Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Urmările îngăduinței în mâncarea de carne

    “Să fie carnea articolul principal de alimentație, pentru că cei care sunt în poziții de răspundere, s-au format să se bucure de o dietă cu carne? Să aibă medicii libertatea să-și îngăduie, ca obiceiurile lor pervertite să cultive poftele pe care le aleg, și în felul acesta să modeleze sentimentele instituției? Să vadă aceia care au avut o lumină mare și care au căutat să meargă după această lumină și să o reflecte, cum eforturile lor sunt contracarate prin învățătura și prin exemplele sanatoriilor noastre? În numele Domnului sunt însărcinată să mărturisesc, că cei care susțin îngăduința, apetitului în mâncare cu carne, sunt chiar aceia care au nevoie de reformă și de intrare în rânduri. Ei să nu dea îndrumări bolnavilor să mănânce carne de animale moarte, pentru că apetitul lor dorește după carne. Când obiceiurile și gusturile sunt aduse pe drumul corect, se va vedea că lumina și adevărul călăuzesc pe aceia care lucrează ca și călăuze, pentru sufletele necumpătate, sărace, slabe și îngăduitoare de sine.MN 214.3

    Medicii ar trebui să educe pe pacienți, astfel încât să-i îndepărteze de lucrurile dăunătoare și ar trebui să arate cărări sigure pentru picioarele care merg pe ele. Dacă mințile pacienților sunt lăsate în voia lor, mulți vor alege cu siguranță, dieta ordinară de carne, și nu roadele pământului și ale pomilor. Când cei care lucrează ca medici îndepărtează pe oameni de principiile sănătății, Dumnezeu nu este onorat. Când se întâmplă așa, oricare ar fi îndrumarea religioasă, este un salt mortal în abis.MN 215.1

    Cum puteți susține, că sunteți conștiincioși în lucrare? Nu știți că există o conștiință bună și una rea? Când cineva merge pe un drum, care este în armonie cu gustul lui, cultivat, moștenit și pervertit, în îngăduirea poftei, poate fi respectată pretenția de conștiinciozitate ca venind de la sine ? Este sigur că nu urmează propriile lui porniri omenești? Poate el deveni lege pentru sine și prin învățătură și exemplu să încurajeze pe alții în îngăduirea poftei, împotriva luminii pe care Dumnezeu, în mila Sa i-a plăcut să o dea? Creșterea răului în acest veac al lumii, se datorează într-o mare măsură, și este întărit, prin ce se pune în stomac ca hrană. Suntem clădiți din ceea ce mâncăm. Medicii ar trebui să studieze, de la cauză la efect. Pornirile animalice, nu trebuie educate și întărite, ca să dirijeze întreaga ființă.MN 215.2

    “Oare nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi și pe care îl aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru, și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Expresia “cumpărați cu un preț” înseamnă totul pentru noi. Ținând seama de prețul plătit pentru noi, să nu predăm Lui ,oare, trupurile și sufletele noastre, pe care le-a cumpărat cu Sângele Său ? N-ar trebui ca ceea ce El a răscumpărat, să fie păstrat într-o stare cât mai curată, cât mai sănătoasă și cât mai sfântă cu putință? Hristos ne-a răscumpărat; chiar trupul nostru a fost salvat cu un preț infinit, dându-și Trupul Său pentru viața lumii. Pasiunile josnice își au sediul în trup și lucrează prin el. Cuvintele ” trup” sau ” pofte trupești” sau ” dorințe ale cărnii”, se referă la natura josnică și stricată . Ni se poruncește să răstignim firea (trupul), cu plăcerile și poftele ei. Cum putem face aceasta ? Să producem durere trupului ? Nu, ci doar să dăm la moarte ispita păcatului. Gândurile necurate trebuie îndepărtate, orice gând trebuie adus în supunere față de Isus Hristos. Toate pornirile animalice, trebuie supuse puterilor superioare ale minții. Trupurile noastre trebuie privite ca proprietatea cumpărată de Hristos. Membrele trupului să devină instrumente ale neprihănirii.MN 215.3

    Care va fi urmarea atunci când dăm frâu liber, patimilor josnice? Organele delicate ale femeii sunt distruse…..Practicile scârboase duc la boli respingătoare. Ceea ce Dumnezeu a dat ca binecuvântare, devine un blestem...Bolile cele mai grozave sunt urmarea sigură a lipsei de cumpătare care este practicată. Iar pornirile animalice sunt dezvoltate, prin viețuire nesănătoasă - practici stimulate mai ales printr-o dietă carnată.MN 215.4

    Care este lucrarea deosebită pe care suntem chemați să o facem în instituțiile noastre de sănătate ? În loc să dați o educație, prin învățătură și prin exemplu de îngăduință a unui apetit pervertit, faceți o educație contrară acesteia. Înălțați steagul reformei în toate ramurile. Apostolul Pavel își ridică glasul: ” Vă îndemn dar fraților, pentru îndurarea Lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă și plăcută Lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastră, o jertfă duhovnicească. Să nu vă asemănați chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți , prin înnoirea minții voastre, ca să deosebiți bine voia Lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită.”MN 216.1

    Instituțiile noastre de sănătate sunt înființate, ca să prezinte principiile vii ale unei diete sănătoase, curată și aleasă. Trebuie să fie predate cunoștințe referitoare la lepădarea de sine, stăpânirea de sine. Isus, care l-a făcut pe om și care l-a răscumpărat, trebuie să fie înălțat înaintea tuturor acelora care vin în instituțiile noastre. Trebuie predate cunoștințe privitoare la calea vieții, a păcii, a sănătății și a sfințirii sufletului și a trupului, rând după rând, învățătură după învățătură, astfel încât bărbații și femeile să vadă nevoia de reformă. Ei trebuie aduși să renunțe la obiceiurile înjositoare și la practicile care se găseau în Sodoma și în lumea antediluviană, pe care Dumnezeu le-a distrus din cauza nelegiuirii lor. Hristos spunea: “Așa cum era în zilele lui Noe, tot așa va fi și la venirea Fiului Omului. Căci așa cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și n-au știut nimic până când a venit potopul și i-a luat pe toți, tot așa va fi și la venirea Fiului Omului.”MN 216.2

    Toți cei care vizitează instituțiile noastre de sănătate, trebuie să fie educați. Planul de mântuire trebuie prezentat tuturor, de sus și de jos, bogaților și celor săraci. Instrucțiuni pregătite cu grijă trebuie să fie date, astfel încât îngăduirea necumpătării care este la modă, în mâncare și băutură, să poată fi văzută ca fiind, cauza bolii și a suferinței, cât și a practicilor păcătoase, care vin ca urmare a lor.MN 216.3

    Să lăsăm ca aceste lucruri să continue, iar victimele să fie neavertizate și neinformate? Trebuie oare ca tinerii să meargă pe urmele celor iubitori de plăceri, mai mult decât celor iubitori de Dumnezeu? Să fie arătat tuturor izvorul de curățire? Să fie dată lumii ultima solie de har? Să nu existe oare sentinele credincioase, care să lucreze cu toate puterile date lor de Dumnezeu, ca să reformeze pe aceia care s-au înjosit și să nu refacă chipul moral al lui Dumnezeu în om? În Battle Greek, unii fac o lucrare bună, dar nu fac nici pe jumătate cât ar putea. Trebuie înmulțiți lucrătorii credincioși. Sunt necesari misionari în toate domeniile, ca să atingă inimile și cunoștințele tuturor acelora care vin în legătură, cu cei care au avut lumina și care știu că sfârșitul tuturor lucrurilor este la ușă. Toți cei care ocupă poziții importante, de încredere, să știe că Dumnezeu a așezat o lucrare solemnă asupra lor și anume, să facă lumina să lumineze, în raze clare și puternice, pentru o lume, care piere în păcatele ei.”MN 216.4

    (Semnat) Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents