Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Folosirea și abuzul de Mărturii

    (Din Buletinul Conferinței Generale, trimestrul doi, 1899)

    “Pe măsură ce sfârșitul se apropie, iar lucrarea de avertizare a lumii se extinde, devine tot mai important pentru cei care acceptă adevărul prezent să aibă o înțelegere clară cu privire la natura și la influența Mărturiilor, pe care Dumnezeu în providența Sa le-a unit cu lucrarea soliei îngerului al treilea încă de la nașterea ei.” Mărturii pentru Biserică volumul 5 pagina 654MN 488.1

    Observați că acest pasaj nu ridică problema importanței credinței în Mărturii, ci să se înțeleagă natura și influența lor. Cei care au făcut un studiu profund și cu rugăciune al Mărturiilor, cu siguranță că au înțeles în mod practic cuvintele psalmistului: “Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale”. Psalmul 119:99.MN 488.2

    Sute de tineri și de tinere dintre noi, ar trebui să aibă pentru copiii lor pe foștii lor învățători, dacă ar aprecia razele vii de lumină care au pătruns prin acest canal în cele mai întunecate străfunduri ale oricărei ramuri de cunoaștere omenească. Totdeauna planul lui Dumnezeu a fost ca acest popor să împlinească în mod deosebit declarația Bibliei care spune “mă paște în pășuni verzi”. Acest lucru este adevărat atât în ce privește cunoștințele științifice cât și în metodele de prezentare și de punerea lor în practică, ca și cu adevărurile pur spirituale. Biblia este izvorul oricărui adevăr, și orice pom al cunoștinței ale cărui rădăcini nu sunt prinse de principii, se va usca; căci “orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu va fi smuls”.MN 488.3

    Lucrarea Mărturiilor nu este să enunțe principii noi ale adevărului, ci să descopere și să scoată la suprafață adevărul cel veșnic al lui Dumnezeu. Tocmai aici s-au ridicat multe înțelegeri greșite cu privire la Mărturii, dacă ele trebuie așezate la egalitate cu Biblia, în locul Bibliei, sau ca un adaos la Biblie. Scopul Mărturiilor nu împlinește nici una din acestea. Domnul a arătat poziția exactă pe care o ocupă ele, ca nimeni să nu se poticnească.MN 488.4

    “Mărturiile scrise nu dau o lumină nouă, ci imprimă viu în inimă adevărurile inspirației revelate deja.” Idem volumul 2 pagina 605. Pe scurt, Mărturiile trebuie să ia adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu și să le descopere minții în așa mod încât să facă o impresie durabilă așa cum a lăsat în mințile noastre când poate ne-a ars casa, sau atunci când am fost martori oculari ai unei întâmplări groaznice, sau în cuvintele citate deja “să lase o impresie vie”.MN 488.5

    “Nu se aduce un adevăr nou, ci Dumnezeu prin Mărturii a simplificat adevărurile cele mari date deja.” Idem volumul 2 pagina 605. În principiul adevărului așa cum este redat în cuvintele: “Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în sufletul vostru”, cititorul superficial înțelege puțin; dar atunci când Dumnezeu își îndreaptă telescopul Său cel mare, Mărturiile, asupra acestui verset, și reglează focarul, vedem cum acest text se aplică vieții de fiecare zi chiar și la lucrurile simple cum ar fi îmbrăcămintea, dieta și exercițiul. Într-o picătură de apă este agățată de o pânză de păianjen, ochiul obișnuit nu descoperă nimic, dar lăsați pe savant să o pună la microscop, și dacă este corect inoculat, va descoperi miriade de forme animale perfect dezvoltate. Unii vor spune: “O, microscopul a adăugat toate aceste viețuitoare”, și probabil se va angaja ore întregi în discuție ca să dovedească că ceea ce văd nu putea să fie dinainte în apă; și în aparență poate avea cele mai tari argumente.MN 488.6

    Am auzit deseori pe mulți dintre frații noștri pierzând mult timp susținând că anumite lucruri pe care le văd în Mărturii, nu se poate găsi în Biblie, pentru exact același motiv pentru care alții nu pot vedea cu ochiul liber forme animale într-o picătură de apă. “Mărturiile nu sunt ca să minimalizeze Cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l înalțe și să atragă mințile asupra lui, pentru ca simplitatea frumoasă a adevărului să-i poată impresiona pe toți.” Idem volumul 2 pagina 606.MN 489.1

    Deci, dacă Mărturiile sunt studiate într-un spirit bun, Biblia va apărea mult înălțată, iar mintea va fi atrasă către ea ca și cum ar fi un magnet, și acolo unde adevărurile exprimate în Biblie par neclare, Mărturiile le fac clare.MN 489.2

    Adesea auzim pe oameni zicând: “Nu faceți aceasta sau aceea pentru că sunt condamnate de Mărturii”. Țineți minte că nu Mărturiile declară că ceva este rău; ci lucrul acela este rău, iar Mărturiile arată doar faptul acesta cu iubire și cu delicatețe. De exemplu, dacă spun unui străin care trece pe la poarta mea că podul peste pârâul din spatele casei mele nu este sigur să-l treacă, nu cele ce-i spun eu face ca podul să nu fie sigur; eu doar îi semnalez faptul. Mii de oameni au fost abătuți de la Mărturii, ca și de la Biblie, deoarece, acei care le-au folosit, n-au recunoscut că lucrurile pe care ele le-au condamnat, erau distrugătoare prin natura lor.MN 489.3

    Nu sunt puțini cei care intră în poporul nostru, dar ale căror inimi trebuie făcute să simtă dureri, datorită citatelor greșit folosite, ca să nu spun interpretările greșite, făcute adesea de către oameni de bine, care încearcă din greu să creadă gândul că prin citatul lor pervertit vor să se convingă pe ei, și insistă ca și alții să facă la fel pentru că “se găsește în Mărturii”.MN 489.4

    Doar recent un bărbat proeminent, care împreună cu soția lui, tocmai îmbrățișaseră adevărul, au venit la mine într-o mare tulburare, spunându-mi că soția lui era foarte descurajată și confuză pentru că în ziua aceea una dintre surorile noastre o vizitase și-i vorbise despre un lucru cu totul irațional pe care, spunea ea, îl învață Mărturiile, și a asigurat-o că trebuie să-l creadă ca să fie în armonie cu acest popor. Am fost bucuros că am putut să neg că astfel de inconsecvență s-ar găsi în vreo declarație a voinței descoperite a lui Dumnezeu. Numai ziua Domnului va descoperi răul care a fost făcut prin denaturările și citarea greșită a Mărturiilor. Pentru ca toți să fie feriți să facă acest lucru, cel mai bun plan de adoptat este să ai un caiet în care să se scrie un rezumat cu ce se poate folosi din nou, cu referința respectivă, clasificată în coloane separate. Oricine va urma cu perseverență acest plan, va descoperi în câțiva ani că a acumulat și că are la îndemână cele mai alese părți din Mărturii.MN 489.5

    Ca să ilustrez ce vreau să spun, voi răsfoi la întâmplare câteva pagini dintr-un caiet (Index Rerun) în care am început de 8 ani să clasific declarațiile din Spiritul Profeției. La subiectul “Mărturii”, am scris, ca semn pentru toate citatele: “Să nu critici sau să te pronunți cu ușurință”. Volumul 4, pagina 443. La subiectul “Sentimente și emoții” “Satana poate crea sentimente și impresii de aceea ele nu sunt o călăuză sigură”. Signes of the Times Nr. 19, 1884. La subiectul “Hristos în noi” “Preia rugăciunile noastre negramaticale și le prezintă frumoase și desăvârșite, Tatălui”. Review and Herald Nr. 9, 1893. La subiectul “Predarea și Încrederea” “Dacă am putea să fim conduși prin experiența prin care trecem acum”. Hristos lumina lumii 225. Iar la subiectul “Făgăduințe” “Să nu fie pretinse cu îndrăzneală de cei care calcă legile naturii și disprețuiesc prudența; aceasta este prezumție”. Volumul 4 pagina 45.MN 490.1

    Sub fiecare din aceste rubrici și alte sute similare, s-au adunat în mod natural desigur, în câțiva ani, nenumărate gânduri mari și frumoase; și cu toate că ideea întregului paragraf este condensată într-un spațiu mic de un rând într-un caiet, totuși referința însoțitoare, ajută ca îndată să se meargă la sursa originală iar mintea să fie reîmprospătată cu gândul întreg ca și cu contextul. Testimonies volumul 4 pagina 440, arată cazul unuia căruia i s-a spus că avea prea puțină spiritualitate ca să înțeleagă valoarea Mărturiilor și nici scopul lor adevărat. Să ne ferească cerul ca lucrători să nu cădem într-o așa stare. Bărbații și femeile din rândurile noastre astăzi, care țin pasul cu solia și care sună din trâmbiță un sunet clar sunt aceia ale căror volume de Mărturii sunt subliniate, iar marginile Bibliilor lor sunt presărate cu referințe din Mărturii care au adus o lumină glorioasă asupra textului. Lucrătorul care îndată ce ambalajul este desfăcut de pe Review, citește cu atenție și cu rugăciune articolul de pe prima pagină, este cel care în ziua de Sabat în biserică, în efortul de seară din cort, sau la o adunare de alcoolici și de prostituate predică din Biblie, Evanghelia vie.MN 490.2

    David Paulson

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents