“Dragi profesori și studenți, sunteți împreună în localul școlii și trebuie să păstrați în minte faptul, că noile școli întemeiate, trebuie să fie cu totul diferite de școlile sau colegiile cele vechi. Școlile noastre în general, au urmat exemplul școlilor și seminariilor existente; dar Domnul, în Providența Sa a stabilit ca școlile să fie organizate astfel încât exemplul acelora, care au fost deja modelate pe baza unor principii greșite, să nu aibă nici o putere asupra lor.MN 131.1

Biblia a fost introdusă într-o oarecare măsură în școlile noastre, dar atât profesorii cât și studenții, au depins prea mult de cărțile autorilor ale căror idei și sentimente duc la rău. Când Lumina Adevărului pentru aceste zile din urmă, a venit în lume prin vestirea primei, celei de-a doua și celei de-a treia solii îngerești, mi s-a arătat că o ordine diferită a lucrurilor trebuie adusă în lucrarea școlilor; dar a trebuit să treacă mult timp până când să ajungem la înțelegerea schimbărilor care ar trebui făcute, atât în modul de studiu cât și în metodele de predare. Este foarte greu de urmat principiile corecte, după ce multă vreme ne-am obișnuit cu practicile lumii; dar trebuie aplicate reforme, cu inima, cu sufletul și cu voința. De altfel, prea mult timp au fost urmate obiceiurile cele vechi.MN 131.2

Cuvântul Lui Dumnezeu trebuie făcut cartea de studiu. Dar întrebarea pe care profesorii o pun mereu și mereu, este cum se poate face acest lucru în școlile noastre întemeiate de multă vreme. S-au făcut încercări în această direcție; dar s-au pus prea multe întrebări, s-au ținut atât de multe ședințe de comitet, s-au depus eforturi atât de mari ca să se descopere greutatea, încât reformatorii au fost împiedicați, iar unii n-au mai insistat pentru reforme. Nu s-au putut împotrivi curentului de probleme și de critică. Dar dacă profesorii ar fi înaintat pas cu pas, pe calea cea bună, pe măsură ce lumina a strălucit pe calea lor, urmând pe marele Conducător, greutățile s-ar fi risipit. Aprobarea Lui Dumnezeu i-ar fi umplut de speranță. Îngerii slujitori ar fi conlucrat cu uneltele omenești, și ar fi primit lumină, har și bucurie.MN 131.3

Există o lucrare, pe care Dumnezeu o cere de la uneltele omenești și care n-a fost făcută. Primele încercări de a schimba obiceiurile vechi, au adus necazuri mari asupra acelora care au încercat să meargă pe calea pe care Dumnezeu le-a arătat-o; dar profesorii ar trebui să înțeleagă că viața unui soldat este o luptă agresivă, plină de stăruință și de rezistență. Lupta în care suntem angajați este un război adevărat. Apostolul spune: “Încolo fraților, fiți tari în Domnul și în puterea tăriei Lui. Puneți-vă toată armătura Lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva domniilor, puterilor și conducătorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”.MN 131.4

Aceasta nu este o luptă aparentă. Trebuie să întâmpinăm adversari puternici, și pentru această lucrare trebuie să ne găsim puterea chiar acolo unde și primii ucenici au găsit-o (Fapte 2,1-4 ). Cu o altă ocazie citim: “După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea celor care crezuseră era o inimă și un suflet.” Aceasta este lucrarea de care este nevoie în școlile noastre. Când “eul” este supus Lui Hristos, se va vedea o manifestare a puterii Sale, care va înmuia și va supune toate inimile. Rugăciunea serioasă a unui suflet zdrobit, se va înălța la tronul lui Dumnezeu.MN 132.1

De la cei care se înrolează în armata Lui Hristos, se așteaptă să îndeplinească lucruri grele, să suporte încercări pentru numele Lui Hristos; și ei vor câștiga o experiență care va concentra întreaga lor credință, speranță și încredere în Hristos. Atunci când luptele vor să zdrobească sufletul, ei nu vor avea de ce să se teamă. Ei vor avea un loc de scăpare. Energiile lor vor fi încercate la extrem, dar vor avea asigurarea lui Hristos: “Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului.” Dacă într-o armată nu vor lucra toți în armonie, ei vor fi confuzi și slabi. Dacă soldații ar acționa după ideile și impulsurile lor, fără să țină seama de pozițiile și de lucrarea altora, ei ar fi o adunătură de atomi independenți; n-ar putea lucra ca un corp organizat. În același fel, soldații lui Hristos trebuie să acționeze în armonie. Nu trebuie să cultive singurătatea. Dacă fac aceasta, poporul Domnului în loc să fie într-o armonie perfectă, cu o minte și un singur scop, și consacrați pentru o singură țintă mare, vor vedea că eforturile lor sunt neroditoare iar timpul și capacitățile lor sunt irosite. Unirea este putere. Câteva suflete convertite, lucrând în armonie, urmărind o țintă mare sub o singură conducere, vor câștiga biruințe în toate confruntările.MN 132.2

Unii ar putea spune: “Eu iubesc pe Domnul, dar nu pot iubi pe fratele meu așa cum ar trebui.” Fratele ar putea avea căi foarte rele; el ar putea face lucruri ne înțelepte; dar dacă frații lui care au avut experiență mult mai îndelungată și o judecată mai echilibrată, refuză să stea lângă acela care le rănește și le provoacă sufletele, prin aceasta arată că nu sunt urmașii lui Hristos. Ei dovedesc că nu urmează exemplul Aceluia, care a îmbrăcat divinitatea cu natura omenească, a pus deoparte slava și onoarea regească, ca să poată veni în legătură cu omenirea. Hristos ar fi putut rămâne în ceruri și și-ar fi putut păstra toată slava eternă; dar nu a făcut lucrul acesta. Ca să poată binecuvânta omenirea cu prezența și cu exemplul Său, a venit pe Pământ, ca Om. A venit să invite pe oameni, să se unească cu El, în lucrarea Sa, să devină membrii ai casei, în marele plan de mântuire. În această lucrare nu este loc pentru cei independenți. Toate stelele cerului sunt sub lege, fiecare influențând pe cealaltă să facă voia Lui Dumnezeu, supunându-și ascultarea față de lege care le controlează acțiunile. Și pentru ca lucrarea dumnezeiască să înainteze în mod sănătos și puternic, poporul Său trebuie să se unească.MN 132.3

Mișcările spasmodice și dezordonate ale unora care pretind că sunt creștini, sunt bine reprezentate prin lucrarea unei perechi de cai puternici, dar neantrenați. Când unul trage înainte, altul trage înapoi, și la glasul stăpânului, unul se avântă înainte și celălalt stă nemișcat. Dacă oamenii nu se mișcă în armonie în lucrarea cea mare și grandioasă pentru timpul acesta, vor intra în confuzie. Nu este semn bun atunci când oamenii nu se unesc cu frații lor și preferă să lucreze singuri, când nu au încredere în frații lor, pentru că aceștia nu gândesc ca ei. Dacă bărbații vor purta jugul Lui Hristos, nu vor trage singuri. Ei vor trage cu Hristos.MN 133.1

Unii lucrători trag cu toată puterea, la ceea ce Dumnezeu le-a dat de făcut, dar nu simt că nu trebuie să se străduiască singuri. Ei nu trebuie să se izoleze, ci să tragă împreună cu conlucrătorii lor. Dacă nu fac așa, lucrul lor nu va fi făcut la timpul potrivit și nici pe calea care trebuie, și deseori vor lucra împotriva a ceea ce ar fi vrut Dumnezeu să se facă, și astfel lucrarea lor, este mai rău decât distrusă.MN 133.2

Isus a venit într-o lume întunecată și uscată de blestem și cu un sacrificiu de sine atât de mare, a luat pe omul căzut, cu toate greșelile lui, și l-a invitat să poarte jugul Său. El oferă cuvintele de învățare tuturor, și toți care vor trage la același jug cu El, vor conlucra cu Hristos , și vor fi una în planul de mântuire. Toți aceia care cred adevărul pentru timpul acesta, dacă sunt sfințiți prin adevăr, vor purta jugul Lui Hristos. Ei vor ridica poverile răspunderii. Nimeni nu poate fi un soldat înțelept și bun, dacă nu poartă jugul lui Hristos. Dacă din prea mare apreciere a propriei lui înțelepciuni, a metodelor și a planurilor sale, dorește să lucreze după capul lui, nu poate fi un bun soldat al lui Hristos. Soldatul creștin trebuie să lucreze concertat, să pășească în ritm cu aceia care sunt împreună cu el. El nu trebuie să se supere dacă mintea celuilalt nu merge pe aceeași cale cu a lui. Totdeauna este nevoie de prudență, pentru păstrarea unei acțiuni concertate. Dumnezeu nu este autorul confuziei, ci al păcii...MN 133.3

Dacă suntem în părtășie cu Hristos, vom fi în părtășie și cu frații noștri și vom învăța să păstrăm armonia aceea, care trebuie să domnească între credincioși. Trebuie cultivată dragostea unii pentru alții, pentru întărirea bisericii, și să putem da lumii, cea mai bună impresie despre credința noastră. ” Vă dau o poruncă nouă”, a zis Isus, “să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit Eu; tot așa să vă iubiți și voi unul pe altul. Prin aceasta vor cunoaște toți, că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”MN 133.4

Ellen G. White

Principii financiare

Viața în lucrarea misionară medicală