Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrarea cu Parabolele Domnului Hristos

    (și școala de la Berrien Springs)

    Sfânta Elena, California

    12 iulie 1901

    - Către administratorii de la biroul Review & Herald -

    “Iubiți frați,

    Am ceva de scris despre interesele școlii. Cartea “Parabolele Domnului Hristos”, în armonie cu îndrumările Domnului, a fost donată pentru școlile noastre, pentru ca să fie ușurate de datorii. Și aceasta a dat ocazia celor de la R&H, să facă o lucrare generoasă în formarea școlii de la Battle Greek. Dacă n-ar fi fost inițiată această lucrare, era slabă speranță ca datoria Colegiului Battle Greek să fie rezolvată față de R&H. După lumina pe care mi-a dat-o Domnul, știu că nu I-ar plăcea dacă R&H, ar cere prea mult de la cei care încearcă să scape școlile noastre de datorie. Când cei de la R&H văd pe frații lor luptându-se, să elibereze școlile de datorii, trebuie să colaboreze cu ei. Cei însărcinați cu această lucrare au purtat poveri grele. Nimic nu s-ar fi putut face fără un efort stăruitor și vigilență neobosită. Și nu s-a putut face nimic altceva, în afară de ce s-a făcut prin “Parabolele Domnului”, ca să ușureze școlile de poverile lor.MN 192.1

    Oamenii să-și arate recunoștința pentru planul plin de har al Lui Dumnezeu și să conlucreze cu El, să facă tot ce pot cu binecuvântările Sale. Nimic nu poate fi mai neplăcut Lui Dumnezeu decât atunci când cei de la R&H, dau dovadă de îngustime de minte și cer lucruri împovărătoare din partea școlii, îndepărtând o influență bună și fac o lucrare asemănătoare celei din trecut, aducând rușine unora din serviciul lui Dumnezeu.MN 192.2

    Dumnezeu a lucrat în mod minunat prin cartea “Parabolele Domnului Hristos”. Nu lăsați ca egoismul să-și întindă mâna ca să distrugă urmele. R&H a profitat de lucrarea care a fost proiectată ca să stingă datoria din partea școlii din Battle Greek. Cei de la R&H să-și aducă aminte că frații lor care au lucrat atât de stăruitor în favoarea școlii, merită favoarea pe care Dumnezeu dorește să o aibă atunci când se străduiesc să întemeieze o școală într-o localitate mai favorabilă. Să nu creadă cei de la Biroul R&H, că-I fac Lui Dumnezeu un serviciu atunci când nu țin seama de interesele școlii.MN 192.3

    Dumnezeu a văzut că slujitorii Săi, făceau sacrificii, și încercau să strângă bani pentru a elibera școlile de datorii. Atunci glasul liniștit și șoptit a vorbit robului umil al lui Dumnezeu, spunându-mi să-i anunț că Dumnezeu a auzit rugăciunile și a fost martor la lacrimile poporului Său și că avea un plan pentru ușurarea școlilor de datorii, un plan prin care mulți urmau să fie ajutați, dar care avea ca scop în special să ușureze școlile de presiunea datoriei. Acest plan a fost promovat. Credința și faptele s-au unit și au adus izbândă. Dumnezeu va continua să-și facă lucrarea prin mijlocirea cărții “Parabolele Domnului Hristos”.MN 192.4

    Nici un fir de egoism să nu fie țesut în lucrarea Domnului. Cei cu poziții de răspundere, sunt puși la probă. Dumnezeu face apel pentru mai multă, mult, mult mai multă dragoste și mai multă amabilitate decât s-au dat pe față până acum. Trebuie să aibă loc o reformă între lucrători. Cei care conduc lucrarea Domnului, ar trebui să se arate ca oameni cu minți largi, bărbați care vor aprecia ce s-a făcut pentru ajutorarea școlilor. Să nu se facă astfel ca planul pentru ușurarea școlilor să nu aducă nici o ușurare datorită spiritului apucător al egoismului.MN 193.1

    Toate instituțiile noastre, sanatoriile, școlile și casele de editură, trebuie să stea umăr la umăr, să se ajute și să fie o binecuvântare una pentru alta. Venirea Domnului este chiar la ușă. Cei uniți în slujirea Lui Dumnezeu, nu trebuie să caute să apuce beneficii cât mai mari din domeniul lor de lucru, indiferent de împrejurări. Dumnezeu a făcut un plan prin care școala din Battle Greek să fie ușurată de datorii și să fie așezată într-o localitate mai favorabilă. Va fi școala , lăsată din cauza egoismului oamenilor, într-o stare mai rea decât înainte de a se fi făcut vreun efort pentru ea ?MN 193.2

    Domnul ar fi dorit ca Cuvântul Său să fie primit. El dorește ca oamenii să prețuiască lucrarea pe care El a făcut-o pentru unificarea poporului Său. El face apel la cei care sunt în legătură cu instituțiile Sale să fie convertiți serios. Dorința lui Hristos este aceea ca oamenii să-L primească și să lucreze în armonie desăvârșită , slujind pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul și cu toată puterea, nu doar pentru nădejdea cerului, ci ca prin altruism, curăție și sfințenie, să fie o binecuvântare pentru alții. Noi nu trebuie să fim doar copaci ai neprihănirii. Hristos a spus: “Plăcerea Tatălui Meu este să aduceți multă roadă.”MN 193.3

    Aud că unii gândesc să construiască școala din Berrien Springs în partea de sud-vest a statului Michigan. Mi-a plăcut mult descrierea acestui loc. O sută doisprezece acri de pământ înțelenit, va fi o binecuvântare pentru școală, din multe puncte de vedere; de asemenea patruzeci de acri de pădure. Va fi o mare binecuvântare să avem transport pe apă ieftin. Și oferta pentru clădiri este de mare valoare, iar mâna cea bună a Domnului se pare că este în acest proiect și sper și mă rog ca dacă acesta este locul pentru școală, nici o mână să nu se ridice să împiedice această realizare. Într-un loc ca Berrien Springs, școala poate fi o parabolă și sper ca oamenii să nu se interpună, ca să se oprească înaintarea acestei lucrări.MN 193.4

    Review & Herald împreună cu Sanatoriul trebuie să ajute în această direcție. Fac apel la aceste instituții să facă tot ce le stă în putere ca să ajute la folosirea acestei ocazii favorabile. Școala să fie organizată într-un loc ca acesta, iar numele Domnului va fi preaslăvit. Nădăjduiesc să văd ceea ce ar trebui să vedem acum - întemeierea unor lucrări importante, în afara orașului Battle Greek. Sper ca acolo să se producă o reînviorare și o reformă în mijlocul poporului nostru, care să aducă iarăși în inimi dragostea dintâi a Evangheliei.”MN 193.5

    (Semnat) Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents