Secțiunea 8 — Pericole
Pericolul de a respinge lumina
Dumnezeu intenționează ca adevărul să-i fie descoperit treptat poporului Său, încă din timpul acestei vieți. Aceasta este singura cale prin care poate fi primită cunoștința. Noi putem ajunge la înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu numai prin iluminarea aceluiași Duh prin care a fost dat acest Cuvânt. “Tot așa: nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” “Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 2, 11.10.) Iar făgăduința Mântuitorului pentru urmașii Săi a fost: “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul… El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi”. (Ioan 16, 13.14.)SEv 297.1
Apostolul Petru îi îndeamnă pe frați astfel: “Creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 3, 18.) Atunci când vor crește în har, cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu vor primi fără încetare o înțelegere tot mai clară a Cuvântului Său. Ei vor discerne o nouă lumină și o nouă frumusețe în adevărurile lui sfinte. Așa a fost în întreaga istorie a bisericii din toate veacurile și va fi până la sfârșit. Dar când viața spirituală declină, există întotdeauna tendința de a înceta progresul în ce privește cunoașterea adevărului. Oamenii se mulțumesc cu lumina pe care deja au primit-o din Cuvântul lui Dumnezeu și descurajează orice dorință de a cerceta mai mult Sfintele Scripturi. Ei devin conservatori și caută să evite dezbaterile contradictorii.SEv 297.2
Faptul că nu există nici o controversă în mijlocul poporului lui Dumnezeu nu trebuie să fie considerat ca o dovadă concludentă că este puternic atașat de o doctrină temeinică, ci este un motiv de teamă ca nu cumva să nu deosebească limpede adevărul de greșeală. Când cercetarea Sfintelor Scripturi nu determină întrebări noi, când nu apare nici o diferență de opinii, care să-i facă pe oameni să cerceteze Biblia în mod personal, pentru a se asigura că au adevărul, vor exista mulți, așa cum au existat și în trecut, care vor susține tradiția și nu vor ști la ce se închină.SEv 298.1
Mi-a fost arătat că mulți dintre cei care declară că au o cunoaștere a adevărului prezent nu știu ce cred. Ei nu înțeleg dovezile credinței lor și nu apreciază corect lucrarea pentru acest timp. Când va veni încercarea, mulți oameni care acum le predică altora vor vedea că, la o examinare a poziției pe care o susțin, vor găsi multe lucruri pentru care nu pot oferi nici un argument satisfăcător. Până când nu sunt încercați în felul acesta, ei nu-și cunosc marea ignoranță.SEv 298.2
În biserică sunt mulți oameni care consideră că își înțeleg credința, dar nu-și cunosc propria slăbiciune, până când nu se ivește controversa. Când vor fi despărțiți de cei care au aceeași credință și vor fi nevoiți să explice singuri propriile convingeri, vor fi surprinși să constate cât de confuzi sunt cu privire la ideile pe care le acceptaseră ca adevăr. Cu siguranță, în poporul nostru a avut loc o îndepărtare de Dumnezeul cel viu și o întoarcere spre oameni, punându-se înțelepciunea omenească în locul celei divine.SEv 298.3
Dumnezeu Își va readuce la viață poporul. Dacă alte mijloace vor da greș, în rândurile lui vor pătrunde erezii care îl vor dezbina, despărțind pleava de grâu. Domnul îi cheamă pe toți cei care cred Cuvântul Său să se trezească din somn. Lumina prețioasă și potrivită pentru acest timp a venit. Adevărul Bibliei ne arată pericolele care ne pândesc. Această lumină ar trebui să ne conducă la un studiu sârguincios al Sfintelor Scripturi și la examinarea cea mai atentă a concepțiilor pe care le susținem.SEv 299.1
Dumnezeu dorește ca toate învățăturile cu privire la adevăr și implicațiile lor să fie cercetate în mod cuprinzător și perseverent, cu rugăciune și post. Credincioșii nu trebuie să se bazeze pe presupuneri și pe idei nesigure. Credința lor trebuie să se întemeieze ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu, așa încât, atunci când va veni timpul de încercare și vor fi duși înaintea curților de judecată, ca să dea socoteală pentru credința lor, să fie în stare să prezinte motivul speranței lor cu umilință și teamă.SEv 299.2
Mare atenție! Subiectele pe care le prezentăm lumii trebuie să fie o realitate vie pentru noi. Este important ca în apărarea doctrinelor pe care le considerăm a fi punctele fundamentale ale credinței noastre să nu ne permitem niciodată să folosim argumente care nu sunt pe deplin temeinice. Acestea pot reuși să aducă la tăcere un împotrivitor, dar nu vor onora adevărul. Noi trebuie să prezentăm argumente solide, care nu numai că îi vor aduce la tăcere pe împotrivitorii noștri, ci vor constitui rezultatul celei mai atente și mai precise cercetări.SEv 299.3
Cei care s-au învățat să se angajeze în dezbateri sunt în marele pericol de a nu folosi corect Cuvântul lui Dumnezeu. Când ne confruntăm cu un împotrivitor, efortul nostru stăruitor să se orienteze spre a prezenta subiectele în așa fel, încât să producă o convingere puternică, nu doar să le transmită oamenilor niște păreri.SEv 299.4
Oricare ar fi nivelul de pregătire intelectuală, nimeni să nu creadă nici măcar pentru o clipă că nu mai are nevoie de o cercetare continuă și cuprinzătoare a Sfintelor Scripturi pentru a primi o lumină mai mare. Fiecare dintre noi este chemat în mod personal să fie un cercetător al profețiilor. Trebuie să veghem cu seriozitate, ca să putem discerne orice rază de lumină pe care Dumnezeu ne-o va oferi. Să surprindem primele scânteieri ale adevărului și, printr-un studiu însoțit de rugăciune, vom putea să dobândim o lumină mai clară, pe care să le-o prezentăm altora.SEv 300.1
Când cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu sunt comozi, mulțumindu-se cu lumina pe care o au, putem fi siguri că Dumnezeu nu-i va privi favorabil. Voia Sa este ca ei să înainteze continuu și să primească din ce în ce mai mult din lumina care strălucește asupra lor.SEv 300.2
Atitudinea prezentă a bisericii nu Îi este plăcută lui Dumnezeu. S-a ajuns la o încredere în sine care îi determină pe membri să nu mai simtă nevoia de a avea mai mult adevăr și o lumină mai mare. Noi trăim într-un timp când Satana lucrează din toate părțile și totuși, ca popor, suntem într-o stare de adormire. Dumnezeu vrea să se audă o voce care să trezească poporul Său, chemându-l la acțiune. — Testimonies for the Church 5:703-709.SEv 300.3
*****