristos a prezentat adevăruri vechi, al căror Autor era chiar El, adevăruri pe care El le-a rostit prin patriarhi și profeți, dar asupra cărora El revarsă acum o lumină nouă. Cât de deosebită apărea acum însemnătatea lor. Un potop de lumină și de putere spirituală se revărsa din explicațiile Sale. Și El a făgăduit că Duhul Sfânt va lumina pe ucenici, pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să le fie totdeauna deslușit. Astfel ei vor fi în stare să prezintă adevărurile Lui înveșmântate în noi frumuseți.PDH 127.2

Chiar de la prima făgăduință a mântuirii rostită în Eden, viața, caracterul și lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos, au constituit un subiect de studiu pentru mințile omenești. Și totuși, aceia prin care Duhul Sfânt a lucrat, au prezentat aceste teme într-o lumină nouă și reînviorătoare. Adevărurile cu privire la Mântuire sunt capabile de o continuă dezvoltare și extindere. Deși vechi, ele sunt totdeauna noi, descoperind mereu cercetătorului după adevăr o strălucire și o putere tot mai mare.PDH 127.3

În fiecare generație se poate vedea o nouă dezvoltare a adevărului, a soliei adresată de Dumnezeu oamenilor din acea generație. Toate adevărurile vechi sunt esențiale, iar adevărurile noi nu sunt independente față de cele vechi, ci sunt o continuare, o descifrare a lor. Numai când adevărurile cele vechi sunt înțelese, numai atunci le putem pricepe pe cele noi. Când Domnul Hristos a dorit să prezinte ucenicilor Săi adevărul cu privire la învierea Sa, El “a început de la Moise și de la toți proorocii, și le-a tâlcuit în toate Scripturile ce era cu privire la El.” Luca 24, 27. Dar lumina care strălucește din proaspăta desfășurare a adevărului, este aceea care glorifică vechile adevăruri. Cel care respinge sau neglijează pe cele noi, în realitate nu cunoaște nici pe cele vechi. Pentru el, ele își pierd puterea lor vitală și devin numai o formă lipsită de viață.PDH 127.4

Sunt unii care mărturisesc a crede și a învăța adevărurile Vechiului Testament, în timp ce resping pe cele ale Noului. Dar refuzând să primească învățăturile Domnului Hristos, ei demonstrează de fapt că nu cred ceea ce au spus patriarhii și profeții. “Căci, dacă ați crede în Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” Ioan 5, 46. De aceea nu este nici o reală putere în învățătura lor chiar cu privire la Vechiul Testament.PDH 128.1

Mulți dintre cei care pretind a crede și învăța Evanghelia sunt într-o greșeală asemănătoare. Ei dau la o parte Scripturile Vechiului Testament, despre care Domnul Hristos a declarat că: “Tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5, 39. Respingând Vechiul Testament, ei resping de fapt Noul Testament pentru că amândouă sunt părți inseparabile ale unui tot. Nimeni nu poate prezenta în mod drept Legea lui Dumnezeu, fără prezentarea Evangheliei sau Evanghelia fără Lege. Legea este Evanghelia întrupată, iar Evanghelia este Legea descifrată. Legea este rădăcina, Evanghelia este floarea plăcut mirositoare și rodul pe care-l poartă.PDH 128.2

Vechiul Testament aruncă lumină asupra Noului, iar Noul asupra Vechiului. Fiecare în parte este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos Isus. Amândouă prezintă adevărurile care vor continua să descopere mereu noi profunzimi ale înțelegerii cercetătorului zelos.PDH 128.3

Adevărul în Hristos și prin Hristos este nemăsurat. Cercetătorul Sfintelor Scripturi se aseamănă cu cineva care privește într-o fântână ce se adâncește și se lărgește pe măsură ce se uită mai cu atenție în adâncurile ei. În această viață noi nu vom ajunge niciodată să înțelegem tainele iubirii lui Dumnezeu, în dăruirea Fiului Său ca să facă ispășire pentru păcatele noastre. Lucrarea Mântuitorului nostru pe acest pământ este și va fi întotdeauna un subiect ce va pune la lucru în gradul cel mai înalt imaginația noastră. Omul poate să facă apel la toate puterile sale intelectuale în strădania sa de a pătrunde această taină, dar puterile minții sale vor slăbi și vor obosi. Cel mai zelos cercetător va vedea în fața sa o mare fără fund și fără țărmuri.PDH 128.4

Adevărul așa cum este el în Domnul Hristos, poate fi experimentat, dar niciodată explicat. Înălțimea, lățimea și adâncimea lui, întrece posibilitatea cunoașterii noastre. Putem pune imaginația noastră la lucru mergând până la extrem, și totuși să nu vedem decât în mod întunecos contururile unei iubiri ce nu se poate explica, care este tot atât de înaltă ca cerurile, dar care se pleacă spre pământ, ca să imprime chipul lui Dumnezeu pe întreaga omenire.PDH 129.1

Este totuși posibil ca noi să vedem, din mila divină, atât cât putem noi suporta. Aceasta se manifestă în sufletul umil și plin de căință. Noi vom înțelege mila lui Dumnezeu exact în măsura în care prețuim sacrificiul Său adus pentru noi. Căutând Cuvântul lui Dumnezeu cu inimă umilită, marea taină a Mântuirii se va deschide cercetării noastre. El va crește în strălucire pe măsură ce privim la El, iar înălțimea și adâncimea lui vor crește mereu, atunci când vom căuta să-l pricepem.PDH 129.2

Viața noastră trebuie să fie strâns legată de viața Domnului Hristos, noi trebuie să primim mereu de la El, să ne împărtășim de pâinea vieții care se pogoară din cer și să ne adăpăm din fântâna tot mereu proaspătă, care dă mereu la iveală îmbelșugatele ei comori. Dacă avem totdeauna pe Dumnezeu înaintea noastră, lăsând ca inimile noastre să înalțe mulțumiri și laude la adresa Sa atunci, viața noastră religioasă va cunoaște o continuă reînviorare. Rugăciunile noastre vor lua atunci forma unei conversații cu Dumnezeu, așa ca și când am vorbi unui prieten. El ne va vorbi atunci personal despre tainele Sale. Adesea vom avea simțământul plăcut și fericit al prezenței Domnului Hristos. Adeseori inimile noastre vor arde în lăuntrul nostru atunci când El ni Se va alătura spre o plăcută comuniune cu noi, așa cum a avut și cu Enoh. Atunci când în adevăr aceasta este experiența creștinului, în viața sa se va vedea simplitate, umilință, blândețe și o inimă smerită, care arată tuturor celor cu care se asociază, că el a fost cu Isus și a învățat de la El. Religia Domnului Hristos se va descoperi în aceia care o posedă ca fiind un principiu pătrunzător și dătător de viață o energie spirituală vie și lucrătoare. Ea se va manifesta prin prospețime, putere și bucuria unei continue tinereți. Inima care primește Cuvântul lui Dumnezeu, nu este asemenea unei bălți din care apa seacă prin evaporare și nici un bazin spart din care se scurge conținutul lui prețios. Ci este asemenea torentului unui munte alimentat de izvoare ce nu seacă și ale cărui ape reci și limpezi sar din stâncă în stâncă, răcorind pe cel obosit, însetat și împovărat.PDH 129.3

Această experiență dă fiecărui învățător al adevărului acele calități care îl vor face un reprezentant al Domnului Hristos. Spiritul învățăturilor Domnului Hristos, va da putere și claritate celor spuse de el, precum și rugăciunilor lui. Mărturia lui despre Domnul Hristos nu va fi o mărturie îngustă, lipsită de viață. Slujitorul lui Dumnezeu nu va vorbi mereu despre unul și același subiect. Mintea va fi deschisă unei continue iluminări a Duhului Sfânt.PDH 130.1

Domnul Hristos spunea: “Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viață veșnică ... după cum Tatăl, care este viu, M-a trimis, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.... Duhul este Acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic, cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt Duh și viață.” Ioan 6, 54-63.PDH 130.2

Când mâncăm trupul Domnului Hristos și bem sângele Său, elementele vieții veșnice se vor găsi atunci în lucrarea noastră. Predicarea nu va fi atunci o îngrămădire de idei searbăde, mereu repetate. Predicile monotone și plictisitoare vor înceta. Vechile adevăruri vor fi prezentate, dar ele vor fi văzute într-o lumină nouă. O nouă înțelegere a adevărului va avea loc, o claritate și o putere pe care toți o vor observa. Aceia care au privilegiul să ia parte la un asemenea serviciu divin, dacă vor fi sensibili față de influența Duhului Sfânt, vor simți puterea întăritoare a unei vieți noi. Focul iubirii divine se va aprinde înlăuntrul lor. Puterea lor de înțelegere va fi înviorată pentru a discerne frumusețea și maiestatea adevărului.PDH 130.3

Gospodarul cel credincios reprezintă ceea ce ar trebui să fie oricare dintre cei care învață adevărul pe copii și tineri. Dacă el face din Cuvântul lui Dumnezeu comoara sa, atunci, el va scoate continuu din ea frumuseți și adevăruri noi. Când cel ce învață pe alții adevăruri, se va sprijini pe Dumnezeu în rugăciune, spiritul Domnului Hristos va veni asupra lui și prin el, Dumnezeu va lucra, prin Duhul Său cel Sfânt, asupra minții noastre. Duhul umple mintea și inima cu o plăcută speranță și curaj și cu tablourile pe care Biblia le prezintă și toate acestea vor fi transmise celor cu care el lucrează.PDH 131.1

Izvoarele păcii și bucuriei cerești, descătușate în sufletul celui ce învață pe alții prin cuvintele Inspirației, vor ajunge un puternic torent spre binecuvântarea tuturor celor ce vin în legătură cu el. Pentru cercetător Biblia nu va deveni atunci o carte plictisitoare. Sub mânuirea unui înțelept învățător, Cuvântul va deveni din ce în ce mai de dorit. El va fi pâinea vieții ce nu se va învechi niciodată. Prospețimea și frumusețea lui va atrage și va încânta pe copii și tineri. Aceasta este asemenea soarelui strălucind asupra pământului, împărțind continuu strălucire și căldură și totuși, nu se sfârșește niciodată.PDH 132.1

Spiritul cel Sfânt și sfătuitor al lui Dumnezeu se găsește în Cuvântul Său. O lumină, o nouă și prețioasă lumină strălucește de pe paginile ei. Aici este descoperit adevărul, iar cuvintele și frazele sunt făcute să strălucească și potrivite pentru ocazia aceea, ca vocea lui Dumnezeu vorbind sufletului.PDH 132.2

Duhul Sfânt are plăcerea să se adreseze tinerilor, ca să le înfățișeze comorile și frumusețile Cuvântului lui Dumnezeu. Făgăduințele rostite de marele Învățător vor captiva simțămintele și vor înviora sufletul cu o divină putere spirituală. Și în mintea îmbogățită astfel se va dezvolta o familiarizare cu lucrurile divine care va fi ca o stavilă împotriva ispitei.PDH 132.3

Cuvintele adevărului vor crește în importanță, ajungând la lărgimea și la plinătatea însemnătății la care n-am visat niciodată. Frumusețea și bogăția Cuvântului are o influență transformatoare asupra minții și a creierului. Lumina iubirii cerești va cădea asupra inimii, ca inspirație.PDH 132.4

Prețuirea Bibliei va crește pe măsură ce o studiem. În oricare parte s-ar întoarce cercetătorul, va găsi desfășurarea înțelepciunii și iubirii nemărginite a lui Dumnezeu.PDH 132.5

Importanța sistemului iudaic nu este încă pe deplin înțeleasă. Adevărurile profunde și vaste se găsesc în ritualurile și simbolurile lui. Evanghelia este aceea care deschide tainele lui. Printr-o cunoaștere a Planului de Mântuire, adevărurile lui sunt deschise înțelegerii. Mult mai mult decât putem noi face, este privilegiul nostru de a înțelege aceste minunate teme. Noi trebuie să înțelegem profunzimea lucrurilor lui Dumnezeu. Îngerii doresc să pătrundă, să înțeleagă adevărurile ce sunt descoperite celor care cu inima smerită cercetează Cuvântul lui Dumnezeu și se roagă pentru mai mare lungime, lărgime, adâncime și înălțime a cunoașterii, pe care numai El singur o poate da.PDH 133.1

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, profețiile privitoare la ultimele zile cer în mod deosebit atenția și cercetarea noastră. Ultima carte a Scripturilor Noului Testament este plină de adevăruri pe care avem nevoie să le înțelegem. Satana a orbit mintea multora, așa că ei au fost bucuroși pentru orice scuză pe care au găsit-o ca să nu studieze cartea Apocalipsei. Dar prin servul său Ioan, Domnul Hristos a arătat cele ce vor avea loc în ultimele zile, spunând: “Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea.” Apocalipsa 1, 3.PDH 133.2

“Și viața veșnică este aceasta”, a spus Domnul Hristos, “să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17, 3. De ce atunci noi nu ajungem să înțelegem valoarea acestei cunoașteri? De ce oare aceste glorioase adevăruri să nu strălucească în inimile noastre, să nu constituie preocuparea buzelor noastre și să nu umple întreaga noastră ființă?PDH 133.3

Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a făcut posesori ai tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuirea noastră. Mii de oameni au scos apă din aceste fântâni ale vieții și cu toate acestea apa din ele n-a scăzut. Mii au fost aceia care au pus pe Domnul înaintea lor și privind la El au fost schimbați după chipul Său. Spiritul lor ardea în ei atunci când vorbeau despre caracterul Său, mărturisind ce înseamnă Hristos pentru ei și ce sunt ei pentru Domnul Hristos. Dar acești cercetători n-au epuizat aceste teme mari și sfinte. Încă multe alte mii se pot angaja la lucrarea de cercetare și descoperire a tainelor mântuirii. Atunci când ne ocupăm de viața Domnului Hristos și de caracterul lucrării Sale, raze de lumină vor străluci și mai puternic la fiecare încercare de descoperire a adevărului. Fiecare nouă cercetare va aduce la lumină ceva mult mai interesant decât a fost descoperit până atunci. Subiectul acesta este inepuizabil. Studiul întrupării Domnului Hristos, jertfa Sa ispășitoare și lucrarea Sa de mijlocire, va ocupa la nesfârșit mintea cercetătorului zelos, și privind spre cer cu nenumărații lui ani va exclama: “Mare este taina evlaviei.”PDH 133.4

În veșnicie noi vom învăța ceea ce a fost posibil să învățăm aici, dacă am fi primit iluminare cerească, fapt care ne-ar fi deschis mult înțelegerea. Tainele mântuirii vor ocupa inimile, mintea și vorbirea celor mântuiți de-a lungul veacurilor nesfârșite. Ei vor înțelege atunci adevărurile pe care Domnul Hristos dorea foarte mult să le facă cunoscute ucenicilor Săi, dar pe care ei n-au avut suficientă credință ca să le înțeleagă. Mereu și mereu vor ieși la lumină noi aspecte ale desăvârșirii și slavei Domnului Isus Hristos. În decursul veacurilor nesfârșite, gospodarul cel credincios va scoate din comoara sa, lucruri noi și lucruri vechi.PDH 134.1

Capitolul 10 — Năvodul

Capitolul 12 — Cerând pentru a da