Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Îndrumări cu privire la lucrarea din Sud

    În timpul nopții am primit instrucțiuni cu privire la lucrarea din Sud. Acum câteva zile mi-au fost prezentate niște lucruri pe care greu le-am înțeles și pe care nu le-am putut explica prin scris sau prin glas. Într-o altă zi mi-au fost prezentate iarăși aceleași lucruri. M-am simțit întristată profund. Gândurile mi-au fost tulburate cu privire la lumina care -mi fusese dată în ce privește lucrarea fiului meu J. E. White în câmpul sudic.MN 225.4

    Noaptea trecută se părea că într-o grupă de bărbați aleși adunați pentru sfat, se discutau lucruri importante. A fost luată în discuție partea de administrație a lucrării din câmpul sudic. Se făcuseră schimbări în comitetele care aveau sarcina diferitelor părți ale lucrării. Au fost prezentate încurcăturile legate de partea financiară a lucrării. Frații încercau să amelioreze problemele cele mai încurcate. Au fost făcute unele schimbări în lucrările administrative.MN 225.5

    Cineva din comitet s-a ridicat și s-a dus la ultimul scaun din încăpere, și-a pus brațul în jurul lui J. E. White și l-a condus în față. El și-a raportat faptele legate de lucrarea lui în Sud. Vorbea despre eforturile care fuseseră făcute atunci când el și cu fr. Palmer au ajuns la început acolo. A continuat cu relatarea, punct cu punct a publicării cărții, Abecedarul Evangheliei. Această carte, - singura speranță care părea să se ofere pentru ușurarea câmpului sudic - a fost invidiată de bărbați care nu aveau nici o povară pentru acel câmp. Autorul, presat la extrem, a simțit că era obligat să vândă plăcile și dreptul de autor al cărții lui.MN 225.6

    Vorbitorul se referea la eforturile făcute de Edson White precum și la împotrivirile care au pus piedici lucrării, printre acestea și chemarea fr. Palmer din lucrare, cu scopul real de a descuraja pe Edson White și să-i slăbească mâinile, încât să-l oblige să părăsească câmpul.MN 226.1

    Planul neabătut al lui Edson White era să facă o lucrare pentru Domnul în câmpul sudic. Și din când în când Domnul i-a trimis cuvinte de încurajare și i-a pus în gând planuri și căi de administrație astfel încât el și colegii lui de lucru, să nu fie obligați, din lipsă de mijloace, să părăsească cel mai dificil din toate câmpurile.MN 226.2

    Domnul a privit cu amărăciune tabloul cel mai de compătimit - sclavia rasei de culoare. În lucrarea noastră pentru ei, El dorește să ne amintim de eliberarea lor providențială din sclavie, de legătura comună cu noi prin creațiune și prin răscumpărare, precum și de dreptul lor la privilegiile libertății.MN 226.3

    Domnul a primit pe toți aceia care au făcut eforturi neegoiste pentru înălțarea acestor creaturi ale Sale, cele mai nevoiașe. Dumnezeu dorește ca bărbați și femei să lucreze pentru oamenii de culoare, având în vedere binele lor esențial. El nu favorizează pe cei mai favorizați, ca să neglijeze pe oamenii de culoare și pe albii care sunt la un nivel mai scăzut. El nu lipsește pe cei care au nevoie de ajutor, fără sprijin sau atenție.MN 226.4

    Crucea de pe Calvar ar trebui să facă astfel încât deosebirile din societate să dispară și să devină de condamnat. Dacă Domnul este atât de binevoitor să primească pe cei păcătoși din rasa albă și să le ierte păcatul, dându-le asigurarea unei vieți mai înalte, speranța pentru un loc în familia mântuită, atunci când va veni pe norii cerului, și când morții cei drepți se vor ridica din morminte ca să-L întâmpine, nu va primi El oare și pe păcătoșii din rasa neagră și nu le va ierta păcatele? Nu le va pregăti și lor aceeași speranță pe care o pregătește pentru rasa albă? Nu-i va primi, dacă ei cred în El și pe ei ca fii și fiice ale Sale? Nu-i va ridica El din degradare și din ignoranță prin lucrarea planului Său? Oare nu dorește El să-i ridice și să-i înnobileze prin mijlocirea uneltelor din rasa albă mai favorizată și care pretinde că sunt copiii aceluiași Tată?MN 226.5

    Toți oamenii, indiferent de naționalitate, sunt datori să asculte de aceeași lege. Toți vor fi judecați după faptele lor. Toți, atât albi cât și negri, au aceeași ofertă de mântuire. Dumnezeu a dat tuturor făgăduințe cu privire la același cer, în aceleași condiții. Ce drept avem noi atunci, să trecem pe lângă oamenii de culoare fără să facem tot ce putem mai bine pentru a-i salva?MN 226.6

    Și când Dumnezeu inspiră bărbaților și femeilor dorința să ajute pe acești nenorociți, neglijați și ignorați, să-i educe prin întemeierea de școli, care să-i învețe să se întrețină singuri, să nu încurajăm noi oare pe acești lucrători? Să nu facem tot ce ne stă în putere ca să ajutăm pe cei care lucrează pentru oamenii din Sus, atât albi cât și negri, străduindu-ne să-i instruim și să-i ajutăm să primească credința în Isus?MN 227.1

    Adventiștii de ziua a șaptea au făcut ceva în acest câmp. Lucrarea s-a făcut cu greutăți și în condiții grele, în ciuda stresului sărăciei. Nu pot să scriu acum tot ce s-a spus acolo. Vorbitorul și-a pus brațul în jurul lui Edson White și a zis: “Domnul a pus asupra acestui bărbat povara lucrării pentru oamenii din statele sudice ale Americii și el a acceptat însărcinarea. Ani de zile s-a luptat cu greutăți și descurajări nenumărate, încercând să-și facă lucrarea. El a continuat lucrarea cu ajutorul unui vapor mic cu aburi în care se țineau adunările. Astfel mulți au auzit adevărul în simplitatea lui. El a întâlnit pe oameni acolo unde i-a găsit și Domnul a fost cu el. El a fost lucrătorul misionar al Domnului iar unii dintre cei care au lucrat cu el la întreținerea vaporului, s-au convertit și, la rândul lor, au devenit misionari, unindu-se cu el pentru ținerea adunărilor. Dacă un suflet are o valoare mai mare decât toată lumea, atunci ce valoare au aceste suflete?MN 227.2

    “Edson White a fost luat de Domnul Isus Hristos și îndemnat să înainteze în lucrarea Lui. Păcatele i-au fost iertate și atunci a început lucrarea. A început în sărăcie cruntă. Unii au început lucrarea în mijlocul oamenilor de culoare din câmpul sudic și s-au descurajat; au părăsit câmpul pentru altul mai promițător.MN 227.3

    Iarăși și iarăși Domnul a trimis lui Edson White cuvântul: “Nu trebuie să te lași și nici să nu te descurajezi. Tu pregătești calea Domnului. Tu înveți cum să faci față dificultăților și cum să faci să înainteze lucrarea”.MN 227.4

    Lucrarea n-a fost totdeauna plăcută și nici calea ușoară. Eforturile au fost făcute în situațiile cele mai descurajatoare deoarece mulți care ar fi trebuit să-l ajute au stat în spate și nu au făcut aproape nimic. Lupta a fost grea și plină de încercări atunci când lucrătorii mergeau din loc în loc încercând să trezească interesul pentru adevăr. Dar Dumnezeu i-a călăuzit și i-a îndrumat și mult bine a fost realizat, cu toate că lucrarea a fost dusă în mijlocul unei mari descurajări.MN 227.5

    Și acum lucrarea a început în Nashville. Aceasta este în acord cu voia Domnului. Nashville este locul pentru a se face începutul lucrării de publicații. În locul acesta au fost clădiri care au putut fi cumpărate cu mult sub prețul inițial. A fost cumpărată o clădire potrivită pentru lucrare la un preț foarte scăzut, și a început lucrarea de tipărire.MN 227.6

    Domnul a adus ajutoare excelente. Unii dintre ei au venit din proprie inițiativă și s-au apucat de lucrare. Cine i-a determinat să facă aceasta? Domnul Isus Hristos. El i-a inspirat cu dorința să se angajeze în lucrare și i-a pregătit. Astfel lucrătorii au muncit cu o hotărâre neobosită pentru înaintarea lucrării, iar rezultatele au fost minunate. Creșterea lucrării a fost văzută. Lucrările lui J. E. White și a asociaților lui au fost neîntrerupte. Ei au plănuit, au prospectat și s-au luptat. Urmarea se vede în lucrarea făcută. Dumnezeu a binecuvântat eforturile aproape supraomenești făcute pentru înaintarea lucrării.MN 227.7

    Dar, prin împrejurări neprevăzute, au venit încercări care au produs o stare de lucruri care nu poate fi descrisă. Starea actuală a lucrării de publicații din Nashville nu este atât de favorabilă cum ar fi putut fi. A fost începută cu aspirații de valoare și cu ambiții nobile. Lucrătorii au pus la lucru toate energiile corpului, minții și ale sufletului pentru dezvoltarea ei. Dar un spirit egoist, cârtitor și plin de îndoieli a fost dat pe față de către unii din alte locuri. Aceasta a făcut ca lucrarea să fie foarte grea și din această cauză s-au făcut progrese mai mici, care altfel ar fi fost altele.MN 228.1

    S-au spus cuvintele: “Dumnezeu cunoaște trăsăturile discutabile în caracterul fiecăruia dintre cei adunați și Domnul acoperă pe servii Săi cu mantia neprihănirii Sale. Dumnezeu judecă cu dreptate motivele lucrătorilor pe care-i alege. Omul nu poate citi inima unui om; de aceea mulți sunt judecați greșit. Dar la sfârșit oamenii vor fi evaluați când vor sta în fața lui Dumnezeu și nu cum se arată semenilor lor.MN 228.2

    Acest bărbat a lucrat foarte stăruitor ca să avanseze lucrarea între oamenii de culoare. În această lucrare el a purtat biruințele crucii mai hotărât decât oricare alt lucrător din acest câmp. El nu este înșelător. N-a făcut vre-un rău cu bună știință, cu voință și din egoism. Domnul este foarte zelos pentru aceia care s-au unit cu acest slujitor al său, și când va cere situația, El va lucra cu putere pentru ei. Au fost făcute greșeli; dar Domnul, Creatorul, are în grijă pe cei care se străduiesc să facă lucrarea care trebuie îndeplinită. Ei nu sunt feriți de greșeli, dar în mila, bunătatea și dragostea Sa; Domnul are milă de ei. El știe tot despre fiecare din ei. Au trebuit să treacă prin focul încercărilor. Și-au consumat energia vieții făcând lucrarea de pionierat, ceea ce alții n-ar fi făcut. Ei sunt cercați în foc ca aurul. Dumnezeu va fi proslăvit în aceia care au lucrat împreună cu el în desțelenirea terenului în câmpurile care nu fuseseră lucrate niciodată. Domnul Își înfășoară în steagul Său regal pe slujitorul Său. El nu l-a despărțit de lucrarea Sa. Chiar și atunci când a trebuit să meargă cu singura mână care-l putea susține. Dumnezeu nu va îngădui să cadă în mâinile Satanei. El nu va permite ca vrăjmașul să triumfe. El l-a scos ca pe un tăciune din foc; căci îl va folosi ca pe o lumină care să strălucească în întunericul moral. Acest bărbat a fost acum câțiva ani scos din foc printr-o minune a harului.MN 228.3

    Îndreptându-se către Edson White, Vorbitorul a spus: “Stai între frații tăi ca unul care poate da și poate primi sfat. Unește-te cu ei în legăturile părtășiei creștine și prin muncă asiduă, continuă lucrarea”. “Așa a vorbit Domnul oștirilor: Dacă vei merge în căile Mele și dacă vei păstra legământul Meu, atunci vei judeca și Casa Mea și-Mi vei păstra curțile și te voi face să stai împreună cu cei care sunt aici”.MN 228.4

    (Semnat) Ellen G. WhiteMN 228.5

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents