Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii Nepublicate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Către cei care poartă răspunderi

    În Washington și în alte centre

    Sanatoriul “Elmshaven”, California

    6 iunie 1908

    Dumnezeu mi-a dat o solie pentru bărbații care poartă răspunderi mari în Washington și în alte centre ale lucrării. Acesta este un timp când lucrarea lui Dumnezeu ar trebui condusă cu multă înțelepciune, neegoism și cu o integritate strictă, de fiecare Conferință; un timp când trebuie să se păstreze cu cea mai strictă grijă Legea lui Dumnezeu de către fiecare lucrător; o umblare și o lucrare sub călăuzirea Duhului Sfânt.MN 420.1

    Dumnezeu are nevoie de bărbați și de femei care să lucreze în simplitatea lui Hristos ca să aducă cunoștința adevărului înaintea acelora care au nevoie de puterea Lui convertitoare. Dar când s-a trasat o linie clară pe care lucrătorii trebuie să o urmeze în străduințele lor de a predica Evanghelia, a fost pusă o limită eficienței unui număr mare de lucrători. Sunt împuternicită să vorbesc astfel: “Dumnezeu nu vede ca omul. Acei care ocupă poziții de răspundere trebuie să aprecieze mai puțin valoarea înțelepciunii omenești și să dea o apreciere mai înaltă sfințirii Duhului dată pe față în smerenia și în bunătatea lui Hristos. Ei au nevoie ca Duhul Sfânt să vină în inimile și în mințile lor ca să le stăpânească voința și să le sfințească limbile. Când sufletul, mintea și corpul sunt convertite de Dumnezeu, puterea fizică și dorințele noastre vor deveni elemente lucrătoare pentru Dumnezeu. Când puterea convertitoare a lui Dumnezeu transformă viața, vom fi educați chiar de Dumnezeu ca să vorbim cuvintele Sale și să facem lucrările Sale.MN 420.2

    Legea lui Dumnezeu trebuie să fie mărită. Cererile ei trebuie prezentate de lucrătorii noștri, în cărțile și în revistele noastre și prin cuvântul rostit. Cunoașterea caracterului Său sfânt trebuie să devină larg răspândită. Solia îndreptățirii lui Hristos trebuie să fie proclamată de la un capăt la altul al pământului. Poporul nostru trebuie trezit ca să pregătească calea Domnului. Întreita solie îngerească - ultima solie de har pentru o lume care piere - trebuie să fie atât de sfântă și atât de glorioasă. Lăsați lumina să se răspândească ca o lumină care luminează. Tainele în care au dorit să privească îngerii, pe care, profeții, împărații și oamenii evlavioși au dorit să le cunoască, trebuie dezvăluite acum de biserica lui Dumnezeu.MN 420.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents