Legătura personală apropiată

Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai puțin timp predicând și mai mult timp în lucrare personală de slujire, s-ar vedea rezultate mai mari. — Divina vindecare, 143.SCE 117.1

Domnul dorește ca solia harului Său să ajungă la fiecare suflet. Într-o mare măsură, această misiune trebuie îndeplinită printr-o lucrare personală. Aceasta a fost metoda de lucru a Domnului Hristos. — Parabolele Domnului Hristos, 229.SCE 117.2

Lucrătorii care au avut cel mai mare succes în câștigarea de suflete au fost bărbații și femeile care nu s-au mândrit cu propria abilitate, ci au căutat, cu umilință și credință, să-i ajute pe cei din jurul lor. Domnul Isus a făcut tocmai această lucrare. El s-a apropiat de cei cu care a dorit să intre în legătură. — Slujitorii evangheliei, 194.SCE 117.3

Trebuie să ne apropiem de fiecare persoană, într-un spirit de simpatie și iubire creștinească, și să ne străduim să-i trezim interesul pentru marile adevăruri privitoare la viața veșnică. Chiar dacă inima oamenilor poate fi tot atât de tare precum este pământul bătătorit de lângă drum și chiar dacă ni se pare că a le vorbi despre Mântuitorul ar însemna un efort inutil, totuși, acolo unde raționamentele logice nu reușesc să impresioneze, iar argumentele nu au nici o putere de a convinge, iubirea lui Hristos, dezvăluită printr-o lucrare de slujire personală, este capabilă să înmoaie inima de piatră, așa încât semințele adevărului să poată prinde rădăcini în ea. — Parabolele Domnului Hristos, 57.SCE 117.4

Prin lucrare personală, căutați să-i influențați pe cei din jurul vostru. Faceți cunoștință cu ei. Predicarea nu va face lucrarea care necesită să fie făcută. Îngeri de la Dumnezeu vă însoțesc în locuințele celor pe care îi vizitați. Lucrarea aceasta nu se poate face prin delegație dată altuia. Banii împrumutați sau dați nu o pot săvârși. Predicile nu o vor face. Prin vizitarea oamenilor, prin vorbirea, rugăciunea și simpatizarea cu ei, veți câștiga inimi. Aceasta este lucrarea misionară de cel mai înalt grad pe care o puteți face. Pentru a o face, aveți nevoie de credință hotărâtă și stăruitoare, de răbdare neobosită și de o adâncă iubire pentru suflete. — Testimonies for the Church 9:41.SCE 117.5

Prin chemarea lui Ioan, a lui Andrei și a lui Simon, a lui Filip și a lui Natanael, a început întemeierea bisericii creștine. Ioan a îndrumat la Hristos pe doi dintre ucenicii Săi. Apoi, unul dintre aceștia, Andrei, l-a găsit pe fratele lui și l-a chemat la Mântuitorul. După aceea a fost chemat Filip, și acesta s-a dus să-l caute pe Natanael. Exemplele acestea trebuie să ne arate ce importanță au eforturile personale de a face un apel la rudele noastre, la prietenii și vecinii noștri. Sunt oameni care toată viața L-au cunoscut pe Hristos, dar n-au făcut niciodată vreun efort personal să aducă măcar un singur suflet la Mântuitorul. Ei lasă toată lucrarea pe seama slujitorului Evangheliei. Se poate ca acesta să fie bine înzestrat, dar nu poate face ceea ce Dumnezeu a lăsat în seama membrilor bisericii.SCE 118.1

Sunt mulți oameni care au nevoie de lucrarea unor inimi iubitoare de creștini. Mulți oameni ruinați ar fi putut totuși să fie salvați, dacă vecinii lor, oameni obișnuiți, ar fi făcut un efort personal pentru ei. Mulți așteaptă ca cineva să li se adreseze direct. Chiar în familie, între vecini, în orașul în care trăim, este de lucru pentru noi ca misionari ai lui Hristos. Dacă suntem creștini, lucrul acesta va fi plăcerea noastră. Un om nu este cu adevărat convertit câtă vreme în inima lui nu s-a născut dorința de a face cunoscut și altora ce prieten scump a găsit el în Isus. Adevărul care mântuiește și sfințește nu poate fi ascuns în inimă. — Hristos, Lumina lumii, 141.SCE 118.2

Unul dintre mijloacele cele mai de succes în a transmite lumina este efortul particular și personal. În cercul familiei, la gura sobei vecinului, la patul celui bolnav, în liniște, puteți citi Scripturile și rosti un cuvânt despre Isus și adevăr. În felul acesta, puteți semăna semințe prețioase, care vor răsări și vor aduce roadă. — Testimonies for the Church 6:428, 429.SCE 118.3

Pentru a conserva, sarea trebuie să se amestece cu substanța la care este adăugată, să pătrundă și să o impregneze. Tot astfel, prin asocierea cu alții și prin relațiile personale, oamenii vin în legătură cu puterea mântuitoare a Evangheliei. Ei nu sunt mântuiți în masă, ci ca indivizi. Influența personală este o putere, de aceea trebuie să ne apropiem de cei pe care dorim să-I binecuvântăm. — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 59.SCE 119.1

Isus vedea în orice persoană un om căruia trebuia să-i fie prezentată chemarea la Împărăția Lui. El câștiga inima oamenilor, trăind între ei ca Unul care le dorea binele. El îi căuta pe străzi, prin case, pe corăbii, în sinagogă, pe țărmurile lacului și la ospățul de nuntă. Stătea de vorbă cu ei la ocupațiile lor zilnice și Se interesa de nevoile lor pământești. El aducea învățătura Lui în familii, făcând ca în casa lor să simtă influența prezenței Lui dumnezeiești. Iubirea puternică pe care o arăta față de fiecare om ajuta la câștigarea inimilor. — Hristos, Lumina lumii, 151.SCE 119.2

Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El și-a arătat simpatia față de ei, a îngrijit de nevoile lor și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: “Urmați-Mă!” — Divina vindecare, 143.SCE 119.3

Să facem această lucrare așa cum a făcut-o Domnul Hristos. Oriunde Se afla, în sinagogă, pe drum, în corabia pe care ucenicii au îndepărtat-o puțin de țărm, la ospățul fariseului sau la masa vameșului, El le vorbea oamenilor despre lucruri care aparțineau unei vieți mai înalte. El lega cuvintele adevărului de lucrurile din natură sau de evenimentele vieții de zi cu zi. Inima ascultătorilor era atrasă spre Domnul Hristos, deoarece El îi vindecase pe bolnavii lor, îi mângâiase pe cei necăjiți și luase copiii lor în brațele Sale, binecuvântându-i. Când începea să vorbească, atenția lor era îndreptată spre El, și fiecare cuvânt era pentru ei ca o mireasmă de viață spre viață.SCE 119.4

Tot așa ar trebui să procedăm și noi. Oriunde suntem, trebuie să căutăm ocazii de a le vorbi altora despre Mântuitorul. Dacă urmăm exemplul Domnului Hristos în ce privește facerea de bine, inimile se vor deschide față de noi, așa cum s-au deschis față de El. Adresându-ne cu un tact izvorât din iubirea divină și fără a-i brusca, noi le putem vorbi oamenilor despre Acela care este “Cel dintâi între zecile de mii” și “plin de farmec”. Aceasta este cea mai înaltă lucrare în care putem folosi talentul vorbirii. El ne-a fost dat că să-L putem prezenta pe Domnul Hristos ca fiind Mântuitorul care iartă păcatele. — Parabolele Domnului Hristos, 338, 339.SCE 119.5

Prezența Lui aducea o atmosferă mai curată în familie și viața Lui era ca un aluat care lucra între elementele societății. Blând și nepătat, umbla printre oamenii nepăsători, neciopliți și necuviincioși, printre vameși nedrepți, printre risipitori nesocotiți, samariteni păcătoși, soldați păgâni și țărani brutali, prin gloata aceea așa de amestecată. El spunea ici și colo cuvinte de mângâiere când îi vedea pe oameni obosiți și cu toate acestea siliți să-și poarte poverile. El împărtășea greutățile lor și le repeta lecțiile pe care le învățase din natură despre iubirea, mila și bunătatea lui Dumnezeu.SCE 120.1

El îi învăța pe toți să se socotească înzestrați cu talente prețioase, care, dacă erau bine folosite, aveau să le asigure comori veșnice. El a curățat viața de deșertăciuni și, prin exemplul Său, i-a învățat pe oameni că fiecare clipă aduce după sine urmări veșnice, că fiecare clipă trebuie prețuită ca o comoară și folosită pentru scopuri sfinte. El n-a trecut pe lângă nici o ființă umană ca și cum ar fi fost fără valoare, ci a căutat să dea fiecăreia leacul mântuitor. Oriunde Se găsea, El știa să dea o învățătură potrivită cu locul și împrejurările. Căuta să inspire nădejde celui mai decăzut și celui lipsit de perspective, asigurându-i că pot ajunge și ei copii neprihăniți și nevinovați ai lui Dumnezeu. Adesea, îi întâlnea pe aceia care se aruncaseră în stăpânirea lui Satana și care nu aveau putere să se desfacă din mrejele lui. Unora ca acestora, descurajați, bolnavi, ispitiți și decăzuți, Isus le spunea cuvinte de cea mai duioasă milă, cuvinte de care ei aveau nevoie și pe care le puteau înțelege. Pe alții îi găsea în luptă pe viață și pe moarte cu vrăjmașul sufletelor. Pe aceștia îi încuraja să stăruie, asigurându-i că vor birui, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau de partea lor și aveau să le dea biruința. — Hristos, Lumina lumii, 90-92.SCE 120.2