Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Închiderea câmpului sudic

    Se făcea afirmația că mărturiile declară că lucrarea noastră va fi închisă mai întâi în Sud. Cred că lucrul acesta nu este adevărat. Nimeni din cei cărora le-am cerut să producă o dovadă, n-a putut-o găsi. Nici una din ajutoarele sorei White nu cunosc așa ceva. Când am fost în casa sorei White în anul 1913, am făcut cercetări serioase în toate Mărturiile date cu privire la lucrarea din Sud și n-am găsit această declarație. Fără să declar cine a fost la început răspunzător pentru aceasta, cred că am dreptate când credința aceasta unei citiri neglijente a declarației făcute de sora White la Conferința Generală din anul 1901 la Battle Creek Michingan, o declarație care se găsește la pagina 482 din Buletinul Conferinței Generale din anul acela. Voi reda un pasaj care conține declarația aceasta pe care am subliniat-o. A. W. S.MN 372.3

    Nu știu cum să descriu modul în care mi-a fost prezentat câmpul sudic. Mii și mii de oameni din acest câmp trăiesc în nelegiuire și stricăciune și care se găsesc chiar la umbra ușilor noastre. Câmpul acesta dă mărturie cu privire la neglijarea unor oameni care ar fi trebuit să fie priviți ca o lucrare pentru Domnul, dar pentru care nu s-a făcut aproape nimic. S-a făcut prea puțină lucrare; am atins acest câmp doar cu vârful degetelor, dar nici a mia parte din lucrarea care ar fi trebuit făcută, nu s-a făcut. Dumnezeu cheamă poporul Său să stea într-o atitudine corectă înaintea Lui, să ia seama la lumina dată acum zece-cincisprezece ani — și anume că pentru cei abuzați, și degradați din Sud trebuie să se lucreze și să fie ajutați. Am încercat să pun această povară asupra poporului nostru. Însă ei nu trebuie să o ducă singuri. Sunt mulți care nu fac parte din credința noastră care ar fi dispuși să ajute la lucrarea de înălțare a omenirii.MN 373.1

    Vine timpul când câmpul sudic va fi închis și încuiat. Dar încă nu este cazul. Un loc acolo unde s-a început lucrarea a fost închis pentru lucrători; și din această cauză a venit cuvântul: câmpul sudic este închis; nu vor mai fi necesari bani pentru lucrarea aceasta. Dar nu aceasta este calea în care a lucrat Mântuitorul. Când un oraș este închis în fața Lui, a spus El că lucrarea Lui pe pământ s-a încheiat? Dacă ar fi făcut lucrul acesta, ce s-ar fi întâmplat cu noi? Când a fost alungat dintr-un loc, s-a dus în altul, și ne-a lăsat și nouă îndrumarea: “Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți în alta”. Când viața vă va fi în pericol, mergeți în alt oraș; și dacă vă vor prigoni și acolo, mergeți în alt loc. “Căci adevărat vă spun că nu veți isprăvi cetățile lui Israel până va veni Fiul omului.” Să nu luăm oare seama la acest sfat?MN 373.2

    Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents