Dumnezeu cere a zecea partea din venitul pe care El îl dă

Sistemul zecimii ajunge departe, până în zilele lui Moise. Oamenilor li se ceruse să aducă lui Dumnezeu daruri cu destinație religioasă înainte ca acest sistem bine definit să fie dat lui Moise, și acest lucru s-a petrecut cu mult timp în urmă, chiar în zilele lui Adam. Supunându-se cerințelor lui Dumnezeu, prin daruri ei aveau să-și exprime prețuirea pentru îndurările și binecuvântările Lui față de ei. Acest lucru a fost continuat timp de generații la rând și a fost adus la îndeplinire de Avraam, care a dat zecime lui Melhisedec, preotul Dumnezeului Cel Prea înalt. Același principiu a existat în zilele lui Iov. Iacov, pe când se afla la Betel, fiind un pribeag exilat și fără nici un ban, s-a întins noaptea, singur, cu o piatră drept pernă sub cap și acolo a promis Domnului: “Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da”. (Geneza 28, 22.) Dumnezeu nu-i constrânge pe oameni să dea. Tot ce dăruiesc ei trebuie să fie de bună voie. El nu dorește ca vistieria Sa să se umple cu daruri care nu sunt date de bunăvoie.SB 276.1

Drept cantitate Dumnezeu a specificat: a zecea parte din venit. Acest lucru este lăsat pe seama conștiinței și bunăvoinței oamenilor, a căror judecată în privința sistemului zecimii trebuie să fie liberă. Și deși este lăsată pe seama conștiinței, s-a făcut totuși un plan clar pentru toți. Nimeni nu trebuie însă constrâns.SB 276.2

Dumnezeu a cerut oamenilor din dispensațiunea iudaică să dea a zecea parte din tot venitul lor. El le-a încredințat lucrurile ce aveau în vedere această viață, talanții care trebuia dați la schimbător și înapoiați Lui. El a cerut a zecea parte și socotește aceasta un minimum pe care omul poate să i-l dea înapoi. El îi spune: Ție îți dau nouă părți, în timp ce pentru Mine cer o parte; aceasta îmi aparține. Când oamenii rețin a zecea parte, ei îl jefuiesc pe Dumnezeu. Pe lângă zecime, au fost cerute, de asemenea, jertfe pentru păcat, jertfe pentru ispășire și daruri de mulțumire.SB 276.3

Tot ceea ce se reține din ceea ce pretinde Dumnezeu, a zecea parte din venit, este raportat în cărțile din ceruri în dreptul celor ce jefuiesc, ca fiind furt. Astfel, ei Îl înșală pe Creator; și când acest păcat al neglijenței este adus în fața lor, nu este suficient ca ei să-și schimbe viața și să înceapă să lucreze din acel moment conform principiului drept. Aceasta nu va îndrepta cifrele înregistrate în cărțile din ceruri ca delapidare a bunurilor încredințate lor, care nu au fost înapoiate Celui care le-a împrumutat. Este nevoie de pocăință pentru necredincioșie față de Dumnezeu, pentru nerecunoștință josnică.SB 276.4

Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a lumii, a adus la îndeplinire cu voioșie și bunăvoință planul Său și s-a supus cerințelor Sale, onorându-L cu avuțiile lor, hambarele lor au fost pline. Însă atunci când L-au jefuit pe Dumnezeu în daruri și zecimi, ei au fost făcuți să-și dea seama că nu pe El îl jefuiau, ci pe ei înșiși, căci El mărginea binecuvântările față de ei exact în măsura în care ei își restrângeau darurile față de El.^{506Testimonies for the Church 3:393-395.}SB 276.5

Omul care se află într-o nenorocire și are datorii, nu trebuie să ia din partea Domnului ca să-și plătească datoriile față de semenii Săi. El trebuie să considere că a fost încercat prin aceste lucruri și că, dacă oprește partea cuvenită Domnului pentru propriul lui folos, el îl jefuiește pe Dătător. El îi este dator lui Dumnezeu pentru tot ceea ce are, însă devine de două ori dator atunci când folosește banii Domnului plătindu-și datoriile față de ființele omenești. “Necredincioșie față de Dumnezeu” este scris în dreptul numelui său în cărțile din ceruri. El are de pus la punct o socoteală cu Dumnezeu pentru că a folosit banii Domnului în folosul său. Și lipsa principiului în felul cum a folosit banii Domnului se va vedea în felul cum va administra alte lucruri. Se va vedea în toate lucrurile care au de-a face cu treburile lui. Omul care îl jefuiește pe Dumnezeu cultivă trăsături de caracter care îl vor lipsi de posibilitatea de a fi admis în familia lui Dumnezeu de sus.^{507Testimonies for the Church 6:391.}SB 277.1