Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Scuze neîntemeiate

    Când a plecat, Domnul Isus i-a lăsat fiecărui om o lucrare personală, iar “a nu avea nimic de făcut” constituie o scuză nejustificată. “A nu avea nimic de făcut” este cauza neînțelegerilor dintre frați, deoarece Satana va umple mintea celor inactivi cu planurile lui și îi va pune la lucru “A nu avea nimic de făcut” aduce o mărturie rea împotriva fraților și dezbinare în biserica lui Hristos. Domnul Isus spune: “Cine nu strânge cu Mine risipește”. — Idem, 13 martie, 1888.SCE 108.1

    Frați și surori, mulți dintre voi se scuză când este vorba de lucru, invocând neputința de a lucra pentru alții. Dar v-a făcut oare Dumnezeu așa de incapabili? N-a fost oare această neputință produsă de inactivitatea voastră și continuată de alegerea voastră liber consimțită? Nu ți-a dat oare Dumnezeu măcar un singur talant pe care să-l pui la schimbător, nu pentru propria voastră comoditate și satisfacție, ci pentru El? Ați înțeles care vă sunt obligațiile, ca slujitori angajați ai Lui, ca să-I aduceți un câștig printr-o înțeleaptă și iscusită folosire a acestui capital ce v-a fost încredințat? N-ați neglijat oare ocaziile de a dezvolta puterile până la capăt? Este prea adevărat că puțini au avut un real simțământ al responsabilității lor față de Dumnezeu. — Testimonies for the Church 5:457.SCE 108.2

    Mulți sunt de părere că, dacă viața lor este ocupată cu munca și afacerile, ei nu pot face nimic pentru câștigarea de suflete, nimic pentru înaintarea cauzei Răscumpărătorului lor. Ei zic că nu pot face lucrurile pe jumătate, și de aceea își părăsesc îndatoririle și exercițiile religioase și se îngroapă în lume. Ei își fac mai întâi afacerile lor, și Îl uită pe Dumnezeu, iar El n-are plăcere de ei. Dacă sunt angajați în afaceri în care nu pot să înainteze în viața spirituală și în sfințenie desăvârșită, în temere de Dumnezeu, ei ar trebui să schimbe afacerea cu una în care să-L poată avea pe Isus cu ei în fiecare ceas. — Idem, 2:233.SCE 108.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents