Solii care au schimbat vieți

Un evanghelist ținea o serie de adunări la Bushnell, în statul Michigan. Curând după botez, el i-a lăsat totuși pe oameni fără a-i consolida în convingerile soliei. Încetul cu încetul, oamenii s-au descurajat și și-au reluat obiceiurile lor rele. În cele din urmă, biserica a rămas atât de mică, încât cei zece sau doisprezece membri care au rămas au hotărât că nu mai are rost să continue. Imediat după ce au plecat de la ceea ce ei au numit ultima lor întâlnire, a sosit poșta și printre scrisorile primite a venit și revista Review and Herald. La partea despre călătorii, era o consemnare, în care se anunța că James și Ellen White aveau să fie la Bushnell pentru adunarea din data de 20 iulie 1867. Mai era doar o săptămână până atunci. Au fost trimiși copii să îi cheme pe oamenii care se întorceau spre casele lor. S-a hotărât să se pregătească un loc într-un crâng și fiecare să invite pe vecini, iar membrii apostaziați să fie invitați în mod special.SB 23.1

În Sabat dimineața, în data de 20 iulie, soții White au sosit în crâng, unde erau adunate șaizeci de persoane. Fratele White a vorbit dimineața. După-amiaza, sora White s-a ridicat să vorbească, însă, după ce a citit textul, părea nedumerită. Fără să comenteze ceva, și-a închis Biblia și a început să vorbească oamenilor într-un mod foarte personal.SB 23.2

“Acum, când stau în fața voastră în această după-amiază, privesc fețele celor care mi-au fost arătați în viziune acum doi ani. Când vă privesc chipurile, experiența voastră îmi apare clar în minte și am o solie pentru voi de la Domnul.SB 23.3

Lângă pinul acesta se află un frate. Nu pot să-ți spun pe nume, căci nu mi-ai fost prezentat, însă fața ta îmi este cunoscută, iar experiența ta îmi este de asemenea cunoscută”. Apoi, a vorbit acestui frate despre apostazia lui. Ea l-a încurajat să se întoarcă și să se alăture poporului lui Dumnezeu.SB 23.4

Întorcându-se spre o femeie dintr-o altă parte a auditoriului, ea a spus: “Această soră a stat lângă sora Maynard din biserica din Greenville — nu îți pot spune pe nume, căci nu mi s-a spus care îți este numele, însă acum doi ani, cazul tău mi-a fost arătat în viziune, iar experiența ta îmi este cunoscută”. Apoi, sora White a încurajat-o și pe această soră.SB 23.5

“Apoi, este fratele de acolo din spate, de lângă stejar. Nici ție nu îți pot spune pe nume, căci nu am făcut cunoștință încă, însă cazul tău mi-e clar”. Și, a vorbit despre acest om, făcând cunoscut tuturor gândurile lui personale și experiența lui.SB 23.6

Astfel a trecut de la unul la altul, la cei prezenți în acea adunare, vorbind despre ceea ce i-a fost arătat în viziune, cu doi ani în urmă. După ce și-a terminat predica, rostind nu numai cuvinte de mustrare, ci și încurajări, s-a așezat jos. Cineva dintre cei de față s-a ridicat în picioare. “Eu vreau să știu dacă ceea ce ne-a spus sora White în această după-amiază este adevărat. Fratele și sora White n-au mai fost niciodată aici; ei nu ne cunosc deloc. Sora White nici măcar nu cunoaște numele celor mai mulți dintre noi și, cu toate acestea, vine aici în după-amiaza aceasta și ne spune ce i-a fost dat în viziune acum doi ani, în legătură cu cazurile noastre, și apoi ne ia unul câte unul și ne vorbește în mod individual, dezvăluind tuturor celor de aici modul nostru de viețuire și gândurile noastre lăuntrice. Sunt toate aceste lucruri adevărate, în fiecare caz, sau a făcut sora White vreo greșeală? Vreau să știu.”SB 23.7

Unul câte unul, oamenii s-au ridicat în picioare. Bărbatul de lângă pin s-a ridicat în picioare și a spus că sora White a descris cazul său mai bine decât l-ar fi putut descrie el. El și-a mărturisit trecutul. Și-a exprimat hotărârea de a se întoarce și a se alătura poporului lui Dumnezeu. Femeia care stătuse lângă sora Maynard la biserica din Greenville a depus și ea mărturie, spunând că sora White a spus experiența ei mai bine decât ar fi putut să o spună ea. Bărbatul de lângă stejar a spus că sora White a descris cazul lui mai bine decât l-ar fi putut descrie el. S-au făcut mărturisiri. Au fost părăsite păcate. Duhul lui Dumnezeu a fost prezent acolo și a avut loc o redeșteptare în Bushnell.SB 24.1

Fratele și sora White au venit iarăși și în Sabatul următor, când a avut loc un botez și a fost înființată comunitatea Bushnell.SB 24.2

Domnul i-a iubit pe credincioșii Săi din Bushnell și îi iubește pe toți cei care privesc la El. “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!” trebuie să fi fost textul care a trecut prin mintea câtorva dintre cei prezenți. Când oamenii și-au văzut propriile lor inimi așa cum le vede Domnul, ei au înțeles adevărata lor stare și au dorit cu ardoare o schimbare în viețile lor. Acesta este adevăratul scop al multora dintre viziunile care i-au fost date lui Ellen White.SB 24.3

La scurt timp după moartea lui James White, în 1881, sora White locuia aproape de colegiul Healdsburg. În casa ei, stăteau mai multe tinere în perioada cât frecventau școala. La data aceea, era obiceiul de a se purta un fileu simplu pe cap, astfel ca părul să stea adunat și aranjat frumos pe tot parcursul zilei. Într-o zi, pe când trecea prin camera sorei White, una dintre fete a văzut un fileu de păr, foarte frumos lucrat, pe care și l-a dorit. Gândind că nu i se va observa lipsa, ea l-a luat și l-a pus în cufărul ei, deasupra. Puțin mai târziu, pe când se îmbrăca să plece, Ellen White a observat dispariția fileului ei și nu a avut ce să-și pună pe cap. Seara, când s-a adunat toată familia, sora White a întrebat de fileul care îi lipsea, însă nimeni nu a dat vreun indiciu că ar ști unde este.SB 24.4

La câtva timp după aceea, în timp ce sora White trecea prin camera acelei fete o voce i-a spus: “Deschide cufărul acela”. Deoarece cufărul nu era al ei, ea nu a vrut să facă așa ceva. La a doua poruncă, ea a recunoscut vocea îngerului. Când a ridicat capacul, și-a dat seama de ce îi vorbise îngerul, căci acolo se afla fileul ei. Când familia s-a întâlnit din nou, sora White a întrebat iarăși de fileu, spunând că acesta nu putea dispărea așa el singur. Nimeni nu a spus nimic, așa că sora White nu a mai vorbit despre acel lucru.SB 24.5

Câteva zile mai târziu, pe când se odihnea după ce scrisese, i-a fost dată o viziune foarte scurtă. Ea a văzut mâna unei fete care apropia un fileu de păr de o lampă cu petrol. Când fileul a atins flacăra, acesta s-a topit în foc. Acesta a fost sfârșitul viziunii.SB 24.6

Când familia s-a adunat iarăși data următoare, sora White a vorbit iarăși despre dispariția fileului de păr, însă nu s-a făcut nici acum nici o mărturisire și se părea că nimeni nu știe despre ce este vorba. Apoi, puțin mai târziu, sora White a chemat-o deoparte pe fata aceea și i-a spus de voce și despre ce a văzut în cufăr, iar după aceea i-a povestit viziunea foarte scurtă în care văzuse fileul arzând în flacăra lămpii. Când i s-au spus aceste informații, fata a mărturisit că a luat fileul și că l-a ars ca să nu fie descoperită. Ea s-a împăcat cu sora White și cu Domnul.SB 25.1

Poate gândim că un fileu de păr e un lucru prea mărunt, pentru care să Se deranjeze Dumnezeu. Însă acesta a fost un lucru de o importanță mult mai mare decât valoarea obiectului furat. Era vorba despre o tânără, o membră a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Ea considera că stă bine, însă nu vedea defectele din propriul ei caracter. Ea nu a văzut acolo egoismul acela care o condusese să fure și să înșele. Acum, când ea și-a dat seama cât de importante sunt lucrurile mici, că Dumnezeu a dat o viziune solului Său atât de ocupat, de aici de pe pământ, doar pentru un fileu de păr, această tânără a început să vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Această experiență a constituit punctul de cotitură din viața ei.SB 25.2

Acesta este un alt motiv pentru care i-au fost date viziuni lui Ellen White. Deși multe dintre mărturiile scrise de sora White au avut aplicații speciale, totuși ele prezintă principii care vin în întâmpinarea nevoilor bisericii din toate țările lumii. Sora White a arătat foarte clar scopul și locul mărturiilor prin aceste cuvinte:SB 25.3

“Mărturiile scrise nu sunt pentru a da o lumină nouă, ci pentru a întipări în inimă adevărurile inspirate, deja revelate. Datoria omului față de Dumnezeu și față de semenii săi a fost arătată clar în Cuvântul lui Dumnezeu, însă au fost foarte puțini cei care au ascultat de lumina care a fost dată. Nu se aduce un adevăr în plus; însă, prin Mărturii, Dumnezeu a simplificat adevărurile mari, care au fost date deja.... Mărturiile nu sunt ca să minimalizeze Cuvântul lui Dumnezeu, ci ca să-l înalțe și să atragă mintea spre acesta, pentru ca frumoasa simplitate a adevărului să-i poată impresiona pe toți.”SB 25.4

Pe tot parcursul vieții ei, sora White a ținut Cuvântul lui Dumnezeu înaintea poporului. Când și-a încheiat cea dintâi carte, ea a declarat: “Îți recomand, iubite cititor, Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a credinței și viețuirii tale practice. După acest Cuvânt vom fi noi judecați. Dumnezeu a promis în acest Cuvânt că va da viziuni în ‘zilele din urmă’, nu pentru o nouă regulă de credință, ci pentru mângâierea poporului Său, și pentru a-i îndrepta pe cei care se abat de la adevărul Bibliei.”SB 25.5