Sentimentele nu sunt un indiciu al sfințirii

Sentimentele de fericire sau absența bucuriei nu constituie dovada că o persoană este sau nu sfințită. Sfințirea care se produce instantaneu nu există. Adevărata sfințire este o lucrare de zi cu zi, care durează cât durează însăși viața. Cei care se luptă cu ispite zilnice, biruindu-și propriile tendințe spre păcat, și care caută sfințirea inimii și a vieții, nu pretind că sunt sfinți. Ei flămânzesc și însetează după neprihănire. Păcatul este pentru ei din cale afară de păcătos.^{27The Sanctified Life, 10.}SB 56.2

Dumnezeu nu renunță la noi datorită păcatelor noastre. Noi putem face greșeli și întrista pe Duhul Său; însă, dacă ne pocăim și venim la El cu inimi pocăite, El nu ne va alunga. Există piedici care trebuie îndepărtate. Au fost nutrite sentimente greșite, au fost mândrie, înfumurare, nerăbdare și nemulțumire. Toate aceste lucruri ne separă de Dumnezeu. Păcatul trebuie să fie mărturisit, trebuie să ne producă o lucrare mai profundă a harului în inimă. Cei care se simt slabi și descurajați pot deveni oameni puternici ai lui Dumnezeu, care să facă o lucrare măreață pentru Mântuitorul. Însă motivația lucrării lor trebuie să fie nobilă; ei nu trebuie să fie influențați de motive egoiste.SB 56.3

Unii par a avea simțământul că sunt puși la probă și că trebuie să dovedească Domnului că ei sunt schimbați înainte de a putea cere binecuvântarea Lui. Însă aceste suflete scumpe pot cere binecuvântarea Lui chiar acum. Ei trebuie să beneficieze de harul Său, de Spiritul lui Hristos pentru a-i ajuta în neputințele lor. Altfel nu-și pot forma un caracter creștin. Domnului Isus îi face plăcere ca noi să venim la El, exact așa cum suntem — păcătoși, neajutorați, dependenți.SB 56.4

Pocăința, ca și iertarea, este darul lui Dumnezeu prin Hristos. Noi suntem convinși de păcat și simțim nevoia de iertare prin influența Duhului Sfânt. Doar cei care se pocăiesc sunt iertați; însă harul lui Dumnezeu este cel care face inima să se pocăiască. El ne cunoaște toate slăbiciunile și neputințele noastre și ne va ajuta^{28Selected Messages 1:350, 351, 353.} Întunericul și descurajarea vor veni uneori asupra sufletului, amenințându-ne că ne vor copleși, însă noi nu trebuie să ne pierdem încrederea. Trebuie să ținem ochii ațintiți la Isus, fie că este vorba de sentimente, fie că nu. Noi trebuie să căutăm să ne îndeplinim cu credincioșie fiecare datorie cunoscută, și apoi să așteptăm cu răbdare împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu.SB 56.5

Din când în când, simțământul nevredniciei ne va trece ca un fior de groază prin suflet, însă acesta nu constituie dovada că Dumnezeu S-a schimbat față de noi sau noi față de Dumnezeu. Nu trebuie făcute sforțări pentru a menține mintea la o anumită intensitate a sentimentului. Poate că astăzi nu vom mai simți pacea și bucuria pe care le-am simțit ieri; însă, prin credință, noi trebuie să prindem mâna lui Hristos și să ne încredem în El tot atât de mult și atunci când suntem în momente întunecoase ca și atunci când trăim clipe luminoase.SB 57.1

Priviți prin credință la coroanele pregătite pentru cei ce vor birui; ascultați cântecele de biruință ale celor mântuiți: Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat și ne-a mântuit pentru Dumnezeu! Străduiți-vă să vedeți aceste scene, ca și când ar fi reale.SB 57.2

Dacă noi am îngădui minții noastre să zăbovească mai mult asupra lui Hristos și a lumii cerești, am avea un stimul și un suport puternic în a purta bătăliile Domnului. Mândria și dragostea pentru lume își vor pierde puterea atunci când vom contempla slava acelei țări mai bune, care va deveni în curând căminul nostru. Pe lângă farmecul lui Hristos, toate atracțiile pământului vor părea de mică valoare.SB 57.3

Deși Pavel a fost în cele din urmă închis într-o închisoare romană — departe de lumină și de aerul cerului, rupt de lucrarea lui activa pentru Evangheliei, și așteptându-se să fie condamnat la moarte în orice moment — totuși, el nu a cedat în fața îndoielii sau a deznădejdii. Din acea carceră subterană și întunecoasă a venit mărturia Iui, înainte de moarte, plină de o credință sublimă și de un curaj care au inspirat inimile sfinților și ale martirilor în toate veacurile care au urmat. Cuvintele lui descriu atât de bine rezultatele sfințirii, pe care le avem în aceste pagini și pe care el s-a străduit să ni le lase: “Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfa de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”. (2 Timotei 4, 6-8.)^{29The Sanctified Life, 89-96.}SB 57.4