Capitolul 10 — Credința într-un Dumnezeu personal

În ziua așezării tuturor lucrurilor finale se va vedea că Dumnezeu a cunoscut pe fiecare pe nume. Există un martor nevăzut pentru fiecare faptă din viață. “Știu faptele tale”, spune Cel care “umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur”. (Apocalipsa 2, 1.) Se știe ce ocazii au fost pierdute, cât de neobosite au fost eforturile Păstorului cel Bun în căutarea acelora care rătăceau pe cai lăturalnice în a-i aduce înapoi pe calea păcii și a siguranței. Dumnezeu îi cheamă iar și iar pe căutătorii de plăceri; mereu și mereu, El a desfășurat lumina Cuvântului Său pe calea lor, pentru ca ei să vadă pericolul și să scape. Însă ei își văd mai departe de drum, glumind și luând acest lucru în joacă, în timp ce merg pe calea cea largă până când, în cele din urmă, se va sfârși timpul de har pentru ei. Căile lui Dumnezeu sunt drepte și nepărtinitoare; iar atunci când se va pronunța sentința împotriva celor ce vor fi găsiți necorespunzători, orice gură va amuți.^{82Testimonies for the Church 5:435.}SB 74.1

Puterea cea mare, care lucrează prin întreaga natură și susține toate lucrurile, nu este, așa cum susțin unii oameni de știință, doar un principiu atotcuprinzător, o energie stimulatoare. Dumnezeu este duh; cu toate acestea, El este o ființă personală, căci omul a fost făcut după chipul Său.SB 74.2

Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu în natură nu este Dumnezeu însuși în natură. Lucrurile din natură sunt o expresie a caracterului lui Dumnezeu; prin acestea, noi putem înțelege dragostea, puterea și slava Sa; însă nu trebuie să privim natura ca fiind Dumnezeu. Iscusința artistică a ființelor omenești produce lucrări de artă foarte frumoase, lucrări care delectează ochiul și acestea ne dau o anumită idee despre autorul lor; însă lucrul făcut nu este omul. Nu lucrarea, ci lucrătorul este socotit vrednic de onoare. Astfel, în timp ce natura este o expresie a gândului lui Dumnezeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii este Cel care trebuie înălțat.SB 74.3

În crearea omului, a fost vădită lucrarea unui Dumnezeu personal. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, chipul omenesc a fost desăvârșit în toate privințele, însă era fără viață. Apoi, un Dumnezeu personal, care există prin Sine însuși, a suflat în acel chip suflare de viață și omul a devenit un suflet viu, care avea suflare, o ființă inteligentă. Toate părțile organismului omenesc au intrat în acțiune. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, simțurile, percepțiile minții — toate și-au început lucrarea și s-au supus legii. Omul a devenit un suflet viu. Prin Isus Hristos, un Dumnezeu personal l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere.SB 74.4

Plămada noastră nu-i era ascunsă când am fost făcuți din țărână.SB 74.5

Ochii Lui ne-au văzut acolo, în locul tainic, așa nedesăvârșiți cum eram: și în cartea Sa erau înscrise toate mădularele noastre, atunci când nu exista încă nici unul dintre ele.SB 75.1

Dumnezeu a rânduit ca omul să fie deasupra tuturor celorlalte ființe mai de jos — el, coroana creațiunii Sale, care să exprime gândul Său și să descopere slava Sa. Însă omul nu trebuie să se înalțe drept Dumnezeu.SB 75.2