Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Neglijarea câmpului sudic

    Oackland, Ca.

    8 iulie 1901

    “Iubite frate Evans,

    Nu pot dormi de la ora unu noaptea. M-am trezit cu durere de inimă, căci am vorbit cu tine prezentându-ți nevoile câmpului sudic. Mă aflam într-o adunare de comitet. Duhul Domnului a venit asupra mea, și m-am adresat ție, spunându-ți:MN 188.5

    “Ce se mai poate spune pentru a te impresiona cu privire la nevoile cauzei lui Dumnezeu? De ce te simți îndemnat să faci atât de puțin, pentru câmpul sudic? De unde crezi că poate veni ajutorul?”MN 188.6

    În diferitele locuri în care am oprit în drumul de la Battle Greek, am încercat să creez un interes pentru lucrarea din sud, dar am primit doar puțini bani; cred că tot ce s-a dat, s-a ridicat la o mie de dolari. Ce înseamnă doar atât? Poporul nostru deține mijloace, iar lucrarea din Nashville merge sub îndemnul lui Dumnezeu. El aprobă lucrarea care a fost făcută de fr. E. J. White, și de ajutoarele lui. Ce altă dovadă mai doresc frații mei ca să înțeleagă că au datoria să dea ajutor? Faptul că acest câmp a fost nedreptățit și chiar faptul că a fost prezentată această situație, ar trebui să fie suficient pentru a conduce poporul lui Dumnezeu să facă tot ce poate ca să ajute.MN 188.7

    Dumnezeu mi-a dat lumina că dacă nu se face mai mult pentru câmpul sudic, decât s-a făcut până acum cei care ar fi trebuit să vadă starea acestui câmp și să-și dea seama de nevoile lui, vor fi trași la răspundere pentru mijloacele pe care le-au deviat de la scopul pentru care au fost strânse. Faptul că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit să se facă pentru ca lucrarea să fie așezată acolo unde ar fi trebuit să fie, dovedește că necredincioșia din trecut nu s-a vindecat. S-a făcut ceva pentru a ajuta, dar este prea puțin față de cât ar fi trebuit să se facă.MN 188.8

    Atitudinea pe care au luat-o lucrătorii din Nashville cu privire la plănuirea lucrării de acolo este aprobată de Dumnezeu. Domnul nu este prezent în propunerile nefavorabile care au fost prezentate. Planurile lui Dumnezeu sunt contrare propunerilor oamenilor. Am urmărit cu un interes deosebit mișcările făcute în sud. Mustrarea lui Dumnezeu este asupra acelora care în trecut au făcut propuneri care au făcut ca lucrarea din sud să fie mult împiedicată, astfel că este mult în urmă față de nivelul la care ar putea fi. Această lucrare ar fi fost mult avansată, dacă bărbații din posturile de răspundere ar fi fost sub stăpânirea Duhului Sfânt.MN 189.1

    Sunt îndemnată să vă spun. Faceți-vă datoria neglijată atâta vreme. În această chestiune nu trebuie să fie nici o îndoială. Dreptatea, mila și dragostea lui Dumnezeu au fost excluse atât de mult în exercitarea puterii în inima lucrării, încât ochii v-au fost orbiți iar percepțiile spirituale, pervertite. Cei care sunt acum în poziții de răspundere și sunt cercetați, să nu fie necredincioși față de datoria, care le-a fost făcută cunoscută. Mustrarea Sa a venit asupra poporului Său din cauza neglijenței lor. Dorința Sa este să se facă ceva și să se facă îndată. Cei care sunt în poziții de răspundere să nu lucreze împotriva acestui scop. Să înceapă lucrarea și să dea ajutor acolo unde este nevoie. Hotărâți ce trebuie făcut și apoi faceți. Lucrarea cea bună să înceapă de la ultima Conferință, unde Domnul a fost prezent, învățându-ne, rând după rând, și precept după precept; iar ce ne-a învățat să fie dus ca o împlinire glorioasă.MN 189.2

    Sunt îndrumată să țin înaintea voastră câmpul sudic pentru ca, pentru binele vostru, să faceți o restituire serioasă acestui câmp. S-au prezentat lucruri neadevărate cu privire la lucrarea făcută în acest câmp. Oamenii nu au avut destul interes pentru lucrarea de a merge în câmp și să facă o cercetare dezinteresată. Uitați-vă la tergiversarea care s-a manifestat, la planurile care au fost puse în lucru, ca să se pună stăpânire, pe ceea ce Domnul a creat pentru a ajuta câmpul sudic. Direcția trecută a fost abandonată. Au fost aplicate metode greșite. Dar greșelile trecutului nu au fost mărturisite și nu s-au pocăit de ele. Oamenii și-au justificat în mintea lor drumul pe care l-au urmat. Ei au văzut lucrurile de la început și până la sfârșit într-o cu totul altă lumină, iar acum arată că va fi urmat și în viitor același drum.MN 189.3

    Domnul nu va primi nici o scuză pentru neglijarea din trecut a câmpului sudic. Nu s-a făcut restituirea deplină în acest câmp. Mustrarea încă nu s-a șters. Hristos a fost nedreptățit în persoana sfinților Săi. Dumnezeu a fost jefuit de intrările cu care voia să deschidă lucrarea din sud. Iar această lucrare, egoistă, mizerabilă, va fi repetată tot atât de sigur cum a fost și în trecut, dacă este privită în aceeași lumină.MN 189.4

    Edson White și alții, s-au așezat în pozițiile cele mai neplăcute. Ei au fost puși la zid. Dumnezeu a văzut acest tratament nedrept. În ce fel cei care au luat parte la această nedreptate iubesc pe Dumnezeu din toată inima, sufletul și puterea, și pe aproapele lor, ca pe ei înșiși ? Dacă n-ați fost credincioși cel nedrept, cum veți dovedi înțelepciunea, folosind cele ce sunt ale altuia, ca să vă dea ceea ce este al vostru ? Aceasta lovește chiar la rădăcina problemei. Acțiuni nedrepte și nesfinte, au adus mânia Lui Dumnezeu, asupra birourilor R&H. Lucrarea greșită, a adus cauza Lui Dumnezeu în necaz, și a împiedicat pe nelegiuți, să asculte de legea sfântă.MN 189.5

    Am crezut că niciodată, nu voi fi chemată, să scriu din nou, despre același subiect, dar nu îndrăznesc să tac atunci când îmi sunt prezentate, iarăși aceste lucruri. Noaptea trecută, a fost a doua oară când mi-au fost prezentate aceste lucruri.MN 190.1

    Când frații mi-au scris despre construirea unei alte clădiri în Battle Greek, spunând că banii cu care se construiește, ar putea fi obținuți, m-a durut inima și de atunci tot așa mă simt. Lucrării din sud trebuie să i se dea atenția pe care ar fi trebuit să o primească de multă vreme. Ea a fost jefuită de ceea ce i se datora de drept. Și cu toate acestea, cei care au făcut atât de puțin, pentru acest câmp nou, propun să înălțăm o altă clădire la Battle Geek cu scopul de a câștiga spațiu și mai multe facilități. Care va fi influența unei asemenea acțiuni după lumina pe care Dumnezeu a dat-o asupra acestui subiect ? Luați cei 4000 de dolari care ar fi necesari pentru înălțarea aceste clădiri și puneți-i acolo unde aparțin, ca să aducă roade pentru slava Lui Dumnezeu.MN 190.2

    Nashville trebuie să ajungă un centru din care să strălucească lumina adevărului. Plasați banii în lucrarea de acolo. Dați înapoi câmpului sudic. Învățați continuu în școala Lui Hristos. Păstrați-vă principiile curate și sfinte. Este o greșeală să adăugați altă clădire, la cele existente în Battle Greek.MN 190.3

    Am cuvinte de încurajare pentru lucrătorii din sud. Au dat dovadă de lepădare de sine în lucrarea lor. Dumnezeu îi va întări în toate eforturile pe care le fac pentru înaintarea împărăției Sale, dacă vor merge pe calea Sa și vor face voia Sa. El le va da fericirea adevărată. Domnul este ajutorul lor. El le va pregăti calea. Prezentarea greșită și minciuna, și-au făcut lucrarea lor distrugătoare, dar Domnul declară că dacă lucrătorii Săi vor umbla în umilință cu El, va merge înaintea lor și-i va face în stare să îndeplinească o lucrare adevărată, o lucrare care le va aduce fericire, onoare și eficiență. Până aici Dumnezeu i-a ajutat. Ei se găsesc sub călăuzirea Lui. Trebuie să-și pună încrederea în Dumnezeu reglându-și cheltuielile după îndrumările Sale. Fie că mănâncă, fie că beau, fie că fac altceva să facă totul spre slava Lui Dumnezeu.MN 190.4

    Îngerii Lui Dumnezeu le vor pregăti calea în ce privește problemele financiare; dar Domnul dorește să dea celor care I-au produs o pagubă mare împiedicând lucrarea din Sud, ocazia să se pocăiască și să repare.MN 190.5

    Se ridică întrebarea: ” să fie pus numele lui Edson White, pe revista cea mică, publicată în Nashville- “Solul Evangheliei”?” Răspunsul meu este, da, desigur. Edson White n-a făcut nimic care să-l depărteze, ca numele lui să fie pus acolo pe drept.MN 190.6

    Dați Domnului ocazia să-și mărească Numele. Talente până acum nefolosite, să fie puse la lucru. Ele se vor dezvolta prin folosire. Este o mare nevoie de educarea talentelor. Această educație să meargă înainte în biserică și de acolo să ajungă în zonele din jur. Minciunile nu se schimbă în adevăr, dacă sunt spuse timp de mulți ani. În ciuda vârstei, ele rămân minciuni.MN 191.1

    Domnul cheamă poporul Său să ajute câmpul sudic. Această chemare aduce cu ea o răspundere solemnă și sfântă, care nu poate fi trecută cu vederea. Câmpul vorbește pentru el. Exist oameni neglijați, apăsați, ignorați, înjosiți, care au nevoie de ajutor mai mult decât oamenii de culoare din sud ? Faceți ca acest câmp să fie ajutat fără să mai așteptăm până când toate celelalte apeluri vor fi rezolvate. Dumnezeu cheamă pentru o alocare a mijloacelor, astfel încât lucrarea să se poată extinde și această extindere să ajute și alte părți pustii și uitate din vie.MN 191.2

    Trebuie făcut tot ce se poate face, ca să se extindă sfera de influență creștină. Membrii bisericii Lui Hristos trebuie să lucreze stăruitor pentru cei care pier în păcatele lor. Adunările de rugăciune ale bisericii să fie un izvor de viață spirituală, un loc în care membrii bisericii să învețe să lucreze în domeniile spirituale. Toți să intre în lucrarea Domnului cu seriozitate sfințită. Aceia care până acum au fost doar consumatori, să devină producători. Poporul Domnului să-și aducă darurile și ofrandele lor pentru înaintarea lucrării Sale. În felul acesta împărăția Lui Dumnezeu va fi mult extinsă.MN 191.3

    Toți să lucreze pe principiile jertfirii de sine. Lucrați cât este ziuă; vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra. Dacă poporul lui Dumnezeu va lucra cu umilință, stăruitor și cu sacrificiu de sine, vor câștiga răsplătiri bogate, despre care vorbește Iov: ” Urechea care mă auzea, mă numea fericit. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.” Hristos va fi recunoscut ca Creator și Răscumpărător. Cei care lucrează împreună cu Dumnezeu, vor fi recunoscuți și prețuiți. Recunoașterea robilor credincioși ai lui Dumnezeu nu scade nici o iotă din recunoașterea și lauda pe care le oferim lui Dumnezeu și Mielului.MN 191.4

    Când cei răscumpărați vor sta înaintea tronului Lui Dumnezeu, cei care au fost mântuiți din păcat și din degradare, vor veni la aceia care au lucrat pentru ei cu cuvintele de salutare: “Am fost fără Dumnezeu și fără cămin în lume. Pieream în stricăciune și păcat. Eram flămând după hrană fizică și spirituală. Ai venit la mine cu dragoste și cu milă, m-ai hrănit și m-ai îmbrăcat. Mi-ai îndreptat privirea către Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.”MN 191.5

    (Semnat) Ellen G. White

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents