Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Scopul adunărilor de tabără

    Care este scopul adunării noastre? Este acela de a-L informa pe Dumnezeu, sau de a-L instrui, spunându-I în rugăciune tot ce știm? Noi ne adunăm spre a ne întări sufletește unul pe altul, prin schimbul de idei și simțăminte, spre a aduna putere, lumină și curaj prin cunoașterea speranțelor și a aspirațiilor noastre, iar prin rugăciunile noastre zeloase și sincere, înălțate prin credință, primim reîmprospătare și vigoare de la Izvorul tăriei noastre. — Testimonies for the Church 2:578.SCE 194.3

    Adunările noastre de tabără mai au un scop. Ele trebuie să promoveze o viață spirituală în mijlocul propriului nostru popor. Dumnezeu a încredințat mâinilor noastre o lucrare deosebit de sfântă și avem nevoie să ne întâlnim pentru a primi instrucțiuni, pentru a fi pregătiți să îndeplinim lucrarea Lui. Noi avem nevoie să înțelegem ce parte suntem chemați să îndeplinim fiecare pentru dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, pentru apărarea sfintei Legi a lui Dumnezeu și pentru înălțarea Mântuitorului ca “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1, 29.) Avem nevoie să ne adunăm împreună și să primim atingerea divină pentru a înțelege lucrarea noastră în familie. — Testimonies for the Church 6:32, 33.SCE 194.4

    Dacă este bine organizată, adunarea în tabără este o școală în care pastorii, prezbiterii și diaconii pot învăța să facă o lucrare mai bună pentru Domnul. Ea trebuie să fie o școală în care membrii comunității, bătrâni și tineri, au prilejul de a învăța mai bine calea Domnului, un loc în care credincioșii pot primi o educație care îi va ajuta și pe ei să fie de folos altora. — Idem, 6:49.SCE 195.1

    În legătură cu adunările noastre de tabără din anii trecuți, slujitorii lui Dumnezeu au folosit multe ocazii prețioase pentru a-l instrui pe poporul nostru în metodele practice de prezentare a adevărurilor salvatoare ale soliei îngerului al treilea prietenilor și cunoștințelor lor. Mulți au fost învățați cum să lucreze ca misionari pe cont propriu în localitățile lor de baștină. Mulți s-au întors acasă de la aceste adunări anuale, pentru a lucra cu mai mult zel și cu mai multă pricepere ca până atunci. Lui Dumnezeu I-ar fi plăcut dacă membrilor bisericii, care participă la adunările noastre de tabără, li s-ar fi prezentat cu mult mai multă învățătură practică, decât s-a dat în anii trecuți. Lucrătorii noștri, în general, și frații și surorile noastre din fiecare conferință ar trebui să-și aducă aminte că unul dintre obiectivele adunărilor noastre anuale este ca ei să obțină o cunoaștere a metodelor practice de lucrare misionară personală. — Idem, 9:81.SCE 195.2

    În unele dintre conferințele noastre, conducătorii au ezitat să prezinte metode practice de instruire. Unii sunt în chip natural înclinați mai degrabă spre ținerea de predici, decât spre a da învățătură. Dar, la astfel de ocazii, cum sunt adunările noastre în tabără anuale, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere prilejurile oferite de a-i învăța pe credincioși cum să facă lucrare misionară practică în locul unde trăiesc. — Testimonies for the Church 9:82.SCE 195.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents