Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Educația esențială

    Sunnyside, Coorambong

    20 decembrie 1896

    În timpul nopții mi-au fost arătate unele lucruri cu privire la lucrarea și la școala care se va deschide în această localitate. Lumina care mi-a fost dată a fost că nu trebuie să urmăm modelele nici unei școli care a fost întemeiată în trecut. Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind marele manual ca să aflăm ce poate deveni școala prin primirea și trasarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu suntem pregătiți vom experimenta eșecurile privind educația spirituală care a făcut ca lucrarea din școlile noastre din America să fie întârziată prin aplicarea greșită și prin calculele greșite privitor la lucrarea cea mai importantă.MN 59.1

    Când Hristos lucra în lumea noastră avea doar câțiva urmași, și aceia pe care El i-a numit ucenicii Săi erau continuu împiedicați prin maximele și obiceiurile cărturarilor cât și ale fariseilor din înaintarea pe care ar fi putut să o facă, completându-le lipsurile și în felul acesta ajungând eficienți în utilitate. Prin rabini, obiceiurile se transmiseseră din generație în generație, și deveniseră foarte importante, chiar mai tari decât cele zece porunci. În felul acesta învățăturile oamenilor erau prezentate și se stăruia asupra lor ca fiind de mai mare valoare decât un “Așa zice Domnul”.MN 59.2

    Am fost avertizată să nu călătoresc pe terenul pe care mulți profesori din Battle Creek au călcat în experiența lor. Chestiunea distracțiilor a fost prezentată sub o mantie amăgitoare. Satana a venit ca un înger de lumină și a lucrat foarte activ. Dacă ar fi putut câștiga aprobarea chiar în școlile din inima lucrării, toate școlile întemeiate ar fi călcat pe urmele lor. Aluatul răului introdus și aprobat în Battle Creek și-ar fi împrăștiat influențele și le-ar fi introdus în toți aceia cu care ar fi avut vreo legătură.MN 59.3

    Domnul a socotit că este necesar să mustre, să corecteze și să îndrume în neprihănire în ce privește multe lucruri privitoare la administrarea școlilor în mijlocul adventiștilor. Toată lumina care a fost dată trebuie luată în seamă cu atenție. Nici un bărbat sau femeie nu trebuie să intre în legătură cu școlile noastre ca educatori, dacă nu au avut o experiență în ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce Domnul a spus în îndrumarea dată școlilor noastre trebuie să fie tratate cu strictețe, căci dacă în unele aspecte nu se va da o educație de un caracter cu totul deosebit în școlile noastre de aceea care a fost predată în Battle Creek, atunci nu mai trebuie să cheltuim pentru cumpărarea de terenuri și nici să înălțăm clădiri pentru școli.MN 59.4

    Satana a încercat în toate școlile să se facă ghid al profesorilor care instruiesc studenții. El este acela care a introdus ideia că distracțiile egoiste sunt o necesitate. Studenții trimiși la școli ca să primească o educație pentru a deveni evangheliști, pastori și misionari în țări străine, au acceptat ideia că distracțiile sunt necesare pentru păstrarea sănătății fizice, în timp ce Domnul le-a prezentat că cea mai bună cale este să accepte în educația lor lucrul manual în locul distracțiilor. Chestiunea distracțiilor, dacă este pusă în practică, va deveni în scurtă vreme o pasiune care va produce dezgust pentru exercițiul folositor și sănătos al minții și al corpului, dar care face pe student util pentru el și pentru alții.MN 59.5

    Această educație care constă în săditul pomilor, cultivarea pământului, construcția de clădiri, precum și în literatură, este educația pe care tinerii noștri ar trebui să caute a o primi. Mai mult decât atât, o tipografie ar trebui conectată cu școala noastră pentru o educație în această direcție. Și facerea de corturi ar trebui luată în atenție. Ar trebui înălțate clădiri și ar trebui să se învețe zidăria. Sunt atât de multe lucruri în care ar trebui angajate studentele. Trebuie să se facă bucătărie, croitorie și grădinărit. Trebuie plantate căpșuni, cultivate plante și flori. Studentele pot fi invitate să facă acest lucru afară. În felul acesta pot fi educate pentru munca folositoare. Trebuie abordate diferite meserii, printre care și legătoria de cărți. Acestea nu numai că vor pune creierul, mintea și mușchii la treabă, ci vor procura și cunoștințe. Cel mai mare blestem din lumea noastră din zilele acestea este lenevia. Ea conduce la distracții și la satisfacerea eului. Studenții au avut supraabundență de petrecere a timpului liber în felul acesta; acum trebuie să primească o altă educație ca să poată fi pregătiți să părăsească școala cu o educație multilaterală.MN 60.1

    Pregătirea corectă a alimentelor este o deprindere esențială, mai ales acolo unde carnea nu este cuprinsă în dietă. Trebuie pregătit ceva care să ia locul cărnii, și această hrană trebuie bine pregătită, astfel încât carnea nu va mai fi dorită. Cultivarea tuturor aspectelor practice ale vieții, va face pe tinerii noștri folositori după ce vor părăsi școala ca să meargă în țări străine. Atunci nu vor mai trebui să depindă de oamenii la care merg pentru gătit și cusut, sau să-și construiască locuințele. Ei vor avea mult mai multă influență, dacă dovedesc că pot educa pe cei ignoranți cum să lucreze cu cele mai bune metode și să producă cele mai bune rezultate. Acest fapt va fi apreciat acolo unde mijloacele se obțin greu. Se va descoperi că misionarii pot deveni educatori învățându-i cum să lucreze. Va fi necesar un fond mai mic pentru susținerea unor astfel de misionari pentru că ei și-au pus la lucru puterile fizice într-o muncă folositoare și practică combinată cu studiile. Și oriunde vor merge, tot ce au câștigat în direcția aceasta, le va da stabilitate. Dacă lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu ar fi primită, studenții ar părăsi școlile fără datorii.MN 60.2

    Este de asemenea important să înțelegem filozofia lucrării medicale. Oriunde vor merge studenții, au nevoie de educație în știința tratării bolnavilor, căci aceasta le va face o bună primire în orice loc, deoarece în toate părțile lumii există tot felul de suferințe.MN 60.3

    Educația dată în școlile noastre este unilaterală. Studenților trebuie să li se dea o educație care-i va pregăti pentru o viață de afaceri de succes. Ramurile obișnuite de educație ar trebui să fie învățate cu grijă și în întregime. Contabilitatea ar trebui privită ca având importanță egală cu gramatica. Această direcție de studii este una dintre cele mai importante de folosit în viața practică., dar puțini părăsesc școala cu o cunoaștere a ținerii corecte a rapoartelor. Motivul pentru care se fac atâtea greșeli în conturi astăzi, nu este că cei care se folosesc de ele sunt necinstiți, ci pentru că nu au o cunoaștere completă a contabilității. Ei nu sunt punctuali pentru a înregistra zilnic și credincios plățile. Aceste greșeli i-au așezat în rândurile oamenilor necinstiți, când ei nu au intenții necinstite. Mulți tineri, pentru că nu au știut să țină registrele, au făcut greșeli care le-au pricinuit necazuri serioase. Aceia care au un interes viu în cauza și lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să nu-și îngăduie să cultive ideia că nu li se va cere să știe să țină înregistrările la zi.MN 60.4

    Educația, educația adevărată însemnează mult mai mult. Timpul dedicat în școală cum să se mănânce cu furculița și nu cu cuțitul, nu este cel mai important. Aceste amănunte privitoare la forme și la ceremonie, n-ar trebui să ocupe timpul și puterea. Studenții care la început sunt neciopliți și neîndemânatici, vor birui până la urmă aceste lipsuri. Dacă profesorii vor fi curtenitori, amabili și atenți, dacă sunt sinceri cu inima și cu sufletul, dacă își fac lucrarea ca în prezența universului și a cerului întreg, dacă au mintea lui Hristos și sunt modelați de Duhul Sfânt, nu se vor purta cu o afectare bolnăvicioasă, ci ca doamne și domni. Iar dacă studenții au înaintea lor exemplele profesorilor, vor fi educați zi după zi în mod corect.MN 61.1

    Întemeierea școlilor noastre în acest loc neobișnuit a surprins pe unii. Aceasta a necesitat lucru din greu pentru început. Dacă lucrarea este începută bine, costă timp și bani, dar un lucru început corect este pe jumătate făcut. Este primul pas, dar se merită. Însă păstrând ceea ce deja s-a câștigat, ne face să înaintăm continuu în direcția cea bună. Nu toți sunt înțelepți să vadă lucrul acesta.MN 61.2

    Lucrarea a început prin binecuvântarea Domnului, iar acum este necesar ajutorul tuturor. Studenții trebuie învățați cum să înceapă. Educatorii trebuie să fie bărbați și femei care au avut experiență și care vor conduce pe studenți pe calea cea bună la fiecare pas de înaintare. Învățați procedeele biblice; învățați curăția în gândire și integritatea cea mai strictă. Aceasta este instruirea cea mai prețioasă care se poate da. Păstrați pe Isus, Modelul vostru, mereu înaintea studenților prin exemplul vostru. Acest fapt va realiza o parte importantă în restatornicirea chipului moral al lui Dumnezeu în cei care sunt în răspunderea voastră. Dragi profesori, voi nu aveți nici timpul și nici datoria să învățați pe studenți formele și ceremoniile acestui veac stricat, când totul este pervertit doar la aspectul exterior și a expunerii publice. Acestea nu trebuie să-și găsească loc în școlile noastre. Această reformă nu trebuie socotită ca fiind importantă. Toate exercițiile religioase trebuie tratate cu cea mai profundă solemnitate și respect. Procesul de învățare trebuie să fie de cea mai înaltă clasă, de un caracter mai sfânt și mai religios decât a fost dat în școli în general. Natura omenească merită orice efort și trebuie înălțată și înnobilată. Acolo este o lucrare pe care numai Dumnezeu o poate face pentru cei care au lipsuri.MN 61.3

    Ei trebuie pregătiți cu podoaba lăuntrică și care este de cel mai mare preț înaintea lui Dumnezeu. Dar profesorii pot coopera cu Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu în Isus Hristos care aduce la lumină mântuirea și nemurirea, profesorii pot coopera cu Dumnezeu, iar moștenirea Lui poate fi educată nu în detaliile etichetei, ci în știința mântuirii și a evlaviei; aceasta va pregăti pe fii și fiicele lui Dumnezeu ca în cele din urmă să fie schimbați prin atingerea finală a nemuririi, iar în cer ei vor continua cu mai multă stăruință educația începută în școlile de jos. Vom fi învățăcei în toată veșnicia.MN 62.1

    Orice student ar trebui să aspire la obținerea unei pregătiri prin podoaba lăuntrică a unui spirit blând și liniștit care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. De aceea ar trebui să folosească în această viață cu hărnicie orice ocazie și orice privilegiu pentru a câștiga toată cunoștința posibilă pentru calificarea în viața mai înaltă din lumea viitoare. Dumnezeu cere de la fiecare tânăr dezvoltarea deplină și cultivarea tuturor puterilor lui. Toate facultățile minții, ale sufletului și ale trupului trebuie să fie înălțate pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu și pentru a avea o cunoaștere adevărată a oamenilor și a obiceiurilor lor, care sunt aleșii lui Dumnezeu, care vor primi un “Bun venit” de pe buzele Domnului lor, și care vor alcătui familia lui Dumnezeu în ceruri. Aceasta este o lucrare pe care oricine o poate face.MN 62.2

    Unii nu sunt în stare să administreze sau să organizeze, dar pot colabora cu cei care au talent pentru aceasta.MN 62.3

    Profesorii trebuie să educe pe tineri să-și dea seama că dacă primesc pe Hristos și cred în El, vor fi aduși într-o legătură strânsă cu Dumnezeu. El le dă putere să devină fii ai lui Dumnezeu, să se asocieze cu cele mai înalte demnități în împărăția cerurilor, să se unească cu Gabriel, cu heruvimii, cu îngerii și cu arhanghelii.MN 62.4

    ” Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului.MN 62.5

    În mijlocul pieții cetății, și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod, și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.MN 62.6

    Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.MN 62.7

    Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor.MN 62.8

    Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și vor împărăți în vecii vecilor” (Apoc. 22,1-5).MN 62.9

    În învățătura Sa, Mântuitorul nostru n-a încurajat pe nimeni să meargă la școlile rabinice din zilele Sale, deoarece mințile lor aveau să fie corupte prin repetarea continuă a expresiilor “ei spun” sau “s-a zis”. Domnul poate face mai mult cu mințile celor care n-au legătură cu școlile în care sunt ascultați autori necredincioși. El își întinde mâna să înlocuiască aceste manuale și în locul lor să așeze scrierile Vechiului și Noului Testament. Aceia care vor cerceta Scripturile pentru ei înșiși pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, care sunt gata să sape după adevăr ca după o comoară ascunsă, vor primi ca premiu înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. Dacă însă nu se vor bizui pe inteligența lor, nu se vor încrede în invențiile și în mințile lor roditoare, dacă vor preda activitatea minții lor în mâinile Domnului și vor lua jugul lui Isus Hristos, nu vor face pași pe calea pe care Isus nu-i conduce.MN 62.10

    Scopul vieții lor ar trebui să fie ascultarea de cuvântul lui Hristos: “Urmează-mi!” Cei ale căror minți sunt curate și neîmpovărate cu prea multe subiecte neimportante, care vor permite ca mințile lor să-și dea energia acelor lucruri care vor fi primite nu din punctul lor de vedere, ci din lumina pe care a dat-o Dumnezeu vor câștiga mereu cunoștințe. Și această cunoaștere îi va dirija pe cărări drepte. După ce vor vedea rezultatul, vor fi în stare să dea slavă lui Dumnezeu pentru că au ales să studieze ca să cunoască și să înțeleagă ce spune Domnul slujitorului Său.MN 63.1

    Cuvântul Domnului trebuie studiat și predat. Conversați cu Dumnezeu prin mijlocirea Cuvântului Său. În felul acesta, caracterele noastre vor fi transformate. Ideile și obiceiurile care odinioară erau socotite importante vor fi schimbate. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie manualul nostru. Prin mijlocirea acestui Cuvânt vom afla totul despre o țară mai bună precum despre pregătirea necesară pentru oricine ca să primească intrare în împărăția lui Dumnezeu. Acest Cuvânt ascultat cu bucurie și cu bunăvoie vă va înnobila toată ființa.MN 63.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents