Diplomația în tratarea lucrurilor sfinte

Acum, Evanghelia întâmpină opoziție din toate părțile. Niciodată confederația răului nu a fost mai puternică decât este în prezent. Duhurile răului se asociază cu oamenii pentru a lupta împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Tradiția și erorile sunt înălțate mai presus de Sfintele Scripturi, rațiunea și știința mai presus de revelație, talentul omenesc mai presus de învățăturile Duhului Sfânt, formele și ceremoniile mai presus de puterea vitală a evlaviei. Păcatele grave i-au despărțit pe oameni de Dumnezeu. Necredința ajunge cu repeziciune o modă. Declarația a mii de oameni este: “Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi”. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să-și ridice vocea ca o trâmbiță și să le arate oamenilor nelegiuirile lor. Predicile ușoare, care sunt rostite adesea, nu lasă nici o impresie durabilă. Oamenii nu-și simt inima străpunsă, deoarece nu le sunt adresate adevărurile clare și tăioase ale Cuvântului lui Dumnezeu.SEv 149.1

Dacă și-ar exprima adevăratele sentimente, mulți dintre cei care pretind a crede adevărul ar spune: De ce este nevoie să se vorbească așa de deschis? De asemenea, ei ar putea să întrebe: De ce Ioan Botezătorul le-a spus fariseilor: “Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?” (Matei 3, 7.) De ce a trebuit el să provoace furia lui Irod, spunându-i că este un păcat să trăiască împreună cu soția fratelui lui? Pentru că a vorbit așa deschis, el și-a pierdut viața. De ce nu a putut el să-și continue activitatea fără a stârni furia lui Irod?SEv 149.2

Unii oameni au adus atâtea argumente de acest fel, până când diplomația a luat locul credincioșiei. Păcatul este îngăduit fără a fi mustrat. Oare când se va mai auzi din nou în biserică vocea mustrării credincioase: “Tu ești omul acesta!”? (Vezi 2 Samuel 12, 7.) Dacă aceste cuvinte nu ar fi așa de rare, am asista la o mai mare manifestare a puterii lui Dumnezeu. Solii Domnului nu trebuie să se plângă de faptul că eforturile lor sunt fără rezultat, atâta vreme cât nu se pocăiesc de plăcerea de a fi aprobați și de dorința de a fi pe placul oamenilor, care îi determină să se abțină de la rostirea adevărului și să strige: “Pace!”, în ciuda faptului că Dumnezeu nu spune pace.SEv 150.1

Ar fi fost bine dacă fiecare slujitor al lui Dumnezeu ar fi înțeles sfințenia lucrării și a chemării lui. Ca soli rânduiți de Dumnezeu, pastorii au o responsabilitate teribilă. Ei trebuie să lucreze în Numele lui Hristos, ca niște ispravnici ai tainelor Cerului, încurajându-i pe cei ascultători și avertizându-i pe cei neascultători. Diplomația lumească nu trebuie să aibă nici o influență asupra lor. Ei trebuie să nu se abată niciodată de la calea pe care Isus le-a poruncit să meargă. Să înainteze prin credință, aducându-și aminte că sunt înconjurați de un nor de martori. Ei nu sunt chemați să spună propriile cuvinte, ci să transmită cuvintele pe care Unul mai mare decât conducătorii pământului le-a poruncit să le spună. Solia lor trebuie să fie “Așa vorbește Domnul”.SEv 150.2

Dumnezeu cheamă oameni care să vestească solia Sa, asemenea lui Natan, Ilie și Ioan, fără teamă și fără să țină cont de consecințe, oameni care să rostească adevărul, chiar dacă aceasta le va cere să sacrifice tot ce au.SEv 150.3