Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Nevoia de Neemia moderni

    În biserica din zilele noastre este nevoie de oameni ca Neemia, nu doar de oameni care pot să predice și să se roage, ci de oameni ale căror rugăciuni și predici sunt întărite de un scop ferm și arzător. Calea urmată de acest patriot evreu în realizarea planurilor lui trebuie să fie adoptată și azi de pastori și de conducători. După ce și-au alcătuit planurile, ei trebuie să se înfățișeze înaintea bisericii în așa fel încât să câștige interesul și cooperarea. Oamenii trebuie să înțeleagă planurile, să ia parte la lucrare și să aibă un interes personal pentru progresul ei. Succesul care a însoțit eforturile lui Neemia arată ce vor realiza rugăciunea, credința și acțiunea energică și înțeleaptă. Spiritul manifestat de conducător va fi reflectat de oameni într-o mare măsură. Dacă acei conducători, care pretind a crede adevărurile solemne și importante ce urmează să pună la încercare lumea în timpul acesta, nu manifestă nici un zel arzător pentru pregătirea unui popor care să reziste în ziua lui Dumnezeu, trebuie să ne așteptăm ca biserica să fie neglijentă, nepăsătoare și iubitoare de plăceri. — Idem, 29 martie, 1904.SCE 177.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents