Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru biserică - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 45 — Casa lui Dumnezeu

    Pentru sufletul credincios, umil, casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului. Cântarea de laudă, rugăciunea, cuvintele rostite de reprezentanții lui Hristos constituie mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a pregăti un popor pentru biserica de sus, pentru o închinare mai înaltă, unde nu poate intra nimic ce este întinat.SB 249.1

    Casa este sanctuarul pentru familie, iar cămăruța sau crângul, locul cel mai retras pentru închinarea personală; însă biserica este sanctuarul pentru adunare. Trebuie să există reguli cu privire la timpul, locul și modul de închinare. Nimic din ceea ce este sacru, nimic din ceea ce este legat de închinarea față de Dumnezeu nu trebuie tratat cu nepăsare sau indiferență. Pentru ca oamenii să-și facă cel mai bine lucrarea, aducând laude lui Dumnezeu, adunările trebuie astfel organizate, încât mintea lor să facă distincție între ceea ce este sacru și ceea ce este obișnuit. Cei care au idei mari, gânduri și aspirații nobile sunt cei care au adunări care le întăresc toate gândurile legate de lucrurile cerești. Fericiți sunt cei care au un sanctuar, mare sau mic, în oraș sau în grotele aspre ale munților, în coliba sărăcăcioasă sau în pustie. Dacă acesta este tot ceea ce au mai bun pentru Domnul, atunci El va sfinți locul cu prezența Sa și acesta va fi sfânt pentru Domnul oștirilor.SB 249.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents