Un exemplu vrednic de urmat

Când a pus cele două parale în tezaurul Domnului, văduva săracă știa puțin cu privire la fapta sa. Însă exemplul ei de sacrificiu de sine a acționat asupra a mii de inimi în fiecare țară și în fiecare veac. El a adus în tezaurul lui Dumnezeu daruri de la cei de sus și de la cei de jos, de la bogați și de la săraci, a ajutat la susținerea de misiuni, la înființarea de spitale, la hrănirea celor flămânzi, la îmbrăcarea celor goi, la vindecarea celor bolnavi și la predicarea Evangheliei celor săraci. Mulți oameni au fost binecuvântați prin fapta ei neegoistă, și în ziua cea mare a lui Dumnezeu, i se va îngădui să vadă rezultatele multiple ale influenței gestului ei. — Testimonies for the Church 6:310.SCE 171.2

Învățături din viața lui Neemia — În anii trecuți, am vorbit în favoarea planului de a le prezenta prietenilor și vecinilor noștri lucrarea misionară pe care o îndeplinim și dezvoltarea ei și am făcut referire la exemplul lui Neemia. Iar acum, doresc să-i îndemn pe frații și surorile noastre să studieze din nou experiența acestui om al rugăciunii, al credinței și al unei gândiri sănătoase, care a îndrăznit să-i ceară prietenului său, împăratul Artaxerxe, ajutorul pentru progresul intereselor cauzei lui Dumnezeu. — Manuscript 2, “Consecrated Efforts to Reach Unbelievers,” June 5, 1914.SCE 171.3

Bani solicitați de la cei care sunt în stare să ofere — Oamenii rugăciunii trebuie să fie niște oameni de acțiune. Cei care sunt gata să acționeze vor găsi căile și mijloacele de lucru. Neemia nu s-a bazat pe incertitudini. El a cerut banii de care avea nevoie de la cei care erau în stare să-i ofere. — The Southern Watchman, 15 martie, 1904.SCE 171.4

Curajul pentru misiune vine prin putere divină — Neemia și Artaxerxe au stat față în față — primul era un slujitor dintr-un neam asuprit, celălalt era monarhul unui imperiu mondial. Dar, distanța morală care îi separa era infinit mai mare decât deosebirea de rang. Neemia se conformase invitației Împăratului împăraților: “Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine”. Rugăciunea tăcută pe care o înălțase spre ceruri era aceeași pe care o adresase de multe săptămâni, ca Dumnezeu să facă în așa fel încât cererea lui să primească răspuns favorabil. Iar acum, încurajându-se cu gândul că avea un Prieten atotștiutor și atotputernic, care lucra pentru el, omul lui Dumnezeu i-a făcut cunoscută împăratului dorința de a fi eliberat pentru un timp din postul său de la curte, precum și de a primi autorizația să construiască dărâmăturile Ierusalimul și să-l facă din nou o cetate puternică și bine apărată. De această cerere depindeau rezultate cruciale pentru cetatea iudaică și pentru națiune. Și “Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine”. — The Southern Watchman, 8 martie, 1904.SCE 172.1

Obținerea aprobărilor oficiale — Deoarece solicitarea [lui Neemia] fusese tratată așa de favorabil de împărat, el a fost încurajat să ceară ajutorul de care avea nevoie spre a-și aduce la îndeplinire planurile. Pentru a-i conferi misiunii sale demnitate și autoritate, precum și pentru a-și asigura protecția în timpul călătoriei, el a cerut o escortă militară. El a obținut scrisori împărătești, adresate guvernatorilor provinciilor de dincolo de Eufrat, teritoriul prin care trebuia să treacă în drum spre Iudeea, și, de asemenea, a obținut o scrisoare adresată supraveghetorului pădurilor regale din munții Libanului, în care i se poruncea să asigure tot lemnul necesar pentru zidul Ierusalimului și pentru clădirile pe care Neemia și-a propus să le construiască. Ca să nu poată fi nici un prilej de nemulțumire cu privire la faptul că și-ar fi depășit împuternicirea, Neemia a avut grijă ca autorizațiile și privilegiile care i-au fost acordate să fie definite cu claritate. — Idem, 15 martie, 1904.SCE 172.2

Scrisorile împărătești, adresate guvernatorilor provinciilor aflate de-a lungul drumului său, i-au asigurat lui Neemia o primire onorabilă și un ajutor prompt. Nici un vrăjmaș nu a îndrăznit să-l supere pe omul de stat care era păzit de armata împăratului persan și tratat de conducătorii provinciilor cu o considerație deosebită. Călătoria lui Neemia a fost sigură și prielnică. — Idem, 22 martie, 1904.SCE 172.3

Întâmpinarea piedicilor — Cu toate acestea, sosirea lui la Ierusalim, însoțit de o gardă militară, care arăta că venise cu o misiune importantă, a stârnit gelozia și ura vrăjmașilor lui Israel. Triburile păgâne stabilite lângă Ierusalim își îngăduiseră să-și manifeste vrăjmășia împotriva iudeilor, adresându-le toate insultele și ofensele pe care îndrăzneau să le îndrepte contra lor. Cei mai înverșunați în această acțiune rea erau anumiți conducători ai câtorva triburi, Sanbalat horonitul, Tobia amonitul și Gheșem arabul, și, din acel moment, acești conducători au urmărit cu gelozie acțiunile lui Neemia și s-au străduit să-i încurce planurile și să-l împiedice în lucrarea lui cu toate mijloacele de care dispuneau. — The Southern Watchman, 22 martie, 1904.SCE 173.1

Ei au încercat să provoace dezbinare între lucrători, sugerându-le îndoieli și stârnind neîncrederea în succesul lor. De asemenea, au ridiculizat eforturile constructorilor, declarând că întreprinderea lor este imposibilă și prezicându-le o nereușită rușinoasă. În curând, constructorii de pe ziduri au fost deranjați de o împotrivire mai activă. Ei au fost nevoiți să vegheze fără încetare asupra comploturilor adversarilor lor neobosiți. Trimișii vrăjmașului s-au străduit să le distrugă curajul, răspândind zvonuri false. Prin diferite pretexte, au uneltit să-l atragă pe Neemia în capcanele lor, iar niște iudei cu inima prefăcută s-au găsit îndată pentru a-i ajuta în acțiunea lor trădătoare. Trimișii vrăjmașului, prefăcându-se a fi prietenoși, s-au amestecat printre constructori, sugerându-le schimbări în plan și căutând, pe diferite căi, să abată atenția lucrătorilor pentru a provoca încurcături și confuzie și pentru a stârni suspiciune și neîncredere. — Idem, 12 aprilie, 1904.SCE 173.2

Unele piedici cu care se confruntă conducătorii din zilele noastre — Experiența lui Neemia se repetă în istoria poporului lui Dumnezeu din timpul nostru. Cei care lucrează pentru cauza adevărului vor descoperi că nu-și pot îndeplini lucrarea fără a stârni furia vrăjmașilor lor. Deși au fost chemați de Dumnezeu în lucrarea în care sunt angajați, iar calea lor este aprobată de El, ei nu pot să evite reproșul și batjocura. Ei vor fi acuzați ca fiind niște visători, nestatornici, prefăcuți, ipocriți — pe scurt, tot ce se va potrivi cu scopul vrăjmașilor lor. Lucrurile cele mai sfinte vor fi reprezentate într-o lumină ridicolă pentru a-i amuza pe cei neevlavioși. Puțin sarcasm și o gândire redusă, unite cu invidia, gelozia, necuviința și ura sunt suficiente pentru a stârni râsul batjocoritorilor lumești. Iar acești măscărici înfumurați își dezvoltă ingeniozitatea unul altuia și se încurajează unul pe altul în lucrarea lor blasfematoare. Disprețul și batjocura sunt într-adevăr dureroase pentru firea omenească, dar trebuie să fie suportate de toți cei care Îi sunt loiali lui Dumnezeu. Strategia lui Satana este să abată sufletele de la împlinirea lucrării pe care Domnul le-a încredințat-o. — The Southern Watchman, 12 aprilie, 1904.SCE 173.3

Regruparea lucrătorilor descurajați — În taină și în liniște, Neemia a făcut înconjurul zidurilor. El declară: “Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia dintre cei ce vedeau de treburi”. În această cercetare dureroasă, Neemia nu a dorit să le atragă atenția nici prietenilor, nici dușmanilor, ca să nu fie creată agitație, iar zvonurile răspândite să poată fi înfrânte, sau cel puțin să nu împiedice lucrarea sa. El și-a dedicat rugăciunii timpul rămas din noapte, iar dimineața trebuia să facă un efort serios pentru a-i sensibiliza și pentru a-i uni pe concetățenii lui descurajați și dezbinați. — Idem, 22 martie, 1904.SCE 174.1

Deși avea o însărcinare împărătească, prin care locuitorilor țării li se cerea să coopereze cu el în reconstruirea zidurilor cetății, Neemia a ales să nu depindă de simpla exercitare a autorității. El a căutat în schimb să câștige încrederea și simpatia oamenilor, știind bine că unirea inimilor și a mâinilor era esențială pentru a avea succes în marea lucrare pe care o începuse.SCE 174.2

A doua zi, când a convocat poporul, el le-a prezentat oamenilor argumente menite să readucă la viață energiile lor latente și să-i unească. În timp ce le prezenta întreaga situație, arătându-le că este susținut atât de autoritatea împăratului persan, cât și de Dumnezeul lui Israel, Neemia i-a întrebat pe oameni direct dacă vor să beneficieze de această ocazie favorabilă și să i se alăture pentru a construi zidul. Apelul lui a mers direct la inima lor, iar manifestarea favorii Cerului față de ei i-a făcut să se rușineze de frica lor. Cu un curaj nou, au strigat cu un singur glas: “Să ne sculăm și să zidim!” — The Southern Watchman, 29 martie, 1904.SCE 174.3

Energia sfântă și speranța înaltă ale lui Neemia le-au fost transmise oamenilor. Când s-au lăsat cuprinși de spiritul lui, ei s-au ridicat pentru un timp la nivelul moral al conducătorului lor. Fiecare, în sfera lui, era un fel de Neemia și fiecare îl întărea și îl încuraja pe fratele lui în lucrare. — Ibidem.SCE 175.1

Preoții lui Israel, printre primii dispuși să răspundă — Printre primii dispuși să împărtășească spiritul de zel și seriozitatea lui Neemia, au fost preoții lui Israel. Din poziția de influență în care se aflau, acești oameni puteau să facă mult fie pentru a împiedica, fie pentru a face să înainteze lucrarea. Cooperarea lor imediată, manifestată încă de la început, a contribuit mult la succesul lucrării. Tot așa trebuie să fie în fiecare întreprindere sfântă. Cei care se află în poziții de influență și responsabilitate în biserică trebuie să fie primii în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă ei acționează cu reținere, alții nu vor acționa deloc. Dar “zelul lor îi va stârni pe mulți”. Când lumina lor arde strălucitor, o mie de torțe se vor aprinde din flacără. — Idem, 5 aprilie, 1904.SCE 175.2

Neemia ca organizator — Inimile tuturor erau unite și însuflețite de patriotism și de activitate voioasă. Oamenii capabili și cu influență au organizat diferite categorii de cetățeni în grupe, fiecare conducător considerându-se răspunzător pentru construirea unei anumite părți din zid. Grupele harnice, lucrând armonios pe zidurile dărâmate ale Ierusalimului, erau o priveliște plăcută pentru Dumnezeu și pentru îngeri, iar zgomotul instrumentelor de lucru, care se auzeau de dimineața devreme și până se iveau stelele, era un sunet voios. — Ibidem.SCE 175.3

Demonstrarea adevăratei conduceri — Acum, după ce lucrarea era începută cu adevărat, zelul și energia lui Neemia au rămas neabătute. El supraveghea lucrarea cu o vigilență neobosită, îndrumându-i pe lucrători, observând orice piedică și ocupându-se de fiecare situație urgentă. Influența lui era simțită continuu pe întreaga întindere a celor trei mile de zid. El îi încuraja pe cei temători, adresându-le cuvinte potrivite, îi aprecia pe cei harnici, sau îi îndemna pe cei leneși. De asemenea, veghea cu un ochi de vultur asupra mișcărilor vrăjmașilor lor, care, uneori, se adunau la o oarecare distanță și începeau conversații intense, ca și când ar fi complotat să le facă rău, apoi se apropiau de lucrători, încercând să le abată atenția și să-i împiedice să lucreze.SCE 175.4

În timp ce ochii fiecărui lucrător erau îndreptați spre Neemia, gata să se supună celui mai mic semnal, ochii și inima sa erau îndreptați spre Dumnezeu, Marele Supraveghetor al întregii lucrări, Cel care a pus în inima slujitorului Său gândul de a construi. Pe măsură ce credința și curajul se întăreau în inima lui, Neemia exclama, iar cuvintele lui, repetate ca un ecou, făceau să tresalte inima lucrătorilor de-a lungul zidului: “Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda!” — The Southern Watchman, 5 aprilie, 1904.SCE 176.1

Neemia și tovarășii lui nu s-au dat înapoi de la greutăți și nici nu s-au ferit de o slujire plină de încercări. Ei nu se dezbrăcau nici ziua, nici noaptea, nici măcar în timpul scurt dedicat somnului și nici măcar nu-și lăsau la o parte armele. “Și nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.” — Idem, 26 aprilie, 1904.SCE 176.2

Influențe potrivnice în orice mișcare religioasă — Majoritatea fruntașilor și a conducătorilor lui Israel și-au preluat îndatoririle cu noblețe, dar au fost câțiva, fruntașii tecoiți, care “nu s-au pus în slujba Domnului lor”. Constructorii credincioși sunt menționați cu onoare în cartea lui Dumnezeu, dar memoria acestor slujitori leneși este marcată de rușine și transmisă mai departe ca o avertizare pentru toate generațiile viitoare.SCE 176.3

În fiecare mișcare religioasă, există unii care, deși nu pot contrazice lucrarea lui Dumnezeu, se vor ține departe, refuzând să facă orice efort pentru înaintarea ei. Cu toate acestea, în acțiunile care promovează interesele lor egoiste, acești oameni sunt adesea lucrătorii cei mai activi și mai energici. Este bine să ne aducem aminte de raportul păstrat în ceruri, cartea lui Dumnezeu, în care sunt scrise toate motivele și cuvintele noastre — acea carte în care nu se află nici o omitere, nici o greșeală și după care vom fi judecați. Fiecare neglijare a unei ocazii de a-I sluji lui Dumnezeu va fi raportată cu credincioșie și fiecare faptă de credință și iubire, oricât de umilă ar fi, va fi păstrată pentru amintirea veșnică. — The Southern Watchman, 5 aprilie, 1904.SCE 176.4