Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Cumpătarea

    Ar fi bine ca fiecare copil al lui Dumnezeu să poată fi impresionat de necesitatea de a fi cumpătat în ce privește mâncarea, îmbrăcămintea și munca, așa încât să poată îndeplini cea mai bună lucrare pentru Dumnezeu. Când s-a aflat un timp sub presiunea muncii și a grijii și este suprasolicitat fizic și intelectual, lucrătorul trebuie să se retragă și să se odihnească puțin, nu pentru satisfacția egoistă, ci pentru a fi mai bine pregătit în vederea îndatoririlor viitoare. Noi avem un dușman vigilent, care se află mereu pe urmele noastre pentru a profita de orice slăbiciune, ca să-și facă ispitele eficiente spre a produce răul. Când mintea este obosită și trupul este slăbit, el poate să profite și să asalteze sufletul cu ispitele cele mai înverșunate, așa încât să poată determina căderea copilului lui Dumnezeu. Cel care lucrează pentru Dumnezeu să-și administreze cu grijă puterea, iar când este obosit de munca pe care trebuie să o aducă la îndeplinire, să se retragă pentru a se odihni și pentru a intra în comuniune cu Domnul Isus. — The Review and Herald, 14 noiembrie, 1893.SCE 247.4

    Folosirea greșită a puterilor fizice scurtează timpul în care viața noastră poate fi folosită pentru slava lui Dumnezeu și ne face incapabili să aducem la îndeplinire lucrarea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu. Prin îngăduința de sine care duce la formarea unor obiceiuri dăunătoare, culcându-ne la ore târzii și satisfăcându-ne apetitul în dauna sănătății, noi punem bazele slăbiciunii. Neglijarea exercițiului fizic și suprasolicitarea minții sau a trupului dezechilibrează sistemul nostru nervos. Cei care își scurtează viața prin desconsiderarea legilor naturii și devin incapabili pentru slujire sunt vinovați de jaf față de Dumnezeu. De asemenea, ei îi jefuiesc și pe semenii lor. Prin comportamentul lor, posibilitatea de a-i binecuvânta pe alții și însăși lucrarea pentru care Dumnezeu i-a trimis în lume sunt micșorate. Acești oameni devin incapabili să îndeplinească până și lucrarea pe care ar fi putut să o realizeze într-un timp mai scurt. Dacă, prin obiceiurile noastre dăunătoare, lipsim lumea de binele de care ar fi putut să beneficieze, Domnul ne consideră vinovați. — Parabolele Domnului Hristos, 346, 347.SCE 248.1

    Dumnezeul nostru este întotdeauna plin de milă și înțelept în toate cerințele Sale. El nu ne cere să mergem pe o cale care va duce la pierderea sănătății noastre sau la slăbirea puterilor minții. El nu ar dori să lucrăm sub presiune până la epuizare totală și la cădere nervoasă. Domnul ne-a dat capacitatea de a gândi și se așteaptă să o folosim și să lucrăm în armonie cu legile vieții, pe care le-a pus în ființa noastră, respectându-le, ca să putem avea constituție echilibrată. Zilele se succed, și fiecare aduce cu ea responsabilitățile și datoriile ei, dar munca de mâine nu trebuie făcută astăzi. Cei ce lucrează pentru Dumnezeu trebuie să înțeleagă cât de sfânt este caracterul lucrării și să se pregătească pentru munca zilei de mâine, folosindu-și astăzi puterile cu înțelepciune. — The Review and Herald, 7 noiembrie, 1893.SCE 248.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents