Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents

Mărturii Nepublicate

 - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Școala din cămin

    Asupra fiecărui părinte creștin stă obligația solemnă să dea copiilor săi o educație care să-i conducă la obținerea cunoașterii de Dumnezeu și să devină părtași de natură divină prin ascultarea de voința și de calea lui Dumnezeu. Prima școală a copilului ar trebui să fie căminul. Primii lui învățători ar trebui să fie tata și mama. Primele lecții ar trebui să fie lecțiile de respect, ascultare, reverență și stăpânire de sine. Dacă nu este instruit corect de părinții lui, îl va instrui Satana în rău prin mijloacele cele mai dubioase. Cât de important este deci, școala din cămin! Aici caracterul este modelat pentru prima oară. Aici adeseori este influențat în cea mai mare măsură destinul sufletelor. Chiar și părinții care se străduiesc să facă tot ce pot mai bine, nu reușesc sută la sută în ce privește valoarea sufletului omenesc.MN 266.6

    Căminul este școala care ar trebui să fie un loc unde copiii să fie învățați că ochiul lui Dumnezeu este peste ei, observând tot ce fac. Dacă acest gând ar fi imprimat profund în minte, lucrarea de călăuzire a copiilor ar fi mult mai ușoară. În școala din cămin băieții și fetele noastre sunt pregătiți să meargă la biserică atunci când ajung la vârsta potrivită să se asocieze mai strâns cu alți copii. Părinții ar trebui să păstreze mereu în minte lucrul acesta, dându-și seama că copiii lor sunt micuții răscumpărați ai Domnului, care trebuie să fie educați pentru a fi utili în slujba Domnului și pentru un cămin în lumea veșnică viitoare. Tatăl și mama, ca învățături în școala din cămin ar trebui să consacre mâinile, limba, creierul și toate puterile ființei lor lui Dumnezeu ca să-și poată îndeplini misiunea cea înaltă și sfântă.MN 267.1

    Ca să-și ocrotească copiii de influența otrăvitoare a lumii, părinții ar trebui să-i îndrume în principiile curăției. Aceia care își formează obiceiul de a asculta și de a se stăpâni în viața de cămin, vor avea puține greutăți în viața de școală, și, dacă sunt înconjurați de influențe creștine vor fi scutiți de multe ispite care deseori atacă pe tineri. Să învățăm pe copiii noștri astfel încât să rămână credincioși lui Dumnezeu în orice împrejurare și în orice loc. Să-i înconjurăm în anii fragezi cu influențe care-i vor ajuta să-și fortifice caracterul.MN 267.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents