Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Asigurarea rezultatelor

    Dacă membrii laici ai bisericii se vor ridica să facă lucrarea pe care pot să o facă, pornind la luptă pe propria cheltuială, fiecare urmărind să vadă cât poate face mai mult în câștigarea de suflete la Isus, îi vom vedea pe mulți care părăsesc rândurile lui Satana pentru a sta sub steagul lui Hristos. Dacă poporul nostru va proceda după lumina dată în aceste câteva cuvinte de învățătură, cu siguranță vom vedea mântuirea lui Dumnezeu. Vor urma redeșteptări minunate. Păcătoșii vor fi convertiți și multe suflete vor fi adăugate la biserică. Atunci când aducem inimile noastre în unire cu Hristos, Spiritul care S-a coborât peste ucenici în Ziua Cincizecimii Se va coborî și peste noi. — Testimonies for the Church 8:246.SCE 184.1

    Membrii bisericii noastre ar trebui să simtă un adânc interes pentru misiunea internă și externă. Mari binecuvântări vor veni asupra lor dacă fac eforturi pline de jertfire de sine pentru a sădi adevărul în câmpuri noi. Banii investiți în lucrarea aceasta vor aduce dobânzi bogate. Noii convertiți, bucurându-se în lumina primită din Cuvânt, la rândul lor, vor da din mijloacele lor pentru ca lumina adevărului să fie dusă și la alții. — Idem, 9:49.SCE 184.2

    În câmpurile în care condițiile sunt atât de vădit rele și descurajatoare, încât mulți lucrători refuză să meargă acolo, se pot realiza multe schimbări remarcabile în bine prin străduințele membrilor laici jertfitori de sine. Acești lucrători umili vor realiza mult, deoarece ei depun eforturi răbdătoare și stăruitoare, întemeindu-se nu pe puterea omenească, ci pe Dumnezeu, care le acordă favoarea Sa. Mărimea binelui pe care-l realizează acești lucrători nu va fi niciodată cunoscută în lumea aceasta. — Idem, 7:22, 23.SCE 184.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents