Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Garanția primită

    Urmașii lui Hristos trebuie să lucreze ca El. Noi trebuie să-i hrănim pe cei înfometați, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i mângâiem pe cei suferinzi și întristați. Trebuie să-i ajutăm pe cei disperați, să le aducem nădejde celor deznădăjduiți. Și cu noi se va împlini aceeași făgăduință: “Neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți” — Hristos, Lumina lumii, 350.SCE 186.3

    Aceia care au fost angajați în această lucrare creștină de ajutorare au făcut ce a dorit Dumnezeu să se facă, și El a primit ostenelile lor. Ce s-a făcut în privința aceasta este o lucrare cu care fiecare adventist de ziua a șaptea ar trebui să simpatizeze din toată inima, să o aprobe și să se apuce de ea cu râvnă. Neglijând lucrarea aceasta, care se află în granițele propriului câmp de lucru, refuzând a purta poverile acestea, biserica suferă o mare pierdere. Dacă biserica ar fi pornit să facă lucrarea aceasta așa cum ar fi trebuit, ea ar fi fost mijlocul de salvare pentru multe suflete. — Testimonies for the Church 6:295.SCE 187.1

    Toate darurile Sale trebuie să fie folosite pentru binecuvântarea omenirii, pentru alinarea celor suferinzi și ajutorarea celor nevoiași. Noi trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să îngrijim de văduve și orfani, să-i încurajăm pe cei necăjiți și asupriți. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca în lume să se răspândească nenorocirea. El nu a intenționat niciodată ca vreun om să dețină bogății din abundență și să trăiască în lux, în timp ce copiii altora plâng de foame. Bunurile materiale care depășesc nevoile concrete ale vieții îi sunt încredințate omului pentru a face bine și pentru a binecuvânta omenirea. Domnul spune: “Vindeți ce aveți și dați milostenie”. “Fiți darnici, gata să simțiți împreună cu alții”. “Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi”. “Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug. Împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost. Dacă vezi pe un om gol, acoperă-l”. “Satură sufletul lipsit”. “Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Acestea sunt poruncile Domnului. Oare marea majoritatea a celor ce se declară creștini face această lucrare? — Parabolele Domnului Hristos, 370, 371.SCE 187.2

    Roadele pe care Hristos le cere să le aducem sunt faptele bune: cuvinte amabile, fapte de binefacere, grijă afectuoasă pentru cei săraci, cei nevoiași și cei îndurerați. Când inimi simpatizează cu inimi împovărate de descurajare și necaz, când mâna dă celor în nevoie, când cei goi sunt îmbrăcați, când străinii sunt bineveniți să stea pe un scaun în casa ta și să ocupe un loc în inima ta, îngerii vin foarte aproape, și în cer vibrează o coardă. Fiecare faptă de dreptate, de milă și de binefacere produce în cer o melodie. Tatăl, de pe tronul Său, îi vede pe cei care fac aceste fapte de îndurare și-i socotește printre cele mai prețioase comori ale Lui. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu”. Fiecare faptă de milă față de cei nevoiași, față de cei care suferă, este privită ca și cum e făcută pentru Isus. Când îi ajuți pe cei săraci, când simpatizezi cu cei îndurerați și asupriți și te împrietenești cu cei orfani, te afli într-o mai strânsă legătură cu Isus. — Testimonies for the Church 2:25.SCE 187.3

    Lucrarea de a-i aduce la adăpost pe cei lipsiți, pe cei apăsați, pe cei suferinzi, pe cei dezmoșteniți este lucrarea pe care, de multă vreme, ar fi trebuit să o facă fiecare comunitate care crede adevărul prezent. Noi trebuie să dăm pe față simpatia duioasă a samariteanului, împlinind nevoile fizice, hrănindu-i pe cei flămânzi, aducând în casele noastre pe săracul care a fost aruncat în stradă, aducând de la Dumnezeu în fiecare zi putere și har care ne vor face în stare să ajungem chiar până în adâncurile mizeriei omenești și să-i ajutăm pe aceia care nu se pot ajuta singuri. Făcând lucrarea aceasta, noi vom avea ocazia favorabilă de a-L prezenta pe Hristos cel răstignit. — Idem, 6:276.SCE 188.1

    Mulți se întreabă de ce rugăciunile lor sunt atât de lipsite de viață, credința lor atât de slabă și de nestatornică, viața lor de creștin atât de întunecoasă și lipsită de siguranță. “N-am postit noi”, zic ei, “și nu am umblat triști înaintea Domnului oștirilor?” În capitolul 58 din Isaia, Hristos arată cum se poate schimba această stare de lucruri. El spune: “Iată postul plăcut Mie: Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă-le drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu-i întoarce spatele semenului tău”. (Versetele 6-7.) Aceasta este rețeta pe care a prescris-o Hristos pentru sufletul slab, îndoielnic și tremurând. Cei întristați, care umblă plângând înaintea Domnului, să se ridice și să ajute pe cineva care are nevoie de ajutor. — Testimonies for the Church 6:266.SCE 188.2

    Slava cerului se manifestă prin ridicarea celui căzut și prin mângâierea celui întristat. Și oriunde locuiește Domnul Hristos în inima oamenilor, El va fi descoperit în același fel. Religia lui Hristos va aduce binecuvântare oriunde se va manifesta și, oriunde va lucra ea, va exista strălucire. — Parabolele Domnului Hristos, 386.SCE 188.3

    Văduva din Sarepta și-a împărțit bucățica de hrană cu Ilie, și ca urmare viața ei și aceea a fiului ei au fost ocrotite. Și tuturor acelora care, în timp de încercare și de lipsă, dau pe față împreună-simțire și ajutorare față de cei în nevoie, Dumnezeu le făgăduiește binecuvântări mari. El nu Se schimbă. Puterea Lui nu este mai mică acum decât în zilele lui Ilie. — Profeți și regi, 131, 132.SCE 188.4

    Iubirea lui Hristos, manifestată în slujire dezinteresată, va fi mult mai eficientă în îndreptarea răufăcătorului decât sabia sau curtea justiției. Acestea sunt necesare pentru a băga groaza în călcătorul legii, însă misionarul iubitor poate face mai mult de-atât. Adesea, inima care se întărește sub influența reproșurilor se va topi sub aceea a iubirii lui Hristos. — Divina vindecare, 106.SCE 189.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents