Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ilustrație

    Am visat că o persoană mi-a adus un val de pânză albă și mi-a spus să croiesc haine pentru persoane de toate mărimile și de toate categoriile de oameni și pentru toate împrejurările de viață. Mi s-a spus să le croiesc și să le atârn pe toate, să fie gata pentru când vor fi cerute. Am avut impresia că mulți dintre cei pentru care mi s-a cerut să croiesc îmbrăcăminte erau nevrednici. Am întrebat dacă aceasta era ultima bucată de material pe care trebuia s-o croiesc și mi s-a spus că nu era; că, de îndată ce-o terminam pe aceea, mai erau și altele de care trebuia să mă ocup.SCE 63.1

    Mă simțeam descurajată de cantitatea de lucru din fața mea și am spus că am fost angajată să croiesc haine pentru alții timp de peste douăzeci de ani, și lucrările mele n-au fost prețuite și nici n-am văzut că lucrarea mea ar fi făcut mult bine. Persoanei care mi-a adus materialul, i-am vorbit mai ales despre o femeie pentru care mi-a spus să croiesc o haină. Am arătat că ea nu avea să prețuiască îmbrăcămintea și că avea să fie o pierdere de timp și de material spre a i-o dărui. Ea era foarte săracă, inferioară ca inteligență și dezordonată în obiceiurile ei, așa că în curând o va murdări. Persoana a răspuns: “Croiește hainele. Aceasta-i sarcina ta. Pierderea nu este a ta, ci a mea. Dumnezeu nu vede cum vede omul. El plănuiește lucrarea care urmează să fie făcută de El, și tu nu poți ști care va prospera: aceasta sau aceea. Se va constata că multe astfel de suflete sărace vor intra în Împărăție, în timp ce alții, care sunt favorizați cu toate binecuvântările vieții, care dispun de intelect bun și de mediu plăcut, care le acordă toate avantajele de dezvoltare, vor fi lăsați pe dinafară.” — Testimonies for the Church 2:10, 11.SCE 63.2

    Ore întregi, soldații sunt antrenați să-și desfacă ranițele și să le așeze repede în poziție, lângă o persoană. Ei sunt învățați cum să-și pună armele la un loc și cum să le ia înapoi repede. Sunt antrenați să atace inamicul și sunt instruiți să execute tot felul de manevre. Așa se desfășoară antrenamentul militar, pregătindu-i pe soldați pentru orice situație de urgență. Oare aceia care luptă în bătălia pentru Prințul Emanuel ar trebui să fie mai puțin stăruitori și sârguincioși în pregătirea lor pentru războiul spiritual? — Slujitorii evangheliei, 75.SCE 63.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents