Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Ilustrații impresionante

    Iubirea dumnezeiască a fost mișcată până în adâncul ei de nepătruns pentru binele oamenilor, și îngerii se miră când îi văd pe cei care au primit o iubire așa de mare cum au o recunoștință superficială. Îngerii se miră cât de puțin apreciază oamenii iubirea lui Dumnezeu. Cerul este indignat de neglijența dovedită față de oameni. Am vrea ca noi să știm cum o privește Hristos? Ce ar simți o mamă și un tată, dacă ar ști că fiul lor, pierdut în zăpadă și frig, a fost trecut cu vederea și lăsat să piară de aceia care ar fi putut să-l salveze? N-ar fi întristați îngrozitor și peste măsură de indignați? Nu i-ar denunța ei pe ucigașii aceia cu o mânie aprinsă ca lacrimile lor și fierbinte ca iubirea lor? Suferințele oricărui om sunt suferințele copilului lui Dumnezeu și aceia care nu întind o mână de ajutor semenilor lor gata să piară provoacă mânia Lui îndreptățită. — Hristos, Lumina lumii, 825.SCE 92.2

    Am citit despre un om care călătorea într-o zi de iarnă prin zăpada troienită și a amorțit de frig, fapt care, aproape pe nesimțite, i-a luat puterea de viață. Și când a fost aproape să moară de frig, în gerul năprasnic, și aproape să renunțe la lupta pentru viață, el a auzit gemetele unui tovarăș de drum care pierea de frig, după cum era gata să piară și el. Omenia lui a fost trezită să-l salveze. I-a frecat membrele acoperite cu gheață ale nefericitului om și, după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare. Deoarece nu putea să stea în picioare, l-a purtat în brațele lui compătimitoare tocmai prin troienele pe care el nu crezuse că le va putea trece singur. Și, după ce l-a dus pe tovarășul lui de călătorie la un loc sigur, și-a dat seama că, salvându-l pe semenul său, se salvase pe sine. Eforturile lui serioase de a salva pe altul a înviorat sângele care-i îngheța în vene și a dat naștere la o căldură sănătoasă la extremitățile corpului. Lecțiile acestea trebuie aduse înaintea celor tineri în credință în mod continuu, nu numai prin învățătură, ci și prin exemplu, ca, în experiența lor creștină, să poată realiza rezultate asemănătoare. — Testimonies for the Church 4:319, 32.SCE 92.3

    Nu trebuie să vă închideți în voi înșivă și să fiți mulțumiți, pentru că ați fost binecuvântați cu o cunoaștere a adevărului. Cine v-a adus adevărul? Cine v-a arătat lumina Cuvântului lui Dumnezeu? Dumnezeu nu v-a dat lumina Sa, ca să fie pusă sub un obroc. Am citit despre o expediție făcută în căutarea lui Sir John Franklin. Oameni curajoși au părăsit căminul lor și au rătăcit prin Mările Nordului, suferind lipsuri, foame, frig și oboseală. Și pentru ce au suferit toate acestea?... Doar pentru onoarea de a descoperi trupurile moarte ale exploratorilor, sau, dacă era posibil, de a salva pe câțiva din grup de la o moarte îngrozitoare, pe care aveau să o sufere în mod sigur, dacă ajutorul nu ar fi ajuns la ei la timp. Dacă ar fi putut să salveze măcar un singur om de la moarte, ei ar fi considerat că toată suferința le va fi răsplătită. Tot ce au făcut a fost cu sacrificiul confortului și al fericirii lor.SCE 93.1

    Gândiți-vă la acest lucru, apoi întrebați-vă cât suntem noi dispuși să sacrificăm pentru salvarea sufletelor prețioase din jurul nostru. Nu suntem obligați să mergem departe de casă, într-o călătorie lungă și anevoioasă, pentru a salva viața unui om care piere. Chiar la ușa noastră și pretutindeni în jurul nostru, există suflete care trebuie să fie salvate, suflete care pier — bărbați și femei care mor fără speranță, fără Dumnezeu — și totuși noi suntem dezinteresați, spunând, dacă nu prin cuvinte, prin faptele noastre: “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Acești oameni care și-au pierdut viața în încercarea de a-i salva pe alții sunt elogiați de lume, ca niște eroi și niște martiri. Cum ar trebui să ne simțim noi, care avem perspectiva vieții veșnice, dacă nu facem micile sacrificii pe care Dumnezeu ni le cere pentru salvarea oamenilor? — The Review and Herald, 14 august, 1888.SCE 93.2

    Într-un orășel din New England, a fost săpată o fântână. Când lucrarea era aproape încheiată, pământul s-a surpat, acoperind un om care se afla încă pe fundul fântânii. Imediat au fost chemate ajutoare, iar mecanicii, fermierii, comercianții și juriștii din apropiere s-au grăbit să-l salveze fără întârziere. Mâini binevoitoare au adus îndată frânghii, scări, cazmale și lopeți. Toți strigau: “Salvați-l!, Oh, salvați-l!”SCE 94.1

    Oamenii au lucrat cu disperare, până când fruntea li s-a acoperit de sudoare și brațele au început să le tremure din cauza efortului. În adâncul fântânii a fost introdusă o țeavă lungă prin care l-au strigat pe omul îngropat, cerându-i să răspundă, dacă mai este în viață. Atunci s-a auzit răspunsul: “Sunt în viață, dar grăbiți-vă. Este îngrozitor aici înăuntru”. Ei și-au înnoit eforturile cu un strigăt de bucurie. În cele din urmă, omul a fost găsit și salvat, iar bucuria tuturor părea să ajungă până la ceruri. Vestea: “Este salvat!” a răsunat pe toate străzile orașului.SCE 94.2

    Oare a fost un zel, un interes și un entuziasm prea mare pentru a salva doar un singur om? Cu siguranță că nu, dar ce este pierderea vieții trecătoare, în comparație cu pierderea mântuirii? Dacă pericolul pierderii unei vieți stârnește un simțământ așa de puternic în inimile omenești, nu ar trebui ca pierderea unui suflet să stârnească un interes mult mai profund în inima celor care pretind că înțeleg pericolul în care se află cei ce sunt despărțiți de Hristos? Oare, în lucrarea de salvare a sufletelor, slujitorii lui Dumnezeu nu vor manifesta un zel tot așa de mare cum a fost zelul manifestat pentru salvarea vieții acelui om îngropat într-o fântână? — Slujitorii evangheliei, 31, 32.SCE 94.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents