Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Școli locale

    17 mai 1908

    Dacă în viitor vor fi organizate școli ale bisericii, mai este o lucrare care trebuie făcută în legătură cu ele, lucrare care n-a fost făcută în trecut. Toți cei care pot trebuie să se bucure de privilegiile unei școli acasă. Ar fi bine dacă s-ar uni câteva familii din vecinătate ca să angajeze un profesor umil, temător de Dumnezeu, care să dea părinților ajutorul necesar în educarea copiilor lor. Acesta ar fi un mare avantaj și un plan mai plăcut lui Dumnezeu decât acela care a fost urmat în mare măsură și anume de a trimite pe tineri din căminele lor ca să frecventeze una dintre școlile mari ale noastre. Membrii bisericii, unindu-se, ar putea ridica o clădire nu prea costisitoare, să-și asigure un profesor care să preia răspunderea școlii.MN 431.4

    Bisericile noastre mici au nevoie de aceasta. Iar copiii au nevoie în căminul lor, unde pot fi de ajutor părinților atunci când se încheie orele de studiu. Căminul creștin este locul cel mai bun pentru copii, căci acolo pot avea parte de disciplina părintească, și care este după rânduiala Domnului. Dumnezeu dorește să ținem seama de aceste lucruri în toată importanța lor sacră. Este un privilegiu de preț pentru profesori și pentru părinți să conlucreze la învățarea copiilor cum să bea, din bucuria vieții lui Hristos, învățând să urmeze exemplul Lui. Primii ani ai Mântuitorului au fost ani de folos; El era ajutorul mamei Lui acasă; El își îndeplinea în adevăr misiunea atunci când își făcea datoriile acasă, și lucrând la tejgheaua tâmplarului, ca și atunci când s-a angajat în lucrarea publică de slujire.MN 431.5

    Nu este obligatoriu ca toți tinerii să fugă de răspunderile căminului la seminare sau la alte școli mai înalte ca să atingă treapta cea mai înaltă a scării. Trebuie să nu se uite că chiar în cămin trebuie instruiți copiii în general. Cei mai mari trebuie să ajute pe cei mici. Membrii mai în vârstă ai familiei trebuie să considere că și această parte a viei Domnului trebuie cultivată, și să se hotărască să pună la lucru cele mai bune capacități ale lor ca să facă din cămin un loc atractiv și să trateze cu răbdare mințile mai tinere.MN 432.1

    În căminele noastre sunt persoane pe care Domnul le-a pregătit să dea și altora cunoștința pe care o au. Aceștia să se lupte să păstreze în minte lecțiile spirituale pentru a putea oferi și altora cunoștința pe care au câștigat-o. dacă acești membri mai în vârstă ai familiei ar deveni ucenici cu copiii, ar fi sugerate idei noi, iar orele de studiu ar fi un timp atât de plăcut cât și folositor.MN 432.2

    Anii gingași ai copilăriei sunt ani de răspundere sfântă pentru tați și pentru mame. Părinții au o datorie sfântă de îndeplinit și anume să învețe pe copii să ajute la purtarea poverilor în cămin, să se mulțumească cu o îmbrăcăminte simplă, curată și necostisitoare. Cererile părinților trebuie să fie totdeauna rezonabile; trebuie dată pe față bunătate, nu prin îngăduință ” și prin îndrumare înțeleaptă. Părinții să învețe pe copii în mod plăcut, fără batjocură sau găsire de greșeli, căutând să unească inimile celor mici cu ale lor prin legăturile dragostei. Tații și mamele, profesorii, frații și surorile mai mari, devin o forță educatoare, care să mențină interesul spiritual, și să creeze o atmosferă sănătoasă în cămin și în viața de școală care va educa pe cei mai mici în hrănirea și în mustrarea domnului.MN 432.3

    Copiii noștri sunt proprietatea Domnului; ei au fost cumpărați cu un preț. Aceasta ar trebui să fie motivația muncii noastre pentru ei. Metodele cele mai eficiente de a le asigura mântuirea și păstrarea lor departe de calea ispitei, este să-i instruim continuu din Cuvântul lui Dumnezeu. Și când părinții devin învățăcei împreună cu copiii lor, își vor descoperi creșterea într-o cunoaștere mai rapidă a adevărului. Necredința va dispare; credința și activitatea vor crește; siguranța și încrederea se vor aprofunda atunci când vor înainta să cunoască pe Domnul. Rugăciunile lor vor suferi o schimbare, vor deveni mai stăruitoare și mai sincere. Hristos este Capul bisericii Sale și Cel de care depinde poporul Său; El va da harul necesar acelora care-L caută pentru înțelepciune și pentru îndrumare.MN 432.4

    Spun taților și mamelor: “Voi puteți fi educatori în bisericile din casa voastră; puteți fi mijloace morale spirituale. Tații și mamele să simtă nevoia să fie misionari în cămin, împreună cu nevoia de a păstra atmosfera căminului liberă de influența unei vorbiri pripite și lipsite de bunătate, iar școlile din cămin să fie locul în care îngerii lui Dumnezeu, să vină, să binecuvânteze și să dea reușită străduințelor depuse.MN 432.5

    Părinții să se unească în asigurarea unui loc pentru instruirea zilnică a copiilor alegând un profesor care este capabil să învețe și care, ca un slujitor al lui Hristos consacrat, să crească în cunoștință în timp de instruire. Profesorul care s-a consacrat în slujba lui Dumnezeu va putea face o lucrare hotărâtă în serviciul misionar, și va instrui pe copii în același fel. Tații și mamele să conlucreze cu profesorul, lucrând serios pentru salvarea copiilor. Dacă părinții își vor da seama de importanța acestor centre mici de educație, conlucrând în realizarea lucrării pe care Domnul dorește să o facă în acest timp, planurile vrăjmașului pentru copii noștri vor fi anihilate.MN 432.6

    (Semnat) Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents