Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Pregătirea pentru lucrare

    Urmașii lui Hristos nu vin în întâmpinarea gândului și a voinței lui Dumnezeu, dacă se mulțumesc să rămână în necunoașterea Cuvântului Său. Toți trebuie să devină cercetători ai Bibliei. Hristos le-a poruncit urmașilor Săi: “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. Petru ne îndeamnă: “Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care stă în voi; dar cu blândețe și teamă”. — Testimonies for the Church 2:633,634.SCE 143.2

    Aceia care sunt cu adevărat convertiți ar trebui să devină din ce în ce mai inteligenți în înțelegerea Scripturilor, pentru ca să poată fi în stare să le adreseze cuvinte de lumină și mântuire celor care sunt în întuneric și care pier în păcatele lor. — Idem, 9:121.SCE 143.3

    Noi trebuie să le vestim oamenilor ultima avertizare a lui Dumnezeu. De aceea, cât de mare ar trebui să fie seriozitatea noastră în studierea Bibliei și zelul nostru în răspândirea luminii! Fiecare suflet care a primit lumina divină să se străduiască să o transmită mai departe. Lucrătorii să meargă din casă în casă, să le explice oamenilor Biblia și să împartă publicații, împărtășindu-le lumina care le-a binecuvântat propriul suflet. — Slujitorii evangheliei, 353.SCE 143.4

    O lucrare bine echilibrată poate fi săvârșită cel mai bine când funcționează un curs pentru pregătirea de lucrători. În timp ce se țin adunările publice, legate de acest curs de instruire sau misiune orășenească, ar trebui să fie lucrători cu experiență, cu profundă pricepere spirituală, care pot da lucrătorilor biblici instruire zilnică și care, de asemenea, se pot uni cu toată inima la efortul public ce se depune. — Testimonies for the Church 9:111.SCE 143.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents