Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Scrisoare de la W.C. White

    Sunnyside, Cooranbong

    23.oct.1899

    Prof. Percy T.Magan
    Colegiul Battle Greek, Michigan

    Iubite frate,

    Mama s-a întors ieri dimineață, după o absență de 12 zile, de la adunarea de tabără de la Toowoomba, Queensland.MN 165.1

    Înainte de venirea mamei, am citit și analizat scrisoarea ta din 3 August; și după amiază am citit-o cu mama, și am avut o discuție lungă, cu privire la conținutul ei. Am citit apoi câte un paragraf și i-am pus întrebări, iar ea mi-a dat pe larg părerile ei cu privire la majoritatea problemelor importante din scrisoarea ei.MN 165.2

    Când citeam scrisoarea ta, mintea mi s-a îndreptat cu repeziciune, la experiențele noastre timp de mulți ani și din multe locuri, amintindu-mi de împrejurările care au însoțit operațiile de construcție și strângerea de bani pentru școlile noastre.MN 165.3

    În multe cazuri, nu ne-am dat seama de mărimea lucrării pe care o întreprindeam și nici de lucrările care vor fi cerute, să așezi această acțiune în fața poporului, ca să-ți asiguri susținerea lor financiară. Am crezut că erau câțiva oameni care puteau influența poporul să ajute cu bani și că trebuia să lăsăm colectarea de bani până la venirea unui timp mai favorabil pentru prezentarea în fața poporului nostru la adunări de tabără și în marile adunări de tabără anuale. În felul acesta, depinzând de câțiva bărbați care să facă lucrarea aceasta, n-am ales oameni de afaceri să administreze și să finanțeze fiecare lucrare importantă, bărbați care să dea lucrării tot timpul și atenția lor, bărbați care să meargă din biserică în biserică și din casă în casă și să prezinte proiectul fiecărei familii și fiecăruia în parte, care era în stare să ajute.MN 165.4

    Am crezut că construirea trebuie făcută în timpul cel mai favorabil din an, iar lucrarea să fie gata la o dată anumită și ne-am așteptat că banii vor fi strânși când clădirea era în lucru, sau la scurt timp după aceea, de câțiva bărbați asupra cărora, am pus această povară grea. Cred că e clar pentru toți, că după aceea a trebuit să alegem altă cale și anume, pentru ca fiecare acțiune, să se pună deoparte bărbați care să dea construcției toată atenția lor și nu e bine să se apeleze la instituții ci să mergem direct la popor.MN 165.5

    O altă chestiune care m-a impresionat în mod deosebit, este importanța și nevoia de a avea financiari pricepuți, legați de fiecare din școlile noastre, ca membri ai comitetului școlar, unii care să-și consacre toate energiile în vederea organizării întreprinderii și a problemelor financiare ale școlii.” (acest rând este scrisul de mână al sorei E. G. White): “Amin și Amin, E. G. White”.MN 165.6

    În ceea ce privește taxele, mama nu se simte liberă să spună suma exactă, sau să spună că ar trebui să majorați peste 1750$ (17,50$ pe lună). Ea este de acord și este clară în declarațiile ei, că multă vreme în trecut, taxele la Battle Greek au fost atât de mici și că influența școlii din Battle Greek asupra celorlalte școli, în ceea ce privește taxele mici, stilul de mobilă și chestiunea îmbinării lucrului cu studiul, a fost timp de mulți ani o mare piedică în adoptarea principiilor corecte de către școlile mai tinere.MN 166.1

    Referitor la reducerea salariilor, mama spune că aici trebuie aplicate aceleași principii ca și acelea folosite de pastorii noștri și de angajații celorlalte instituții ale noastre. Domnul invită pe profesori ca și pe pastori, să adopte obiceiuri de viață simple și economice pentru reducerea cheltuielilor din căminul lor la cât mai puțin cu putință și să se ofere de bună voie să primească salarii modeste, mai ales în acest timp de mare presiune financiară.MN 166.2

    Mama nu este de acord și nu are încredere în mișcarea pusă pe picioare de ultima Conferință Generală, să se reducă numărul profesorilor din școlile noastre, până acolo încât cei rămași să lucreze peste puteri, ca să fie prestată o educație bună și credincioasă. Nu este nici o îndoială că mulți din școlile noastre sunt administratori și profesori care fac puțină lucrare, iar unii fac o lucrare nenecesară și era datoria comitetelor școlare să corecteze acest lucru, dar mama nu este de acord cu poziția luată, că atunci când sunt aplicate metode corecte de educație, este nevoie de un număr mai mic de profesori decât în celelalte școli. Această idee a fost susținută de membrii comitetului școlii din Avondale și s-au făcut eforturi repetate de economisire cerându-se o mare cantitate de muncă de la câțiva profesori. Aceasta s-a făcut într-o vreme când credeau că cheltuielile pentru funcționarea școlii, erau mai mari decât veniturile, iar reducerea corpului profesoral părea să fie o necesitate financiară, dar de repetate ori a venit mărturia: “Voi nu aveți prea mulți profesori,” și am fost continuu îndemnați să facem o lucrare mai bună. Am primit sfatul și am întărit corpul profesoral, am dezvoltat lucrările din exterior și am descoperit, la închiderea anului că prin binecuvântarea lui Dumnezeu, toate cheltuielile fuseseră acoperite, mai puțin jumătate din dobânda cuvenită datoriilor.”MN 166.3

    Ca răspuns la întrebarea ta dacă salariile ar trebui reduse la cifre mai mici decât cele adoptate, mama spune, NU prin comitetul școlar, dar dacă sunt familii ale căror cheltuieli pot fi micșorate, atunci acestea să accepte de bună voie salarii atât de mici cât le permit împrejurările și în felul acesta să dea exemplu de jertfire de sine în această vreme de mare criză financiară. Când revine prosperitatea, salariile să fie readuse la suma normală astfel încât profesorii să poată ajuta și alte proiecte misionare.MN 166.4

    Într-o vreme ca aceasta, când cheltuielile Colegiului din Battle Greek, sunt atât de mari, se pare că nu este cu putință să conduci școala astfel încât, venitul să acopere dobânzile, asigurarea și multe alte îmbunătățiri, însă în general, în administrarea școlilor noastre, toate cheltuielile, inclusiv dobânzile, ar trebui ținute în seamă, la stabilirea taxelor școlare.MN 166.5

    Mama spune că într-o vreme ca aceasta, conferințele noastre ar trebui să facă un efort dublu, ca să ajute școlile, oferind oameni pregătiți să predea Biblia, și să lucreze pentru interesele spirituale ale studenților.MN 167.1

    Mama mai spune că bărbații care au fost într-o mare măsură răspunzători, pentru hotărârea comitetului școlar, și a comitetului Conferinței generale, cu privire la înălțarea clădirilor școlilor, n-ar trebui să se eschiveze de răspundere, căci ar trebui să se unească cu administratori actuali ai școlii, și cu comitetul Conferinței, împreună cu administratorii de la R&H, de la sanatoriu, de la Pacific Press, și de la alte instituții, într-un efort de a ridica poverile școlilor.MN 167.2

    În ceea ce privește anexa nordică a clădirii școlii, care a fost înălțată pentru organizarea de cursuri pentru pastori și care acum este folosită de Colegiul Medical Misionar, mama spune că Conferința Generală, ar trebui să simtă și să poarte răspunderea ei, iar povara menținerii cheltuielilor acestor clădiri, afectată Colegiului Misionar Medical, nu ar trebui să apese pe Colegiul din Battle Greek.MN 167.3

    Într-o scrisoare pe care tocmai am scris-o lui G.A. Irwin, după care îți trimit o copie, vei găsi schița planului, pe care mama îl propune, cu privire la un efort unit, pentru a ușura datoria școlilor noastre. Te rog studiază-l, cu rugăciune, și scrie-ne ce crezi despre el. Ține minte că, publicarea și vânzarea uneia dintre cărțile mamei, este doar unul din multele planuri, care pot fi aplicate pentru ușurarea acestor poveri. Dacă frații noștri își pun pe inimă această chestiune, și se roagă pentru înțelepciune, Dumnezeu va deschide minților lor, multe căi care să ajute și îndată ce vin banii pentru plata datoriilor colegiului, acesta va procura un capital, care să fie investit și în alte proiecte legate de lucrare. În felul acesta fiecare mie de dolari, intrată în trezoreria colegiului din Battle Greek, nu numai că reduce un an pentru Colegiu, dar mai pune și un capital în mâinile R&H, profesorului Prescott, și ale altora, ca să fie folosiți pentru lucrarea generală. Nimeni să nu socotească că școlile noastre nu sunt o parte a Conferinței Generale. Nici mama și nici eu, nu înțelegem ce înseamnă declarația ta : “ei spun că Conferința generală este câmpul” și ca urmare, Colegiul să nu facă apeluri publice pentru bani ca să-și plătească creditorii.MN 167.4

    Mama a dat o mărturie foarte tare împotriva lucrărilor misionari medicali, a celor de la colegiu, sau a celor angajați în lucrarea de publicații, care intră în câmp fără o consultare și o aprobare a comitetului Conferinței generale și mai ales dacă lucrează cu spirit de împotrivire, încercând să-și clădească lucrarea făcând comparații nefavorabile, arătând aceasta altor ramuri ale instituțiilor, pe care la reprezintă. Convingerea ei este că ar trebui să facem așa cum s-a procedat și în trecut - bărbații care reprezintă diferitele proiecte, să se întâlnească cu membrii comitetului Conferinței generale, și să studieze cu rugăciune planurile, căile și mijloacele pentru construirea tuturor ramurilor lucrării, apoi să se pună de acord asupra acestor planuri, ca să le prezinte poporului în unitate desăvârșită, să nu existe rivalitate, și să solicite fonduri în așa mod, încât prin construirea unui proiect să nu se dărâme celălalt.MN 167.5

    Mama face o excepție importantă la planul de mai sus. Ea spune că atunci când Domnul a vorbit lămurit, cu privire la o lucrare importantă care este neglijată, așa cum este lucrarea printre oamenii din sud, și pe care Conferința Generală continuă să o neglijeze, lucrătorii legați de acest proiect misionar să fie liberi să meargă în biserici oriunde și să strângă mijloace pentru împlinirea lucrării care a fost clar arătată că trebuie făcută. Astfel, ea spune cu privire la lucrarea școlii, că dacă comitetul Conferinței Generale, refuză să conlucreze în efortul de a ușura datoriile școlilor noastre, ar fi bine ca bărbații de la școală, să meargă în câmp și să facă apeluri la biserici și la indivizi. Dar nu avem motive să credem că membrii comitetului Conferinței Generale, n-ar avea aceeași atitudine, pe care a avut-o mama, multă vreme, așteptând ca comitetele școlare, să-și așeze lucrarea, pe o temelie solidă, socotind că lucrul acesta este necesar înainte de a spera după binecuvântarea Lui Dumnezeu, fără de care străduințele noastre, nu vor face mare lucru .Mama este foarte mult interesată în dezvoltarea industriei de la voi, și stăruie ca frații noștri din câmp care sunt fermieri pricepuți, mecanici și oameni de afaceri, să-și îndrepte talentele, banii, experiența și îndemânarea la organizarea școlilor bisericii care urmează să fie înconjurate cu întreprinderi și care vor ajuta pe studenți să-și câștige taxele în parte sau în totalitate.MN 168.1

    Mama mai este interesată foarte mult de școlile pe care le-ați înființat în Cedar Lake și Wisconsin, dar spune că n-ar trebui numite școli de stat. Ea spune să fie lăsate să deservească acele zone ale statului care sunt mai aproape de ele și să fie înființate școli similare în alte zone ale acestor state. (Aici este semnătura sorei White - “Ellen G. White”)MN 168.2

    Poți face copii după aceasta, dacă crezi că este bine și trimite-le directorilor altor școli.MN 168.3

    Al tău, cu sinceritate,

    W. C. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents